Banii negri din pădure

Dacă te interesează o radiografie a sectorului de exploatare, cu un accent pe tăierile ilegale, fă-ți timp și citește. N‑o să rămâi nelămurit, promit.

Afa­ce­ri­le din exploa­ta­rea lem­nu­lui nu sunt sim­ple. Nu ori­ci­ne se poa­te apu­ca de așa ceva. Tre­bu­ie să înde­pli­nești câte­va con­di­ții și une­le din­tre ele nu sunt chiar ușoa­re. Ai nevo­ie de capi­tal ca să te dotezi cores­pun­ză­tor, ai nevo­ie de oameni cali­fi­cați, ai nevo­ie de bani de sala­rii pen­tru peri­oa­de­le când nu ai front de lucru sau când regu­li­le de exploa­ta­re te împie­di­că să lucrezi, ai nevo­ie de un ates­tat de la comi­sia spe­cia­li­za­tă. Tre­bu­ie să fii pre­gă­tit să înfrunți vre­mea rea, să lucrezi cu oameni aspri și nu prea edu­cați, să accepți ca biro­ul tău să fie pe niș­te cocla­uri neum­bla­te de oameni. De ce ai face toa­te efor­tu­ri­le și sacri­fi­ci­i­le astea?

Pen­tru că se câști­gă bine, deși – din moti­ve care țin de bine­le pădu­rii – regu­li­le pe care le impu­nem exploa­tă­rii fores­ti­e­re sunt des­tul de difi­cil de res­pec­tat și con­duc la cos­turi des­tul de mari. La pri­ma vede­re nu pare deloc genul de dome­niu în care să te avânți cu entu­zi­asm antre­pre­no­ri­al pen­tru că, pe cal­cu­le mate­ma­ti­ce, pro­fi­ta­bi­li­ta­tea e foar­te greu de obți­nut. Și totuși nimeni nu dă îna­poi din aces­te afa­ceri.

Para­do­xul aces­ta are o expli­ca­ție este des­tul de sim­plă: în exploa­ta­rea fores­ti­e­ră se pot face bani negri. Se fac bani negri pen­tru că exis­tă o pia­ță la negru. Exis­tă o pia­ță la negru pen­tru că avem în Româ­nia o cere­re rea­lă de lemn mai mare decât ofer­ta. Și, în fine, avem o cere­re mai mare decât ofer­ta pen­tru că nu punem sufi­cient lemn pe pia­ța lega­lă. Vă șochea­ză aces­te afir­ma­ții?

N‑ar tre­bui. Nu e foar­te com­pli­cat să faci puți­nă mate­ma­ti­că și să aduni volu­me­le de lemn pre­lu­crat de indus­trie și can­ti­tă­ți­le de lemn folo­si­te ca sur­să de ener­gie de popu­la­ție – vei obser­va niș­te dis­cre­pan­țe des­tul de stri­den­te. Inven­ta­rul Fores­ti­er Națio­nal a ară­tat o situ­a­ție ase­mă­nă­toa­re: se taie mai mult decât decla­răm ofi­ci­al. Și a tre­ia dova­dă, dacă mai era nevo­ie, a fost Rada­rul Pădu­ri­lor: după ce a fost înfi­in­țat a apă­rut brusc o cri­ză a lem­nu­lui.

Din tea­ma de a nu fi prin­se fir­me­le de exploa­ta­re au redus brusc tăie­ri­le ile­ga­le. În anul ace­la (2016) a venit fri­gul foar­te repe­de, chiar în octom­brie. Lumea vro­ia lemn, pia­ța ofi­ci­a­lă nu avea. PSD a pro­mis că va rezol­va pro­ble­ma și, după ale­ge­ri­le din decem­brie, a decre­tat că guver­nul teh­no­crat a fost incom­pe­tent și a pur­ces la rezol­va­rea situ­a­ți­ei: s‑a pre­fă­cut că cere ofi­ci­al către Rom­sil­va supli­men­ta­rea lem­nu­lui de foc pen­tru popu­la­ție. A fost doar o miș­ca­re de ima­gi­ne, de fapt Rom­sil­va nu are de unde să supli­men­te­ze lem­nul de foc, iar poli­ti­cie­nii știu asta. Ceea ce a rezol­vat pro­ble­ma a fost fap­tul că PSD a închis ime­di­at Inspec­to­rul Pădu­ri­lor cu totul. Tăie­ri­le ile­ga­le s‑au putut relua, cu niș­te ajus­tări de meto­dă pen­tru fal­si­fi­ca­rea docu­men­te­lor. Româ­nia a reve­nit la “nor­mal”. Cum s‑a ajuns ca asta să fie nor­ma­li­ta­tea? Prin con­ver­gen­ța aces­tui deze­chi­li­bru din­tre cere­rea și ofer­ta lega­lă cu alți patru fac­tori:

1. Lăco­mia
Lăco­mia a jucat cu sigu­ran­ță un rol. Antre­pre­no­rii și-au dorit câști­guri mari – cine nu-și doreș­te? – și au fost dis­puși să trea­că linia roșie a lega­li­tă­ții. Poli­ti­cie­nii au văzut în lemn o sur­să per­fec­tă pen­tru a pro­du­ce bani negri pen­tru ei și par­ti­de. Sil­vi­cul­to­rii au fost trași în horă ca să fur­ni­ze­ze apa­ren­țe­le de lega­li­ta­te. Nu‑i vor­bă, unii chiar au cerut un loc la masa ospă­țu­lui. O mică par­te din­tre ei au migrat spre antre­pre­no­ri­at, iar câți­va spre poli­ti­că. Cei mai mulți au rămas în admi­nis­tra­ție, dar o bună par­te sunt puter­nic conec­tați cu exploa­ta­rea sau poli­ti­ca.

2. Lip­sa de finan­ța­re a sec­to­ru­lui
S‑a adă­u­gat și ea ca un bun pre­text. Afa­ce­ri­le sunt greu pre­dic­ti­bi­le din punct de vede­re al veni­tu­ri­lor, iar băn­ci­le au reți­neri în a le cre­di­ta. Sis­te­mul de lici­ta­re a masei lem­noa­se, care pare avan­ta­jos pen­tru vân­ză­tor, împie­di­că o capi­ta­li­za­re corec­tă a dome­ni­u­lui. După 30 de ani fir­me­le de exploa­ta­re au rămas mul­te și mici, fără for­ță finan­ci­a­ră rea­lă, fără pute­rea de a se con­so­li­da în jucă­tori mai puter­nici care să se moder­ni­ze­ze și să se dezvol­te la nive­lul teh­no­lo­gic actu­al. Frag­men­ta­rea a fost între­ți­nu­tă și de impli­ca­rea sil­vi­ci­lor în afa­ceri, pen­tru ei că și-au dorit par­te­neri mici, ușor de con­tro­lat. Așa că acum avem fir­me “de casă” și nu e rară situ­a­ția când pe raza unui ocol ope­rea­ză “fir­ma șefu­lui de ocol”, “fir­ma ingi­ne­ru­lui de la fond fores­ti­er”, șamd. “Aran­ja­rea” lici­ta­ți­i­lor a fost urmă­to­rul pas pe lan­țul con­se­cin­țe­lor.

3. Regle­men­tă­ri­le
Regle­men­tă­ri­le proas­te fac și ele foar­te difi­ci­lă pro­fi­ta­bi­li­ta­tea afa­ce­ri­lor lega­le din dome­niu, deve­nind încă un pre­text pen­tru prac­ti­ca tăie­ri­lor ile­ga­le. Exploa­ta­rea pădu­ri­lor e o ope­ra­țiu­ne teh­ni­că în care con­cen­tra­rea tre­bu­ie să fie pe cali­ta­tea exe­cu­ți­ei, nu pe volu­mul rezul­tat. Toc­mai de ace­ea ar fi mult mai util pen­tru pădu­re ca exploa­ta­rea să fie o pres­ta­re de ser­vi­ciu, nu o ope­ra­ție de recol­ta­re a măr­fii cum­pă­ra­te. Dar așa ceva nu e posi­bil toc­mai pen­tru că finan­ța­rea afa­ce­rii ar deve­ni aproa­pe impo­si­bi­lă. Sil­vi­cul­tu­ra plă­teș­te prost pres­ta­rea de ser­vi­cii, după nor­me cro­ite în logi­ca eco­no­mi­ei cen­tra­li­za­te comu­nis­te. Nici o fir­mă nu ar putea rezis­ta pe ter­men lung doar din ace­le veni­turi – nu ar fi înde­a­juns pen­tru uti­la­je noi, pie­se de schimb, sala­rii și con­su­ma­bi­le­le nece­sa­re. Încer­că­ri­le de a adu­ce sec­to­rul în zona pres­tă­rii de ser­vi­cii s‑au sol­dat cu refu­zuri în bloc ale agen­ți­lor eco­no­mici de a accep­ta aceas­tă schim­ba­re.

4. Spon­so­rii “bine­vo­i­tori“
În fine, cire­a­șa de pe tort au pus‑o spon­so­rii “bine­vo­i­tori”. Indus­tria de pre­lu­cra­re a lem­nu­lui a pri­vit o vre­me de la dis­tan­ță zba­te­ri­le sec­to­ru­lui de exploa­ta­re, dar după apa­ri­ția mari­lor jucă­tori au înțe­les că tre­bu­ie să-și secu­ri­ze­ze apro­vi­zio­nă­ri­le cu lemn. Și cum se poa­te face mai bine acest lucru decât ofe­rind fur­ni­zo­ri­lor exact ce îi inte­re­sa: finan­ța­re. Pen­tru că afa­ce­ri­le din pre­lu­cra­re sunt mai sta­bi­le și mai pro­fi­ta­bi­le după ce le-ai por­nit, s‑a cre­at posi­bi­li­ta­tea de a oferi suport finan­ci­ar fir­me­lor de exploa­ta­re pen­tru achi­zi­ția de uti­la­je. Șme­che­ria era că retur­na­rea aju­to­ru­lui nu tre­bu­ia făcu­tă în bani, ci în lemn. Ți-ai luat trac­tor nou, acum adu-mi lemn. Iar fir­me­le de exploa­ta­re, ca să nu piar­dă trac­to­rul, s‑au făcut lun­tre și pun­te să facă rost de lemn, indi­fe­rent cum. Lem­nul tăi­at ile­gal cu acte măslu­i­te era numai bun.


Rezu­mând cele de mai sus putem spu­ne că în Româ­nia s‑au cumu­lat fac­to­rii nece­sari pen­tru dez­as­trul per­fect: o pia­ță unde cere­rea nu este aco­pe­ri­tă prin mij­loa­ce lega­le, un sec­tor deca­pi­ta­li­zat și difi­cil de cre­di­tat, o colec­ție de regle­men­tări com­pli­ca­te, inu­ti­le și rup­te de rea­li­tăți, o cla­să poli­ti­că corup­tă și pusă pe căpă­tu­ia­lă. Pes­te toa­te s‑a adă­u­gat bine­cu­nos­cu­ta lăco­mie uma­nă, care – să recu­noaș­tem – nu e spe­ci­fi­că doar aces­tui dome­niu.

Tăieri ile­ga­le au exis­tat mereu și pro­ba­bil că nici­o­da­tă nu le vom putea opri com­plet. Dar amploa­rea lor a fost acce­le­ra­tă până la pro­por­ți­i­le îngri­jo­ră­toa­re de azi prin acest sis­tem corupt din sil­vi­cul­tu­ră și sec­to­rul de exploa­ta­re. Întreg eșa­fo­da­jul aces­tui mod de a face afa­ceri se spri­ji­nă pe per­pe­tu­a­rea aces­tei stări de fapt. Nu vi se pare de aștep­tat că ace­ia care îl prac­ti­că să cau­te ori­ce meto­de pen­tru a‑l apă­ra și con­so­li­da? Soco­tiți că dacă se taie ile­gal doar 2 mili­oa­ne de mc anu­al, la un preț de 500 lei/mc, vor­bim de o miză de 1 mili­ard de lei. Dar e vor­ba doar de 2 mili­oa­ne de mc?

Un lucru e sigur: de la mită și până la ame­nin­ța­rea cu moar­tea, ori­ce este ok atâ­ta timp cât moriș­ca bani­lor negri se învâr­te mai depar­te.

(va urma)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: