Fără exces de zel

Dragostea de pădure nu este o justificare pentru lipsa de cunoștințe și de interes pentru realitățile silviculturii.


Cred în im­por­tan­ța pro­tec­ți­ei me­diu­lui. Cred că ar tre­bui să fim nu stă­pâ­nii na­tu­rii, ci ga­ran­ții dă­i­nu­i­rii ei, ar­ti­za­nii con­vie­țu­i­rii noas­tre ar­mo­ni­oa­se cu ea. Iar când am de­ve­nit in­gi­ner sil­vic, acum 27 de ani, nu ide­a­luri eco­no­mi­ce ale in­dus­tri­ei lem­nu­lui îmi po­pu­lau gân­du­ri­le, ci con­vin­ge­rea fer­mă și, poa­te, nai­vă că am să pot face ceva bun pen­tru pă­du­re. Nu știu dacă în tre­ce­rea mea prin aceas­tă me­se­rie am fă­cut ceva no­ta­bil, dar pot să sper că cel pu­țin n‑am fă­cut ni­mic rău.

În­țe­le­geți deci că sim­pa­ti­zez prin­ci­pi­al cu toți cei care lup­tă să ape­re me­di­ul. Însă une­ori sunt si­lit să con­stat că, în avân­tul pi­o­ni­e­resc care‑i cu­prin­de, unii din­tre ei uită des­pre ade­văr și ști­in­ță. De­vin ex­ce­sivi. De­vin ha­bo­t­nici. Iar asta e foar­te rău, pen­tru că fi­e­ca­re ase­me­nea ex­ces de zel în­seam­nă doi pași îna­poi în pri­vin­ța să­di­rii unei con­ști­in­țe “verzi” la nive­lul so­ci­e­tă­ții. Or ăsta ar tre­bui să fie sco­pul cel mai im­por­tant al eco­lo­giș­ti­lor: o so­ci­e­ta­te care gân­deș­te co­rect des­pre re­la­ția sa cu na­tu­ra. Zar­va sen­zațio­na­lis­tă nu aju­tă.

De­u­năzi am au­zit iar niș­te go­go­mă­nii. Noul cod sil­vic este con­tes­tat de ac­ti­viș­tii de me­diu pen­tru că ar men­ți­ne ve­chi­le me­to­de de eva­lu­a­re a lem­nu­lui, des­cri­se în pre­să ca fi­ind o “apre­ci­e­re vi­zu­a­lă” fă­cu­tă de per­so­na­lul sil­vic, ceea ce lasă loc unei in­ten­țio­na­te in­e­xac­ti­tăți me­ni­tă să fa­vo­ri­ze­ze fur­tul. În ță­ri­le ci­vi­li­za­te, ex­pli­că ei, lem­nul este cân­tă­rit în de­po­zi­te evi­tân­du-se ori­ce sus­tra­ge­re. Asta e o do­va­dă de ne­în­țe­le­ge­re ele­men­ta­ră a fe­lu­lui în care se miș­că lem­nul din pă­du­re că­tre fa­brici, a ris­cu­ri­lor care exis­tă, iar so­lu­ți­i­le pro­pu­se nu ar îm­bu­nă­tăți si­tu­a­ția, ci le-ar agra­va foar­te mult. Să vă ex­plic de ce.

Par­tea în­tâi. Unde se vede că une­le in­for­ma­ții sunt ero­na­te.
Lem­nul pe pi­cior (ar­bo­rii îna­in­te de a fi tă­i­ați) nu este eva­lu­at din ochi, ci pe baza unor mă­su­ră­tori ba­za­te pe ma­te­ma­ti­că. Cu doi ani îna­in­te de a fi efec­tiv tă­i­ați, ar­bo­rii sunt aleși pe anu­mi­te cri­te­rii teh­ni­ce de per­so­na­lul sil­vic, le este mă­su­rat di­a­me­trul la înăl­ți­mea de 1,3 me­tri și este apre­cia­tă cla­sa de ca­li­ta­te a lem­nu­lui1. Apoi se fac niș­te cal­cu­le teh­ni­ce care in­di­că di­a­me­trul me­diu al tu­tu­ror ar­bo­ri­lor care au fost aleși pen­tru tă­ie­re și per­so­na­lul sil­vic mă­soa­ră înăl­ți­mea câ­tor­va ar­bori care au acel di­a­me­tru. Mă­su­ră­toa­rea înăl­ți­mii se face de ase­me­nea cu echi­pa­men­te, nu din ochi. Având aces­te date, se uti­li­zea­ză niș­te ta­be­le bi­o­me­tri­ce2 și se află vo­lu­mul to­tal al ar­bo­ri­lor ce vor fi tă­i­ați, cu o pre­ci­zie te­o­re­ti­că de ±5%. Sunt voci care spun cî ar tre­bui să ne ui­tăm mai atent la pre­ci­zia da­te­lor re­zul­ta­te prin acest tip de mă­su­ră­toa­re, ceea ce și eu cred că ar fi bine. Dar în nici un caz nu se poa­te spu­ne că apre­ci­e­ri­le sunt fă­cu­te din ochi.

Par­tea a doua. Nema cul­tu­ră fo­res­ti­e­ră.
Ori­ci­ne își face nițel timp să stu­die­ze pro­ble­ma cu­ba­ju­lui ar­bo­ri­lor și ar­bo­re­te­lor află des­tul de ra­pid două lu­cruri im­por­tan­te: mai în­tâi că nu e o trea­bă sim­plă și apoi că nu e o pre­o­cu­pa­re nouă. Să de­ter­mini vo­lu­mul unor ar­bori care n‑au o for­mă ge­o­me­tri­că foar­te cla­ră (nu sunt nici ci­lin­dri, nici co­nuri, ci pa­ra­bo­lo­id sau ne­i­lo­id), cu toa­te ra­mu­ri­le și bi­fur­ca­ți­i­le lor nu‑i chiar floa­re la ure­che. Știu că ma­jo­ri­ta­tea ne­spe­cia­liș­ti­lor cred că sil­vi­cul­tu­ra e un fel de plim­ba­re vo­ioa­să prin po­ie­ni­țe cu fragi și mure, dar de la niș­te eco­lo­giști va­j­nici și în­dâr­jiți am alte pre­ten­ții. Ca să vă fa­ceți o idee des­pre su­biect, aici gă­siți o ex­pli­ca­ție sim­plis­tă a trei me­to­de cla­si­ce de cu­ba­re a ar­bo­ri­lor, care vă asi­gur că sunt mult mai sim­ple de­cât com­ple­xe­le ecu­a­ții de re­gre­sie dublu lo­ga­rit­mi­ce sau de­cât ma­te­ma­ti­ca din spa­te­le se­ri­i­lor de vo­lu­me re­la­ti­ve care stau la baza den­dro­me­tri­ei mo­der­ne prac­ti­ca­te (și) în Ro­mâ­nia.

Par­tea a tre­ia. În care se vă­deș­te lip­sa de simț prac­tic.
Ca să cân­tă­rești cu oa­re­ce exac­ti­ta­te lem­nul ai ne­vo­ie de un cân­tar-bas­cu­lă. Pen­tru cei care nu prea au ie­șit din oraș, cân­ta­rul-bas­cu­lă e ăla pe care tre­ce ca­mio­nul cu mar­fă. Ca să in­sta­lezi un cân­tar-bas­cu­lă e ne­vo­ie de o ches­tie sim­plă: te­ren plan. Dră­cia dra­cu­lui, co­cla­u­ri­le din munți pe unde se gă­seș­te lem­nul nu prea sunt priel­ni­ce pen­tru cân­ta­re-bas­cu­lă. Iar de­po­zi­te­le care ar pu­tea efec­tua mă­su­ră­tori și cân­tă­riri mai pre­ci­se sunt la dis­tan­țe apre­cia­bi­le de pă­du­re. Și dacă lem­nul ar cir­cu­la fără să fie mă­su­rat sau cân­tă­rit în vre­un fel de la pă­du­re la de­po­zit, pe dis­tan­țe de 40–50 km, ima­gi­nați-vă cât din el ar mai ajung să vadă cân­ta­rul și cât ar fi fu­rat pe drum, ca și cum nici n‑ar fi exis­tat vreo­da­tă.

Par­tea a pa­tra. Nai­vi­ta­tea.
Cân­tă­ri­rea pare o me­to­dă foar­te pre­ci­să. Să pu­nem lem­nul pe cân­tar, deci. Însă să nu ui­tăm un lu­cru: lem­nul e cu atât mai greu cu cât e mai ver­de. Sau mai ud. Deci cu un furt­un și pu­ți­nă apă se pot face mi­nuni ca să com­pen­sezi ceea ce s‑a fu­rat. Și dacă nu mă cre­deți pe mine, dis­cu­tați cu ori­ce ges­tio­nar al unui de­po­zit de lemn de foc. Ei știu exact cum să re­cep­țio­ne­ze zece tone de lemn, să fure două-trei tone și to­tuși să nu iasă în mi­nus la in­ven­tar.

Și, în sfâr­șit, con­clu­zi­i­le.
Dacă mâi­ne ne-am apu­ca să im­ple­men­tăm ce zic va­j­ni­cii noș­tri eco­lo­giști cred că s‑ar dub­la fur­tu­ri­le de lemn. Adi­că fix pe dos față de ceea ce cred ei că ar ob­ține cân­tă­rind lem­nul ex­ploa­tat. De aia zic, când vrei să te im­plici într-un do­me­niu, dar nu prea stă­pâ­nești cu­noș­tin­țe­le de bază, poți să te sal­vezi de la ri­di­col într-un mod sim­plu: să te ab­ții să faci ex­ces de zel.

  1. Foar­te sim­plu spus: câte pro­cen­te din lem­nul fi­e­că­rui ar­bo­re ar pu­tea fi uti­li­za­te pen­tru che­res­tea []
  2. Bi­o­me­tria ar­bo­ri­lor și ar­bo­re­te­lor din Ro­mâ­nia, stan­dard va­li­dat in­ter­națio­nal []

2 comentarii

Anonymous 9 martie 2015 Răspunde

Este foar­te ade­va­rat ca ar tre­bui sa fie mai multi in­gi­neri sil­vici in avan­pos­tu­ri­le apa­ra­rii me­diu­lui. Dar nu ori­ce fel de in­gi­neri sil­vici. Brea­sla asta a pier­dut mult din pres­ti­giu dupa 1990, pe ma­su­ra ce au apa­rut fa­cul­tati de sil­vi­cul­tu­ra ca ciu­per­ci­le dupa ploa­ie, sco­tand pe ban­da „in­gi­neri sil­vici”. Am lu­crat mult in do­me­niu si cu­nosc nu­me­ro­si in­di­vizi se­mi­a­nal­fa­beti care au ab­sol­vit aces­te fa­cul­tati apa­ru­te pes­te noap­te, mai mult cu bani de­cat fa­cand cur­suri si acum se pre­zin­ta in­gi­neri sil­vici. Pa­cat.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: