Depolitizarea Romsilva. Prinde orbul, scoate‑i ochii.

Se vor­beș­te ade­sea la nive­lul so­ci­e­tă­ții ci­vi­le – în ul­ti­ma vre­me chiar în mod in­sis­tent – des­pre de­po­li­ti­za­rea ad­mi­nis­tra­ți­ei sil­vi­ce de stat. Mo­ti­vul aces­tei pre­o­cu­pări nu este de­loc sur­prin­ză­tor: po­li­ti­cie­nii ro­mâni și-au vârât coa­da în afa­ce­ri­le cu lemn și te­re­nuri fo­res­ti­e­re în ul­ti­mi­ii 30 de ani. Așa­dar do­rin­ța de de­po­li­ti­za­re pare cât se poa­te de în­drep­tă­ți­tă, iar obiec­ti­vul fi­nal este eli­mi­na­rea ori­că­ror for­me de co­rup­ție din­tr-un do­me­niu care are un mare im­pact asu­pra ca­li­tă­ții vie­ții noas­tre de azi și de mâi­ne. Dar oare cum se poa­te re­a­li­za aceas­tă depolitizare?

Ci­ne­va care ar în­cear­ca să apro­fun­de­ze su­biec­tul de­po­li­ti­ză­rii sil­vi­cul­tu­rii de stat ar pu­tea avea o mare sur­pri­ză: nu prea este ce să de­po­li­ti­zezi. Pen­tru că în ter­meni teh­nici, de­po­li­ti­za­rea în­seam­nă eli­mi­na­rea tu­tu­ror in­ge­rin­țe­lor ofi­ci­a­le ale me­diu­lui po­li­tic în ma­na­ge­men­tul unei in­sti­tu­ții. Și, ghi­ciți ce? Rom­sil­va nu are nici un fel de in­ge­rin­ță ofi­ci­a­lă a po­li­ti­cu­lui. Pe hâr­tie to­tul e ok. Re­gia face par­te din in­sti­tu­ți­i­le care se su­pun re­gu­li­lor gu­ver­nan­ței cor­po­ra­ti­ve, iar acest lu­cru este sta­tu­at prin le­gea 111 din 2016. Di­rec­to­rul ge­ne­ral este se­lec­tat printr‑o pro­ce­du­ră apa­rent im­pe­ca­bi­lă. Ni­că­ieri în ac­te­le ad­mi­nis­tra­ti­ve nu exis­tă o po­si­bi­li­ta­te le­ga­lă prin care un po­li­ti­cian să își im­pu­nă in­te­re­se­le pro­prii sau de grup. Con­si­li­ul de ad­mi­nis­tra­ție este și el se­lec­tat printr‑o pro­ce­du­ră foar­te cla­ră, iar atri­bu­ți­i­le sale – ca re­pre­zen­tant al au­to­ri­tă­ții cen­tra­le – sunt clar de­li­mi­ta­te de cele exe­cu­ti­ve. Nu e ni­mic de depolitizat.

Să nu în­țe­le­geți greșit: nu spun că po­li­ti­cul nu-și bagă coa­da în Rom­sil­va. Ba dim­po­tri­vă. Cei mai mulți din­tre di­rec­to­rii di­rec­ți­i­lor sil­vi­ce sunt puși în sca­un cu lar­gul con­curs al vre­u­nui se­na­tor sau de­pu­tat de la pu­te­re. Șe­fii de ocoa­le sunt, la rân­dul lor, con­formi cu al­go­rit­mul po­li­tic. Până și pă­du­ra­rii se mai schim­bă după ast­fel de cri­te­rii, deși în ul­ti­ma vre­me am im­pre­sia că la acest nivel s‑a dezvol­tat un fel de re­zi­li­en­ță ca­me­le­o­ni­că: plea­că ai noș­tri, vin ai noș­tri. Di­rec­to­rul ge­ne­ral este se­lec­tat tot după pofta ini­mii po­li­ti­cu­lui, deși me­ca­nis­me­le pen­tru a fa­vo­ri­za pe cel vi­zat sunt mult mai sub­ti­le și pre­su­pun chiar și co­la­bo­ra­rea unor in­sti­tu­ții pri­va­te. Sin­gu­ra ex­cep­ție de până acum a fost se­lec­ția din 2016 și știu asta pen­tru că am par­ti­ci­pat în ca­li­ta­te de mem­bru al Con­si­li­u­lui de ad­mi­nis­tra­ție – cine se în­do­ieș­te de acea pro­ce­du­ră cred că poa­te con­sul­ta în­re­gis­tră­ri­le vi­deo ale in­ter­viu­ri­lor cu fi­e­ca­re can­di­dat, lu­cră­ri­le pe care aceștia le-au de­pus și în­re­gis­tra­rea mo­men­tu­lui când am des­chis pli­cu­ri­le si­gi­la­te cu no­te­le acor­da­te de fi­e­ca­re mem­bru al co­mi­si­ei de se­lec­ție. Din câte știu, deși nu sunt 100% si­gur, în te­me­iul drep­tu­lui la in­for­ma­ții cu ca­rac­ter pu­blic, aces­te do­cu­men­te și în­re­gis­trări pot fi so­li­ci­ta­te ofi­ci­al de la Romsilva.

Așa­dar nu e ni­mic de de­po­li­ti­zat în Rom­sil­va. Sau cel pu­țin nu în sen­sul ofi­ci­al al ter­me­nu­lui. Pro­ce­du­ri­le le­ga­le sunt ok, tre­bu­ie doar res­pec­ta­te. Ceea ce nu se prea în­tâm­plă pen­tru că unii din­tre dra­gii noș­tri sil­vici au dat chiar ei de gus­tul po­li­ti­cii și al fo­loa­se­lor pe care aceas­ta le poa­te adu­ce. Am mai po­ves­tit des­pre me­ca­nis­me­le sor­di­de prin care ba­nii ajung din pă­du­re în cam­pa­ni­i­le elec­to­ra­le, n‑am să re­pet aici toa­tă po­ves­tea. În schimb am să spun că exis­tă un sin­gur fel în care cred că se poa­te opri acest lu­cru și ace­la nu este de­po­li­ti­za­rea cla­ma­tă de cei care nu pri­cep cum se în­vârt ro­tițe­le sil­vi­cul­tu­rii de stat. Și acest mod de a opri co­rup­ția este se­pa­ra­rea ad­mi­nis­tra­ți­ei pă­du­ri­lor de co­mer­ci­a­li­za­rea lem­nu­lui. Dacă ba­nii nu se vor mai afla în Rom­sil­va, po­li­ti­cie­nii nu vor mai avea nici un in­te­res să se ames­te­ce în ad­mi­nis­tra­rea pă­du­ri­lor. Pe ei nu‑i pa­sio­nea­ză eco­sis­te­me­le fo­res­ti­e­re, ci banc­no­te­le foșnitoare.

Nu e doar o so­lu­ție pen­tru a sto­pa tă­ie­ri­le ile­ga­le. Este și o șan­să, poa­te sin­gu­ra și ul­ti­ma, de a sal­va onoa­rea pro­fe­si­ei de silvicultor.