Pădure, tu

Un omagiu adus pădurii.


Un an din via­ța unei pă­duri. Nu doar plă­cut ochiu­lui, ci și în­tru­chi­pa­rea unei com­ple­xi­tăți pe care cei mai mulți nici nu o bă­nu­iesc. Un oma­giu adus lo­cu­lui unde cân­d­va aș fi vrut să mun­cesc zi de zi.

3 comentarii

daniel lupu 4 noiembrie 2013 Răspunde

Eu inca mai sper.…sa ra­ma­na padurea.…sa dis­pa­ra “gu­noa­ie­le” si sa ma pot in­toar­ce la ea…

daniel ionetecu 7 noiembrie 2013 Răspunde

Da­niel, spe­ran­ta moa­re ul­ti­ma dar din pa­ca­te .… moa­re. Nici o spe­ran­ta. Pa­du­rea va ra­ma­ne, dar cum ? In ce pri­ves­te “gu­noa­ie­le” e foar­te greu, ca ele sunt ti­nu­te, de unii, de al­tii. Des­pre in­toar­ce­re, mai bine nu, daca ti‑e dra­ga sa­na­ta­tea. Sa au­zim de bine.

daniel lupu 7 noiembrie 2013 Răspunde

Ma bu­cur sa con­stat ca blog-ul lui So­rin e viu. Asta in­te­leg eu din fap­tul ca multi din­tre cei care au, sau au avut le­ga­tu­ra cu sil­vi­cul­tu­ra, stau in con­tact prin in­ter­me­di­ul lui. Am ba­nu­ia­la ca sunt, de ase­me­nea, multi “la pan­da”, din­tre cei care se simt cu mus­ca pe ca­ci­u­la. Ei nu se ex­pri­ma. Sau o fac “sub aco­pe­ri­re”. Si asta e un lu­cru bun. E bine sa stie ca n‑am mu­rit toti. Si ca ar tre­bui sa se tea­ma.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: