Cu ceva vreme în urmă comentam pe un blog despre retrocedarea pădurilor către foștii proprietari, stârnind niște mici dispute. N‑am avut răbdare să elaborez asupra subiectului acolo, nu era nici locul, nici momentul, dar mi‑a ramas povestea asta în minte ca un cui înfipt într‑o scândură. Probabil că e ceva din mine care e încă legat de pădure, de meseria pe care am dorit să o învăț și nici în ziua de azi nu știu sigur dacă silvicultura m‑a trădat pe mine sau eu pe ea. Sau poate că a fost un divorț amiabil.
Disputa de care vă spuneam a început de la afirmația că cererile de retrocedare pentru păduri au depășit cu vreo 5–600.000 de hectare suprafața totală deținută de privați la 1948. Asta nu mă miră deloc, pentru că știu bine cum se justificau la un moment dat pretențiile de retrocedare: era suficient să găsești câteva persoane care să declare că aveai o suprafață de pădure în proprietate și primăria îți elibera documentele necesare pentru a începe procedura legală. Lesne de înțeles că, în afara celor care au declarat cu bună credință proprietățile, s‑au găsit destui care au băgat de seamă ce oportunitate grozavă se creează și au alcătuit mici cooperative de fraudare, susținându-se reciproc în declarații false despre proprietăți imaginare.
Ideea asta nefericită a originat de la Vasile Lupu, deputatul PNȚCD care s‑a bătut neobosit pentru împărțirea pădurilor, mânat de niște interese pe care nici azi nu le-am înțeles pe deplin. O fi vrut să câștige glorie politică – iată că n‑a reușit, pentru că s‑a prăbușit împreună cu partidul, dispărând în anonimat. O fi dorit câștiguri materiale – iată că nu i s‑au împlinit, pentru că e un zgârie-brânză la Iași. Ca o ironie a sorții, citeam că nu demult a criticat guvernul pentru legea retrocedărilor într‑o emisiune TV, făcând afirmații despre samsarii imobiliari și mafia retrocedărilor care jefuiesc România de peste douăzeci de ani, uitând să adauge că multe din portițele legale pe care aceștia le folosesc sunt opera sa personală.
Să mă întorc la subiect. Pe blog se răspundea cuiva că nu retrocedarea în sine e problema, ci faptul că unii s‑au gândit să inventeze drepturi de proprietate inexistente pentru a‑și însuși suprafețe de pădure. Eu am intervenit și am început o discuție despre restitutio in integrum care, în cazul pădurilor, nu e o idee proastă, ci una foarte proastă. Iar motivul – dacă nu e clar – îl pot oricând exemplifica. E suficient să ne suim în mașină și să mergem să vedem cum arată pădurile retrocedate. Nu spun că cele de stat ar fi scutite de furturi și matrapazlâcuri, dar nu e nici pe departe jaful și debandada din pădurile private.
Mai abitir decât în agricultură, silvicultura nu se poate face pe suprafețe mici. Sunt niște rațiuni de biologie, nu de profitabilitate, dar ar fi prea lung să povestesc asta aici. Dacă facem o socoteală câți deținători de pădure sunt versus suprafața retrocedată, vom constata că proprietatea medie e pe undeva pe la 0,25 ha, ceea ce face imposibilă aplicarea unor planuri de amenajament silvic. Iar planurile de amenajament – ca să nu vă închipuiți cine știe ce – nu‑s nici comuniste, nici capitaliste, sunt inventate de germani cu mulți ani în urmă și toată silvicultura europeană le utilizează.
Mai e un aspect la care merită să reflectăm: o pădure crește și devine matură în 50–60 de ani. O cultură de porumb crește in câteva luni. Dacă tai porumbul, e bai, da’ nu‑i o catastrofă. Dacă tai pădurea, se pare că în România nu‑i bai, da’ e catastrofă. Iar reparația greșelii durează încă 50 de ani. Proprietatea nu e chiar totul pe lumea asta. Sunt câteva lucruri care nu ne aparțin, nu le putem lua în posesie in mod iresponsabil. Pădurea e unul dintre ele. Nu poți să pui în mâna unor generații lipsite de educație și de responsabilitatea proprietății niște averi care – o dată distruse – nu mai pot fi refăcute decât cu eforturi imense.
Dincolo de gard, spre vest, vecinii unguri au procedat diferit cu retrocedarea pădurilor. Au spus așa: dragilor, pădurile nu‑s de joacă, și-așa avem prea puține, așa că ăștia de aveți pretenții la proprietate forestieră, luați de-aici acțiuni la companii de stat în valoare echivalentă și lăsați silvicultura la stat, că e mai bine. Ca de obicei, ungurii‑s băieți deștepți…