Procedura pentru mistreți contravenienți

Doi soți și-au distrus mașina pe A2 după ce au lovit în plin, noaptea, niște mistreți. De ce ai vrea să știi despre povestea lor? Pentru că te afectează și pe tine.


Doi soți și-au dis­trus ma­și­na pe A2 după ce au lo­vit în plin, noap­tea, niș­te mis­treți. Șo­cați de în­tâm­pla­re, cu ma­și­na ava­ri­a­tă se­ri­os, au su­nat la po­li­ție și li s‑a spus că tre­bu­ie să adu­că la sec­ție auto­mo­bi­lul ava­ri­at pen­tru con­sta­tări. Doar că auto­mo­bi­lul nu mai func­țio­na și tre­bu­ia trac­tat, ei erau șo­cați de spai­ma prin care tre­cu­se­ră, iar po­li­țiș­tii le ex­pli­cau calmi că – dacă nu sunt vic­ti­me – nu se de­pla­sea­ză la lo­cul ac­ci­den­tu­lui. Po­li­ția vine să te vadă mort sau aproa­pe mort. Alt­min­teri, nu. Dacă ești viu, se de­pla­sea­ză până la mama dra­cu­lui și te pân­deș­te în lo­curi ale­se de ei, ca să-ți vâ­ne­ze gre­șe­li­le și să te amen­de­ze. Pen­tru asta exis­tă fon­duri. Pen­tru oa­meni aflați în im­pas, nu. În­tre­bați de ce nu pun niș­te pa­no­uri de aver­ti­za­re, po­li­țiș­tii au ex­pli­cat că nici asta nu in­tră în res­pon­sa­bi­li­tă­ți­le lor. 

E nor­mal să tra­ver­se­ze mis­tre­ții o autos­tra­dă? Evi­dent, nu. Nu avem pre­o­cu­pa­rea de a în­țe­le­ge miș­că­ri­le ani­ma­le­lor săl­ba­ti­ce, nici ne­vo­i­le lor na­tu­ra­le, știm doar că dacă tra­gem o autos­tra­dă pe câm­pie ne­sim­ți­ții de mis­treți ar tre­bui să tra­ver­se­ze nu­mai pe la tre­ce­ri­le de pie­toni, even­tu­al pe cu­loa­rea ver­de a se­ma­fo­ru­lui. Iar dacă nu exis­tă tre­ce­re de pie­toni, să nu tra­ver­se­ze. Asta e în­țe­le­ge­rea sta­tu­lui ro­mân față de pro­ble­me­le de me­diu: sta­tul e su­ve­ran în în­țe­lep­te­le sale de­ci­zii sale, iar oa­me­nii, mis­tre­ții, ur­șii și ce­le­lal­te li­ghi­oa­ne tre­bu­ie să se su­pu­nă. Iar dacă avem ghi­nio­nul să ni­me­rim pes­te niș­te mis­treți con­tra­ve­nienți nu e trea­ba au­to­ri­tă­ți­lor să ne aju­te. În fond e o ches­tiu­ne în­tre noi, con­tra­ve­nien­ții, mis­treți și oa­meni. Sta­tul nu-și pier­de tim­pul cu de-alde de-ăș­tia.

Pa­ra­do­xal, po­li­țiș­tii din po­ves­tea asta nu sunt vi­no­vați într-un sens teh­nic. Le­gi­le și re­gu­la­men­te­le sus­țin exact ceea ce au spus ei: nu aveau obli­ga­ția de a mer­ge la lo­cul ac­ci­den­tu­lui, nu tre­bu­iau să pună pa­no­uri de aver­ti­za­re. Ade­vă­ra­te­le mo­ti­ve ale unei ast­fel de ab­sur­di­tăți sunt însă mult mai pro­fun­de și, dacă veți avea cu­ri­o­zi­ta­tea și răb­da­rea de a cer­ce­ta, veți afla că sunt mult mai răs­pân­di­te de­cât ați cre­de. În Ro­mâ­nia ad­mi­nis­tra­ția de stat, de la po­li­ție la spi­ta­le și de la pri­mă­rie la pă­du­re, este con­stru­i­tă pe obli­ga­ția de pro­ce­du­ră. Ce în­seam­nă asta? Sim­plu: func­țio­na­ru­lui i se spu­ne ce tre­bu­ie să facă în si­tu­a­ția x sau y. Iar sar­ci­na lui este să res­pec­te pro­ce­du­ra. Dacă pro­ble­ma ce­tă­țea­nu­lui nu se în­ca­drea­ză într‑o si­tu­a­ție pre­vă­zu­tă de lege sau re­gu­la­men­te, func­țio­na­rul nu are nici o obli­ga­ție. Le­gea îl pro­te­jea­ză de ori­ce răs­pun­de­re. Tre­bu­ie doar să con­sta­te, dar nu să ac­țio­ne­ze.

Însă re­a­li­ta­tea este că nici o lege și nici un re­gu­la­ment din lu­mea asta nu pot sur­prin­de toa­te si­tu­a­ți­i­le care pot apă­rea în via­ța de zi cu zi. De ace­ea sta­te­le ci­vi­li­za­te nu-și în­te­me­ia­ză le­gi­le pe obli­ga­ția de pro­ce­du­ră, ci pe obli­ga­ția de re­zul­tat. Mai sim­plu spus, într‑o țară nor­ma­lă, po­li­țiș­tii ar fi avut obli­ga­ția de a asis­ta ce­tă­țe­nii aflați în di­fi­cul­ta­te, in­di­fe­rent de na­tu­ra ei. To ser­ve and pro­tect. Iar le­gea ar fi so­co­tit că și-au fă­cut da­to­ria dacă ar fi ac­țio­nat ra­pid pen­tru a aju­ta pe cei care aveau ne­vo­ie de aju­tor. Re­zul­ta­tul e im­por­tant, nu pro­ce­du­ra. 

Ne­ca­zul e că acest mod de a con­strui ad­mi­nis­tra­ția pe obli­ga­ția de pro­ce­du­ră a pro­dus efec­te pro­fun­de. Când vor­bești cu func­țio­na­rii din in­sti­tu­ți­i­le de stat con­stați că sunt ne­în­tre­cuți în a‑ți cita ar­ti­co­le de legi și re­gu­la­men­te care jus­ti­fi­că ac­țiu­ni­le și de­ci­zi­i­le lor, dar sunt com­plet in­ca­pa­bili să re­zol­ve pro­ble­me con­cre­te. Cât timp ne va lua să re­e­du­căm acești oa­meni, să‑i fa­cem să în­țe­lea­gă că trea­ba lor e să ne ser­veas­că, că îi plătim să ne fie de aju­tor când avem ne­vo­ie? Pro­ba­bil des­tul de mult, pen­tru că ei sunt con­vinși de jus­te­țea ati­tu­di­nii lor. Iar ati­tu­di­ni­le se schim­bă cel mai greu.  

În­tre timp mulți alți mis­treți ne­mer­nici vor tre­ce pes­te A2, în­căl­când cu sa­ma­vol­ni­cie le­gi­le și re­gu­la­men­te­le po­li­ți­ei. Fi­xați-vă cen­tu­ri­le de si­gu­ran­ță, sta­tul ro­mân nu are pro­ce­duri pen­tru așa ceva!  

Un comentariu

Mircea 19 iunie 2019 Răspunde

Era cat pe ce sa ada­ug: “si de la spi­ta­le la in­tre­prin­deri”. Am za­rit apoi ca spi­ta­le­le sunt in­clu­se. Nu ma pot ab­ti­ne to­tu­si sa sub­li­ni­ez cu un exem­plu:
Am ajuns la ur­gen­te cu ci­ne­va care – sin­gur aca­sa – le­si­na­se si se tre­zi­se cu un cu­cui. Me­di­cul ne­u­ro­log, dupa ana­li­ze si dis­cu­tii: “te­o­re­tic ar tre­bui sa fa­ceti un CT, dar nu va re­co­mand, nu e ca­zul”. Noi: “bine, cum spu­neti dum­ne­a­voas­tra”. El: “va rog sa sem­nati aici cum ca re­fu­zati sa fa­ceti CT”…

Pe­ri­co­lul mai mare il vad to­tu­si aco­lo unde obi­ce­iul asta prost pa­ra­seste zona ad­mi­nis­tra­ti­ei de stat. Cand lu­cram la un pro­iect si fa­cem “ce ni s‑a ce­rut” ig­no­rand sco­pul fi­nal sau ne­vo­ia evi­den­ta a cli­en­tu­lui.
Sau, mai sub­til, ce­le­brul “asa se face” fara sa mai si gan­dim pu­tin.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: