De la indiferență la econazism

Tot mai mulți cer interzicerea exploatărilor de lemn. De la indiferență am trecut la econazism. Să oprim tăierile. Dar înainte de asta, hai să aflăm cu ce preț.


Avem în ul­ti­ma vre­me o te­ri­bi­lă ape­ten­ță pen­tru so­lu­ți­i­le ra­di­ca­le. Cu ori­ce pro­ble­mă ne-am con­frun­ta, răs­pun­sul cel mai la în­demâ­nă pare să fie de fi­e­ca­re dată ges­tul ex­trem. Dez­ba­te­rea ra­țio­na­lă, in­ven­ta­rul chi­b­zu­it al al­ter­na­ti­ve­lor, com­pro­mi­sul în­țe­lept nu ne mai sunt pri­e­te­ni. Nu so­lu­ția pro­ble­me­lor ne in­te­re­sea­ză, ci era­di­ca­rea lor to­ta­lă și de­fi­ni­ti­vă. Însă pro­ble­me­le au pros­tul obi­cei de a nu dis­pă­rea atunci când avem noi chef. Pen­tru că cele mai mul­te din­tre ele au ca­u­ze ce iz­vo­răsc din gre­șe­li­le pro­pri­u­lui nos­tru tre­cut. Și une­ori acest tre­cut nu e chiar așa de în­de­păr­tat.

N‑au tre­cut de­cât vreo do­uă­zeci de ani, poa­te un pic mai mult, de când po­li­ti­cie­nii vre­mu­ri­lor de atunci bă­teau din pin­te­ni des­pre sfin­țe­nia pro­pri­e­tă­ții pri­va­te într‑o țară de­mo­cra­ti­că și, pe cale de con­se­cin­ță, ce­reau im­pe­ri­os re­tro­ce­da­rea pă­du­ri­lor că­tre drep­ții lor stă­pâni. Ju­mă­ta­te din pă­du­ri­le Ro­mâ­ni­ei au ajuns ast­fel pe mâi­ni­le mul­tor in­di­vizi la­comi de câștig, care le-au ex­ploa­tat fără milă și fără nici o tea­mă de legi. Ori­ce s‑ar spu­ne des­pre pă­du­ri­le sta­tu­lui, dez­as­trul cel mai mare s‑a pe­tre­cut în cele pri­va­te, prin furt, de­lă­sa­re și lip­să de gos­po­dă­ri­re adec­va­tă.

Ani de‑a rân­dul ni­meni din so­ci­e­ta­tea ci­vi­lă n‑a avut ni­mic de spus des­pre asta. Ni­meni nu s‑a scan­da­li­zat de mi­li­oa­ne­le de me­tri cubi de che­res­tea care cur­geau prin por­tul Con­stan­ța că­tre țări ara­be, do­ri­toa­re de ma­te­ri­al de con­struc­ții. Răs­pun­sul la ja­ful pă­du­ri­lor pri­va­te de la sfâr­și­tul ani­lor ’90 și în­ce­pu­tul ani­lor 2000 a fost unul ex­trem: ne­pă­sa­rea. A tre­bu­it să trea­că ceva timp, să se nas­că po­ves­tea Ro­și­ei Monta­ne, ca să se mo­bi­li­ze­ze o par­te a so­ci­e­tă­ții ci­vi­le, să de­vi­nă mai sen­si­bi­lă la su­biec­te de me­diu și să pro­tes­te­ze față de de­ban­da­da din pia­ța lem­nu­lui.

Acum, când su­biec­tul a de­ve­nit fi­er­bin­te pen­tru mulți, so­lu­ția pro­ble­mei este tot una ra­di­ca­lă, dar în ex­tre­ma cea­lal­tă: in­ter­zi­ce­rea ex­ploa­tă­ri­lor de lemn. De la in­di­fe­ren­ță am tre­cut la eco­na­zism. Ni­meni nu mai pare dis­pus la ra­țio­na­men­te și dez­ba­teri. Să oprim tă­ie­ri­le. Foar­te bine. S‑o fa­cem. Dar îna­in­te de asta, hai să aflăm cu ce preț. Hai să in­ven­ta­ri­em cât ne cos­tă asta și să de­ci­dem dacă e bine să adop­tăm aceas­tă mă­su­ră dras­ti­că.

Mai în­tâi tre­bu­ie să știm ce im­pact so­ci­al are o ast­fel de de­ci­zie. În in­dus­tria lem­nu­lui și cele care de­pind de lemn lu­crea­ză pes­te 100.000 de an­ga­jați. Ma­jo­ri­ta­tea lor sunt din zone ru­ra­le sau mic ur­ba­ne, aco­lo unde de obi­cei nu prea exis­tă al­ter­na­ti­ve de mun­că. E vor­ba de oră­șe­le mici din Mol­do­va, Ar­de­al și câ­te­va prin Mun­te­nia unde fa­mi­lii în­tregi de­pind de sa­la­ri­ul ce­lui care lu­crea­ză la o fa­bri­că de che­res­tea, pe un ca­mion care trans­por­tă lemn sau la o fir­mă de ex­ploa­ta­re. Aces­tor 100.000 de fa­mi­lii, adi­că vreo 3–400.000 de oa­meni tre­bu­ie să le spu­nem că me­ri­tă să rămâ­nă fără ve­ni­turi pen­tru că noi, eco­lo­giș­tii din ora­șe­le mari, vrem să res­pi­răm aer cu­rat. Nu tot tim­pul, că noi stăm cu na­sul mai mult în eșa­pa­men­te­le ma­și­ni­lor, doar din când în când, când ne îm­bu­l­zim toți pe va­lea Pra­ho­vei ca să în­ju­răm in­fer­nul tra­fi­cu­lui de we­e­kend.

Apoi tre­bu­ie să știți că exis­tă vreo 6–7.000 de fir­me im­pli­ca­te în sec­to­rul fo­res­ti­er. Toa­te as­tea au uti­la­je cum­pă­ra­te cu cre­di­te și con­su­mă în fi­e­ca­re zi mul­tă mo­to­ri­nă, ule­iuri și di­ver­se con­su­ma­bi­le teh­no­lo­gi­ce, pe care le cum­pă­ră de la di­verși pro­du­că­tori. Toa­te aces­te afa­ceri vor dis­pă­rea brusc, pen­tru că nu vor mai avea obiect de ac­ti­vi­ta­te. Zeci de mii de trac­toa­re fo­res­ti­e­re, de fi­e­răs­tra­ie me­ca­ni­ce, de grei­fe­re, ga­te­re și de alte echi­pa­men­te vor tre­bu­ie aban­do­na­te la fier vechi sau, cine va fi în sta­re, vân­du­te prin stră­i­nă­ta­te pe un sfert de preț. Pier­de­ri­le eco­no­mi­ei sunt pro­ba­bil im­po­si­bil de es­ti­mat cu o pre­ci­zie mul­țu­mi­toa­re, dar e lim­pe­de că niș­te pa­troni de fir­me vor de­ve­ni pes­te noap­te fa­liți și da­tori la bănci. PIB-ul ge­ne­rat de aces­te fir­me este es­ti­mat pe la 6 mi­li­ar­de de euro, adi­că 3,5%. Ăsta o să dis­pa­ră brusc. Deci și vre­un mi­li­ard-două de euro vor dis­pa­re din bu­ge­tul de stat.

Toți pro­pri­e­ta­rii de pă­duri vor tre­bui să-și plă­teas­că ad­mi­nis­tra­rea și paza pă­du­ri­lor. As­tăzi cea mai mare par­te a su­me­lor ne­ce­sa­re sunt aco­pe­ri­te din vân­za­rea lem­nu­lui ex­ploa­tat. Cu ba­nii ăș­tia se plă­tesc sa­la­rii, lu­crări, ma­te­ri­a­le și sub­stan­țe de pro­tec­ție, re­pa­ra­ții de dru­muri fo­res­ti­e­re, pro­duc­ția de pu­ieți pen­tru plan­tat și mul­te al­te­le. Dacă lemn nu se mai ex­ploa­tea­ză, tre­bu­ie cu to­ții să bă­găm mâna în bu­zu­nar și să plătim aces­te sume care vor fi în con­ti­nu­a­re ne­ce­sa­re. Ochi­o­me­tric, aș zice că e vor­ba de aproa­pe un mi­li­ard de euro pe an care tre­bu­ie dați toți din bu­ge­tul de stat, chiar și pen­tru pă­du­ri­le pri­va­te, pen­tru că nu poți lip­si un pro­pri­e­tar de uzu­fruc­tul pro­pri­e­tă­ții sale fără să‑i acorzi o des­pă­gu­bi­re jus­tă. Iar bu­ge­tul de stat – vă mai amin­tiți? – toc­mai a fost lip­sit de ta­xe­le de la pes­te 100.000 de an­ga­jați și de la vreo 7.000 de fir­me.

Mai avem de re­zol­vat și pro­ble­ma ce­lor pes­te 3 mi­li­oa­ne de gos­po­dă­rii care de­pind de lemn ca sur­să de în­că­l­zi­re. De vre­me ce noi nu mai tă­iem pă­du­ri­le noas­tre, tre­bu­ie să le pro­cu­răm lemn din alte păr­ți. De la ucrai­nieni de pil­dă. Cât cos­tă im­por­tul de lemn și trans­por­tul până la zo­ne­le unde e ne­vo­ie de el? Pen­tru că vor­bim de vreo 10 mi­li­oa­ne de me­tri cubi la un preț de cel pu­țin 100€. Adi­că încă un mi­li­ard de euro. Cine plă­teș­te su­me­le as­tea? Nea Ion, care abia are după ce să bea apă? Nu cum­va îi con­dam­năm pe oa­me­nii ăș­tia să de­vi­nă hoți de lem­ne pen­tru că n‑au altă al­ter­na­ti­vă? Sau ne ba­zăm pe par­ti­de­le po­li­ti­ce care vor găsi încă un ma­te­ri­al de pro­pa­gan­dă elec­to­ra­lă pro­mițând lem­ne gra­tis?

Să nu ui­tăm că ori­ce pro­dus din lemn vom cum­pă­ra după ace­ea, de la un ba­nal sca­un la o mo­bi­lă de su­fra­ge­rie, ne va cos­ta cu cel pu­țin 30% mai scump. Pen­tru că im­por­tul de lemn sau de pro­du­se din lemn e mai scump. Și pen­tru că co­mer­ci­an­ții vor ști că n‑avem al­ter­na­ti­vă, că sun­tem la mâna lor.

Cam asta e poza la pri­ma ve­de­re a unei Ro­mâ­nii în care se in­ter­zi­ce ex­ploa­ta­rea lem­nu­lui. Nu sună prea bine, așa‑i? După ce că avem o mie de pro­ble­me de re­zol­vat în țara asta, ne mai ba­tem și vreo două cuie în tal­pă, ca să ne fie și mai greu. Și toa­te as­tea pen­tru ce? Pen­tru că nu avem chi­b­zu­in­ța de a gân­di niș­te so­lu­ții re­zo­na­bi­le prin care să în­țe­le­gem și să con­tro­lăm fe­no­me­nul tă­ie­ri­lor ile­ga­le și ne re­pe­zim la ges­tul ex­trem al in­ter­zi­ce­rii. Pă­du­rea a dat lemn în­tot­dea­u­na. Exis­ten­ța ei nu este ame­nin­ța­tă dacă ex­ploa­ta­rea se face ra­țio­nal. Tre­bu­ie doar să pri­ce­pem niș­te lu­cruri sim­ple și să avem do­rin­ța de a găsi so­lu­ții in­te­li­gen­te.

Dar des­pre asta am să vă po­ves­tesc altă dată.

3 comentarii

Gheorghe Roman 28 februarie 2017 Răspunde

Fruc­te­le coap­te tre­bu­iesc re­col­ta­te alt­fel se pu­tre­zesc !

Ionut 16 martie 2017 Răspunde

Va rog sa va in­for­mati asu­pra fir­me­lor exis­ten­te in pe­ri­oa­da 2003–2007 si sa con­stati cate s‑au in­chis de atunci…toate ga­te­re­le mici din zona de mun­te s‑au inchis..si nu..nu lu­crea­za la ma­ri­le fa­brici de lemn..ii ga­sim prin ta­ri­le oc­ci­den­ta­le la agricultura..s‑a pro­ce­dat in asa fel in­cat cei mici sa nu mai faca fata pie­tei lem­nu­lui ‚si chiar daca s‑au cre­at ca­te­va mii de lo­curi de mun­ca prin apa­ri­tia ma­ri­lor com­pa­nii ‚au dis­pa­rut alte zeci de mii…si in mo­men­tul de fata lo­cu­i­to­rii din zo­ne­le monta­ne ajung in si­tu­a­tia sa nu pot achi­zi­tio­na lem­ne pen­tru foc…va rog sa fa­ceti un stu­diu mai con­cret in te­ren si sa ve­deti cati au avut de su­fe­rit din 2004 incoace..si in pe­ri­oa­da res­pec­ti­va se taia lemn de zeci de ori mai pu­tin..

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: