Banii negri din pădure

Dacă te interesează o radiografie a sectorului de exploatare, cu un accent pe tăierile ilegale, fă-ți timp și citește. N‑o să rămâi nelămurit, promit.


Afa­ce­ri­le din ex­ploa­ta­rea lem­nu­lui nu sunt sim­ple. Nu ori­ci­ne se poa­te apu­ca de așa ceva. Tre­bu­ie să în­de­pli­nești câ­te­va con­di­ții și une­le din­tre ele nu sunt chiar ușoa­re. Ai ne­vo­ie de ca­pi­tal ca să te do­tezi co­res­pun­ză­tor, ai ne­vo­ie de oa­meni ca­li­fi­cați, ai ne­vo­ie de bani de sa­la­rii pen­tru pe­ri­oa­de­le când nu ai front de lu­cru sau când re­gu­li­le de ex­ploa­ta­re te îm­pie­di­că să lu­crezi, ai ne­vo­ie de un ates­tat de la co­mi­sia spe­cia­li­za­tă. Tre­bu­ie să fii pre­gă­tit să în­frunți vre­mea rea, să lu­crezi cu oa­meni as­pri și nu prea edu­cați, să ac­cepți ca bi­ro­ul tău să fie pe niș­te co­cla­uri ne­um­bla­te de oa­meni. De ce ai face toa­te efor­tu­ri­le și sa­cri­fi­ci­i­le as­tea?

Pen­tru că se câști­gă bine, deși – din mo­ti­ve care țin de bi­ne­le pă­du­rii – re­gu­li­le pe care le im­pu­nem ex­ploa­tă­rii fo­res­ti­e­re sunt des­tul de di­fi­cil de res­pec­tat și con­duc la cos­turi des­tul de mari. La pri­ma ve­de­re nu pare de­loc ge­nul de do­me­niu în care să te avânți cu en­tu­zi­asm an­tre­pre­no­ri­al pen­tru că, pe cal­cu­le ma­te­ma­ti­ce, pro­fi­ta­bi­li­ta­tea e foar­te greu de ob­ți­nut. Și to­tuși ni­meni nu dă îna­poi din aces­te afa­ceri.

Pa­ra­do­xul aces­ta are o ex­pli­ca­ție este des­tul de sim­plă: în ex­ploa­ta­rea fo­res­ti­e­ră se pot face bani ne­gri. Se fac bani ne­gri pen­tru că exis­tă o pia­ță la ne­gru. Exis­tă o pia­ță la ne­gru pen­tru că avem în Ro­mâ­nia o ce­re­re re­a­lă de lemn mai mare de­cât ofer­ta. Și, în fine, avem o ce­re­re mai mare de­cât ofer­ta pen­tru că nu pu­nem su­fi­cient lemn pe pia­ța le­ga­lă. Vă șo­chea­ză aces­te afir­ma­ții?

N‑ar tre­bui. Nu e foar­te com­pli­cat să faci pu­ți­nă ma­te­ma­ti­că și să aduni vo­lu­me­le de lemn pre­lu­crat de in­dus­trie și can­ti­tă­ți­le de lemn fo­lo­si­te ca sur­să de ener­gie de po­pu­la­ție – vei ob­ser­va niș­te dis­cre­pan­țe des­tul de stri­den­te. In­ven­ta­rul Fo­res­ti­er Na­țio­nal a ară­tat o si­tu­a­ție ase­mă­nă­toa­re: se taie mai mult de­cât de­cla­răm ofi­ci­al. Și a tre­ia do­va­dă, dacă mai era ne­vo­ie, a fost Ra­da­rul Pă­du­ri­lor: după ce a fost în­fi­in­țat a apă­rut brusc o cri­ză a lem­nu­lui.

Din tea­ma de a nu fi prin­se fir­me­le de ex­ploa­ta­re au re­dus brusc tă­ie­ri­le ile­ga­le. În anul ace­la (2016) a ve­nit fri­gul foar­te re­pe­de, chiar în oc­tom­brie. Lu­mea vro­ia lemn, pia­ța ofi­ci­a­lă nu avea. PSD a pro­mis că va re­zol­va pro­ble­ma și, după ale­ge­ri­le din de­cem­brie, a de­cre­tat că gu­ver­nul teh­no­crat a fost in­com­pe­tent și a pur­ces la re­zol­va­rea si­tu­a­ți­ei: s‑a pre­fă­cut că cere ofi­ci­al că­tre Rom­sil­va su­pli­men­ta­rea lem­nu­lui de foc pen­tru po­pu­la­ție. A fost doar o miș­ca­re de ima­gi­ne, de fapt Rom­sil­va nu are de unde să su­pli­men­te­ze lem­nul de foc, iar po­li­ti­cie­nii știu asta. Ceea ce a re­zol­vat pro­ble­ma a fost fap­tul că PSD a în­chis ime­di­at In­spec­to­rul Pă­du­ri­lor cu to­tul. Tă­ie­ri­le ile­ga­le s‑au pu­tut re­lua, cu niș­te ajus­tări de me­to­dă pen­tru fal­si­fi­ca­rea do­cu­men­te­lor. Ro­mâ­nia a re­ve­nit la “nor­mal”. Cum s‑a ajuns ca asta să fie nor­ma­li­ta­tea? Prin con­ver­gen­ța aces­tui deze­chi­li­bru din­tre ce­re­rea și ofer­ta le­ga­lă cu alți pa­tru fac­tori:

1. Lă­co­mia
Lă­co­mia a ju­cat cu si­gu­ran­ță un rol. An­tre­pre­no­rii și-au do­rit câști­guri mari – cine nu-și do­reș­te? – și au fost dis­puși să trea­că li­nia ro­șie a le­ga­li­tă­ții. Po­li­ti­cie­nii au vă­zut în lemn o sur­să per­fec­tă pen­tru a pro­du­ce bani ne­gri pen­tru ei și par­ti­de. Sil­vi­cul­to­rii au fost trași în horă ca să fur­ni­ze­ze apa­ren­țe­le de le­ga­li­ta­te. Nu‑i vor­bă, unii chiar au ce­rut un loc la masa os­pă­țu­lui. O mică par­te din­tre ei au mi­grat spre an­tre­pre­no­ri­at, iar câ­ți­va spre po­li­ti­că. Cei mai mulți au ră­mas în ad­mi­nis­tra­ție, dar o bună par­te sunt pu­ter­nic co­nec­tați cu ex­ploa­ta­rea sau po­li­ti­ca.

2. Lip­sa de fi­nan­ța­re a sec­to­ru­lui
S‑a adă­u­gat și ea ca un bun pre­text. Afa­ce­ri­le sunt greu pre­dic­ti­bi­le din punct de ve­de­re al ve­ni­tu­ri­lor, iar băn­ci­le au re­ți­neri în a le cre­di­ta. Sis­te­mul de li­ci­ta­re a ma­sei lem­noa­se, care pare avan­ta­jos pen­tru vân­ză­tor, îm­pie­di­că o ca­pi­ta­li­za­re co­rec­tă a do­me­ni­u­lui. După 30 de ani fir­me­le de ex­ploa­ta­re au ră­mas mul­te și mici, fără for­ță fi­nan­ci­a­ră re­a­lă, fără pu­te­rea de a se con­so­li­da în ju­că­tori mai pu­ter­nici care să se mo­der­ni­ze­ze și să se dezvol­te la nive­lul teh­no­lo­gic ac­tu­al. Frag­men­ta­rea a fost în­tre­ți­nu­tă și de im­pli­ca­rea sil­vi­ci­lor în afa­ceri, pen­tru ei că și-au do­rit par­te­neri mici, ușor de con­tro­lat. Așa că acum avem fir­me “de casă” și nu e rară si­tu­a­ția când pe raza unui ocol ope­rea­ză “fir­ma șe­fu­lui de ocol”, “fir­ma in­gi­ne­ru­lui de la fond fo­res­ti­er”, șamd. “Aran­ja­rea” li­ci­ta­ți­i­lor a fost ur­mă­to­rul pas pe lan­țul con­se­cin­țe­lor.

3. Re­gle­men­tă­ri­le
Re­gle­men­tă­ri­le proas­te fac și ele foar­te di­fi­ci­lă pro­fi­ta­bi­li­ta­tea afa­ce­ri­lor le­ga­le din do­me­niu, de­ve­nind încă un pre­text pen­tru prac­ti­ca tă­ie­ri­lor ile­ga­le. Ex­ploa­ta­rea pă­du­ri­lor e o ope­ra­țiu­ne teh­ni­că în care con­cen­tra­rea tre­bu­ie să fie pe ca­li­ta­tea exe­cu­ți­ei, nu pe vo­lu­mul re­zul­tat. Toc­mai de ace­ea ar fi mult mai util pen­tru pă­du­re ca ex­ploa­ta­rea să fie o pres­ta­re de ser­vi­ciu, nu o ope­ra­ție de re­col­ta­re a măr­fii cum­pă­ra­te. Dar așa ceva nu e po­si­bil toc­mai pen­tru că fi­nan­ța­rea afa­ce­rii ar de­ve­ni aproa­pe im­po­si­bi­lă. Sil­vi­cul­tu­ra plă­teș­te prost pres­ta­rea de ser­vi­cii, după nor­me cro­ite în lo­gi­ca eco­no­mi­ei cen­tra­li­za­te co­mu­nis­te. Nici o fir­mă nu ar pu­tea re­zis­ta pe ter­men lung doar din ace­le ve­ni­turi – nu ar fi în­de­a­juns pen­tru uti­la­je noi, pie­se de schimb, sa­la­rii și con­su­ma­bi­le­le ne­ce­sa­re. În­cer­că­ri­le de a adu­ce sec­to­rul în zona pres­tă­rii de ser­vi­cii s‑au sol­dat cu re­fu­zuri în bloc ale agen­ți­lor eco­no­mici de a ac­cep­ta aceas­tă schim­ba­re.

4. Spon­so­rii “bi­ne­vo­i­tori“
În fine, ci­re­a­șa de pe tort au pus‑o spon­so­rii “bi­ne­vo­i­tori”. In­dus­tria de pre­lu­cra­re a lem­nu­lui a pri­vit o vre­me de la dis­tan­ță zba­te­ri­le sec­to­ru­lui de ex­ploa­ta­re, dar după apa­ri­ția ma­ri­lor ju­că­tori au în­țe­les că tre­bu­ie să-și se­cu­ri­ze­ze apro­vi­zio­nă­ri­le cu lemn. Și cum se poa­te face mai bine acest lu­cru de­cât ofe­rind fur­ni­zo­ri­lor exact ce îi in­te­re­sa: fi­nan­ța­re. Pen­tru că afa­ce­ri­le din pre­lu­cra­re sunt mai sta­bi­le și mai pro­fi­ta­bi­le după ce le-ai por­nit, s‑a cre­at po­si­bi­li­ta­tea de a oferi su­port fi­nan­ci­ar fir­me­lor de ex­ploa­ta­re pen­tru achi­zi­ția de uti­la­je. Șme­che­ria era că re­tur­na­rea aju­to­ru­lui nu tre­bu­ia fă­cu­tă în bani, ci în lemn. Ți-ai luat trac­tor nou, acum adu-mi lemn. Iar fir­me­le de ex­ploa­ta­re, ca să nu pi­ar­dă trac­to­rul, s‑au fă­cut lun­tre și pun­te să facă rost de lemn, in­di­fe­rent cum. Lem­nul tă­i­at ile­gal cu acte mă­slu­i­te era nu­mai bun.


Re­zu­mând cele de mai sus pu­tem spu­ne că în Ro­mâ­nia s‑au cu­mu­lat fac­to­rii ne­ce­sari pen­tru dez­as­trul per­fect: o pia­ță unde ce­re­rea nu este aco­pe­ri­tă prin mij­loa­ce le­ga­le, un sec­tor de­ca­pi­ta­li­zat și di­fi­cil de cre­di­tat, o co­lec­ție de re­gle­men­tări com­pli­ca­te, inu­ti­le și rup­te de re­a­li­tăți, o cla­să po­li­ti­că co­rup­tă și pusă pe că­pă­tu­ia­lă. Pes­te toa­te s‑a adă­u­gat bi­ne­cu­nos­cu­ta lă­co­mie uma­nă, care – să re­cu­noaș­tem – nu e spe­ci­fi­că doar aces­tui do­me­niu.

Tă­ieri ile­ga­le au exis­tat me­reu și pro­ba­bil că nici­o­da­tă nu le vom pu­tea opri com­plet. Dar am­ploa­rea lor a fost ac­ce­le­ra­tă până la pro­por­ți­i­le în­gri­jo­ră­toa­re de azi prin acest sis­tem co­rupt din sil­vi­cul­tu­ră și sec­to­rul de ex­ploa­ta­re. În­treg eșa­fo­da­jul aces­tui mod de a face afa­ceri se spri­ji­nă pe per­pe­tu­a­rea aces­tei stări de fapt. Nu vi se pare de aș­tep­tat că ace­ia care îl prac­ti­că să ca­u­te ori­ce me­to­de pen­tru a‑l apă­ra și con­so­li­da? So­co­tiți că dacă se taie ile­gal doar 2 mi­li­oa­ne de mc anu­al, la un preț de 500 lei/mc, vor­bim de o miză de 1 mi­li­ard de lei. Dar e vor­ba doar de 2 mi­li­oa­ne de mc?

Un lu­cru e si­gur: de la mită și până la ame­nin­ța­rea cu moar­tea, ori­ce este ok atâ­ta timp cât mo­riș­ca ba­ni­lor ne­gri se în­vâr­te mai de­par­te.

(va urma)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: