Doamnă ministru, am ezitat de mai multe ori înainte de a vă scrie despre recentele dvs. declarații referitoare la personalul silvic. M‑am întrebat dacă această adresare publică, care nici măcar nu cred că vă va ajunge sub ochi, are vreun rost sau e o pură pierdere de vreme. Mi-am dat seama apoi că nimeni din cadrul personalului silvic nu va avea curajul să vorbească deschis, iar vocea jurnaliștilor, chiar și atunci când înfățișează fapte veridice, nu are aceeași îndreptățire să vorbească despre adevărurile silviculturii românești. Și mi-am spus că poate merită spuse public câteva lucruri din perspectiva unui silvicultor.
Mai întâi să mă prezint: sunt inginer silvic, absolvent de liceu silvic și al facultății de silvicultură din Brașov, practicant al meseriei pe teren timp de cinci ani și angajat al Romsilva pentru încă opt ani. Am lucrat la ocolul silvic, am lucrat și în aparatul regiei. Am avut ocazia să iau contact și cu activitățile din minister. Sper că astfel legitimitatea mea este clarificată: după nouă ani de studii de specialitate și vreo treisprezece de practică știu despre ce vorbesc din proprie experiență, nu din auzite.
Am avut șansa de a începe meseria de inginer silvic în toamna anului 1988. Spun șansa pentru că am avut ocazia să observ ce se întâmpla în pădurile românești înainte de ‘89 și după. Și vă pot confirma că și sub comuniști exista corupție în silvicultură. Singura diferență era dimensiunile ei. Atunci se trafica câte o căruță de lemne, se mai închideau ochii pentru câțiva bușteni, se putea face un mic aranjament de câțiva metri steri de lemn. Dar după ‘89 lucrurile au luat treptat o amploare tot mai mare: nu se mai încurca nimeni cu căruța, poate doar amărâții care vroiau doar lemne de foc, s‑a trecut la camion și apoi la vagonul de marfă. Lemnul se trafica în cantități tot mai mari și totul începea de la nivelul cel mai de jos, de la ocol. Mulți șefi de ocoale au devenit tovarăși de afaceri cu deputații FSN, cu procurorii, polițiștii și judecătorii locali. Se construiau case, se făceau afaceri. Nimeni nu putea păți nimic: reclamația mergea la poliție unde era pierdută, iar dacă petentul era insistent se înainta la procuratură unde era clasată. Și chiar dacă la procuratură se făceau presiuni, la tribunal cazul era rezolvat. Unde te-ai mai fi putut duce să reclami? La deputatul local, care te primea cu un zâmbet larg și te asigura că va analiza problema, după care ieșea la o friptură și un șpriț la cabana silvică de protocol.
Așa m‑am scârbit de meseria de inginer silvic. Aveam de ales între a mă asocia uneia dintre găștile mafiote sau a rămâne cvasi-independent. Am pendulat nehotărât între aceste două ipostaze, până când am înțeles că ambiguitatea poziției mele mă face indezirabil tuturor, eram un potențial denunțător, nefiind implicat în afacerile ilegale. Am plecat în aparatul central al regiei, sperând ca acolo să pot practica o meserie onorabilă.
De acolo am asistat la instaurarea alternanței la putere în silvicultură. Personalul silvic s‑a scindat în feseniști, țărăniști, liberali și – mai târziu – democrați. Când venea partidul lor la putere toată conducerea silviculturii se înnoia, de la director general până la șefi de ocoale, uneori și mai jos de acest nivel. Oamenii au înțeles că asta e noua regulă, așa e normal, chiar dacă politica forestieră e una singură și n‑are nevoie de culoare ideologică. La fiecare schimbare oamenii partidului de la putere erau cei serviți. Firmele de exploatare care cotizau la partid câștigau licitațiile unde lemnul era cel mai lesne de exploatat și cel mai valoros economic. Deputații partidului erau serviți cu orice ar fi fost nevoie, iar la alegeri pădurarii deveneau agenți electorali, oferind lemn sau acces la pășunat în pădure contra voturi.
Vor fi fost și oameni cinstiți printre silvicultorii de atunci. Cum ar fi putut ei rezista altfel decât aliniindu-se sistemului? În meseria asta nu aveai prea multe variante de angajare – dacă nu lucrai la Romsilva erai șomer. Și apoi, o dată ce ai gustat din fructele dulci ale câștigului nemuncit, îți vine tot mai greu să te dezbari. Parcă tu n‑ai vrea o casă? Sau o mașină?
Apoi a venit tăvălugul legii 1 din 2000, rostogolit de deputatul Vasile Lupu – un ins care ar merita pus în istoria României la capitolul mari infractori. El a fost cel care a insistat ca pădurea trebuie împărțită foștilor proprietari chiar dacă o fragmentăm excesiv, chiar dacă nu se mai pot aplica amenjamente silvice, chiar dacă nu au posibilitatea s‑o păzească și nici interesul s‑o păstreze în picioare. Dă‑i unui sărac un ceas de aur și spune‑i că e un obiect de preț: te aștepți la altceva decât să‑l vândă pe nimic la primul colț de stradă? Cei care au orchestrat retrocedările știau asta și s‑au pregătit de afaceri – poveștile celebre ale văii Agășului și ale altor locuri unde s‑au tăiat pădurile private le veți fi auzit, poate. Cea din Argeș, pentru care vreți capul directorului ITRSV Ploiești, e doar una din multele. Milioane de metri cubi de lemn au luat drumul occidentului în trenuri sau al orientului în vapoare.
Meseria asta mi-am ales‑o la paisprezece ani pentru că chiar mi-am dorit s‑o practic. Însă nu așa. Am zăcut în Romsilva, neîmplinit profesional, dar incapabil să mă desprind de acolo, până când la începutul lui 2001 un fost senator pesedist – ajuns director general după alegeri – și‑a făcut pomană și m‑a convins să plec. Așa am învățat că un șut în fund e uneori un pas înainte. În mediul privat am avut o carieră de succes și dacă nu mă credeți n‑aveți decât să verificați profilul meu de LinkedIn, e public – spun asta ca să nu se creadă cumva că frustrările materiale mă indeamnă să scriu aceste rânduri. O bucată din sufletul meu a rămas însă în pădurile românești cărora aș fi vrut să le bat cărările până la bătrânețe.
Se spune că deosebirea dintre un chirurg și un silvicultor este că primul își îngroapă greșelile. Erorile și potlogăriile silvicultorilor rămân la vedere zeci de ani după comiterea lor. Îmi este rușine cu felul în care arată azi silvicultura românească și-mi pare rău că trebuie să admit că pe vremea comuniștilor arăta mai bine. Pentru faptele ei, breasla silvică are a da seamă românilor și istoriei. Dar nu politicienilor.
N‑aveți nici un drept să vorbiți despre personalul silvic în felul în care ați făcut‑o. Poate ați fi fost îndreptățită dacă ați fi fost doar un simplu cetățean, dar în nici un caz din calitatea de om politic pe care o aveți. Pentru că marea corupție din silvicultura românească este în primul rând opera clasei politice, iar personalul silvic a fost doar unealta de care v‑ați servit ca să o instaurați. E adevărat, o unealtă obedientă și adesea bucuroasă să se înfrupte și ea din beneficiile hoției. Și nu încercați să spuneți că n‑aveați știință despre toate cele ce le-am povestit mai sus. E multă vreme de când nu mai cred că în politica românească există virginitate.
Poate că vă considerați o justițiară care face dreptate. În cazul ăsta v‑aș dori succes, dar m‑aș îndoi că ați reuși. Colegii dvs. din puterea politică au alte planuri cu lemnul românesc și mă tem că, dacă le-ați sta în cale, ați pleca repejor acasă. Și sunt sigur că știți deja asta, n‑aveți câtuși de puțin aerul unei naive. Înseamnă că toată istoria asta e mai probabil să fie un simplu foc de paie, un exercițiu de imagine. După o vreme totul se va liniști și mafia lemnului își va vedea mai departe de afaceri, nu‑i așa?
Așa că, din toate motivele înșirate mai sus, voi – cei din clasa politică – n‑aveți nici un drept să arătați cu degetul spre personalul silvic. Nu sunteți cu nimic mai buni.
20 comentarii
Am făcut Facultatea de Silvicultură de la Brașov, pe care am absolvit‑o în 1983. Apoi, ocol silvic, cercetare silvică, Ministerul Silviculturii inainte de 1990, MAPPM și apoi Romsilva dupa 1990, până în 2002 când, același fost senator PDSR și președinte al organizației județene Argeș, devenit director general la Romsilva, la sugestia unor cozi de topor, m‑a convins practic să renunț la silvicultură. De atunci, din 2002, am ”hoinărit” în domeniul privat, ca angajat, nu ca patron și nu pot spune că nu m‑am descurcat. Vă indic aceeași sursă de documentare, respectiv Linkedin.
Spre deosebire de prietenul meu Sorin, am mai sperat, ca un naiv ce sunt, până de curând, că pot reveni în silvicultură și că pot face ceva bun pentru ea. Actualii conducători de la Romsilva, mult mai mult politicieni decât silvicultori, mi-au tăiat elanul. Pot spune că acești PSD-iști, foști PDSR-iști, sunt consecvenți în răul pe care‑l fac. Ei m‑au convins să plec și tot ei îmi barează calea de întoarcere.
Așa că, doamnă dragă (a se citi Doamnă Ministru Lucia VARGA), dacă aveți probleme cu unii ”lucrători politici” din Romsilva, și cu cozile lor de topor, foști silvicultori, e numai vina dumneavoastră. Ei sunt creația clasei politice românești, din care și dumneavoastră faceți parte.
Un articol adevarat 100%.
Tăcerea nu mai poate fi de aur în ziua de azi şi asta se vede şi din comentariile de aici. Cauzele dezastrului din silvicultură vin nu doar din exteriorul breslei, ci mai ales din interiorul ei, în ciuda faptului că, da, există şi oameni demni de respect angajaţi ai Romsilva. Modul lamentabil în care o armată de specialişti s‑a văzut spulberată de inepţiile marcate de interesele meschine ale diferitelor partide politice care s‑au perindat la putere aduce aminte de o vorbă înţeleaptă din bătrâni :“ajunge o măciucă la un car de oale”. Politizarea a fost un fenomen nefast nu doar pentru silvicultură, ci pentru mai toate domeniile de activitate. Ceauşescu cu tot egocentrismul său, mai apleca uneori urechea şi la sfaturile profesioniştilor. Urmaşii săi au anulat definitiv acest obicei. Iar sărmanul profesionist, de frică să nu-şi piardă micile avantaje materiale, şi‑a abandonat demnitatea acceptând umil ordinele politicului. Rezultatele se văd în toată splendoarea lor.
Salut! Esti cumva Casian B.?
ce relevanta are intrebarea ta ? ameninti omul sau ce ?
Esti un razboinic fara cauza. Precizez, pentru tine, ca admir comentariul lui KS. Intrebarea am pus‑o sperand ca e vorba de colegul meu Casian Balabasciuc. Un om minunat, pe care l‑as dori alaturi in orice “batalie” cu cei ce au facut si continua sa faca rau silviculturii romanesti.
Calmeaza-te deci. Sa nu faci victim nevinovate.
Salut, Daniel! Se vede că intru în pădure din ce în ce mai rar… şi nu pentru că nu mi/e dragă, ci pentru că o găsesc tot mai străină.
Am fost. Şi-om mai fi, dacă vom mai avea la ce.
Crezi c‑om mai fi? Eu am fost marginalizat, acum mai bine de 10 ani, cu ”acuzatia ca as fi fost taranist”. Si, culmea, nu eram. Acum nu sunt primit inapoi in silvicultura sub banuiala ca sunt pedelist. Si, culmea, nu sunt. Eu inteleg din toate astea ca Romania e o tara bolnava si cu atat mai mult silvicultura romaneasca.
Daniel, dacă vei privi în jurul tău vei observa că în toate domeniile de activitate cei care trăiesc pentru idealuri legate de profesiile lor sunt tot mai rari, pentru că sentimentalii nu sunt doriţi în bresle. Azi lumea se construieşte din bani, nu din idealuri. Este doar o modă trecătoare, chiar dacă sacrifică multe caractere notabile. Nu ne plângem. Mergem înainte.
De ce nu mai apare modificarea H.G. 996⁄2008 în Monitorul Oficial, deși e aprobată în ședința de guvern din 16.10.2013? De ce nu se aplică prevederile actualului cod silvic (până la promulgarea următoruia) gen: sporul de risc – 25%, compensațiile pentru netăierea posibilității în arii protejate, paza pădurilor<30 ha subvenționată (nu gratuită, așa cum se spune pe sticlă)?
Acum cateva zile D‑na Ministru aprecia ca “cel putin jumatate din personalul silvic trebuie sa plece din sistem”. Va asigur D‑na Ministru ca vor pleca cei fara sprijin politic, adica profesionistii. Asta se intampla de 20 de ani, dar nu vede nimeni si nu intereseaza pe nimeni pentru ca aceasta categorie incurca abuzurile. Problemele sunt acolo langa D‑srta, in Minister si la RNP, potlogari de toate felurile care reusesc sa-si impuna oameni in teritoriu dupa chipul si asemanarea lor.
oare poate proasta asta sa scoata din sistem toti insii care au ocupat functia de sef de ocol in ultimii 12 ani ?
Te rog sa-mi permiti sa-ti sugerez ca daca ai fi spus ca doamna respectiva este politician era sufficient si nu era nevoie sa folosesti invective.
Poti fi mai explicit in legatura cu sefii de ocol? Ar fi bine sa‑i scoata? Sau sa nu‑i scoata?
Si inca ceva ce tine de caracter. Daca tot folosesti invective, indiferent la adresa cui, foloseste-ti si numele adevarat.
Frumoasa comparatia brigadierilor silvici cu medicii… 😀
lucrez in domeniu de 10 ani, insa pot spune ca 75 % dintre silvicultorii pe care ii cunosc sunt o rusine, atat profesional dar mai mult moral. Proportia mare de arborete derivate este o dovada incontestabila. Respect faptul ca vrei sa fi mandru, dar trebuie sa ai si pentru ce. Nu mai vorbesc de spagile pe care bravii silvicultori le dau la angajarea la romsilva si nici de invatamantul de masa care da diplome. De ce nu spune nimeni cum maretul SUMAL “fura/fura” ? si cam cat este procentul … 10–25 % ? 8)
De ce esti atat de furios? In graba, sau poate nu, iti scapa Limba Romana printre degete. Eu nu respect faptul ca tu vrei “sa fi” inchizitorul. Daca vrei “sa fii”, e nevoie sa ai mai multe in traista pe langa suparare. Nu amesteca arboretele derivate in ciorba nenorocirii care a cuprins silvicultura si silvicultorii in ultimii 20 si ceva de ani.
Cer scuze tuturor celor care gasesc comentariile mele de mai sus agresive, arogante, neîntemeiate, jignitoare sau cu tentă personală nejustificată.
Trist ‚ingrozitor de trist dar mai ales ingrozitor de adevarat !