Revoluția pădurarilor

Pro­ba­bil că ați aflat deja: în Ar­geș s‑a ajuns la fo­curi de armă într-un caz de furt de lem­ne din pă­du­re. Jan­dar­mii i‑au su­prins pe hoți, au fost ata­cați cu to­poa­re și au tre­bu­it să ri­pos­te­ze cu ar­me­le din do­ta­re. Bine că au avut cu ce. În si­tu­a­ții din as­tea ajungi să te gân­dești dacă mai scapi cu via­ță. Și nu‑s vorbe‑n vânt, chiar știu cum e să fii într‑o ast­fel de situație.

La pu­țin timp după re­vo­lu­ție, când eram încă la oco­lul sil­vic Târ­gu Neamț, am avut o ac­țiu­ne îm­pre­u­nă cu mi­li­ția de atunci, pe va­lea Se­cu­lui. Afla­sem la ocol că un nu­măr mare de că­ru­țe au ple­cat la deal pe fi­rul văii să fure lem­ne din par­che­te­le de ex­ploa­ta­re. Pen­tru că era de­mo­cra­ție, deci lem­ne­le erau ale po­po­ru­lui. Sau cel pu­țin așa gân­deau oa­me­nii de pe aco­lo. Gata cu dic­ta­tu­ra le­gii! Și ne-am suit într-un Aro, vreo trei in­gi­neri, un teh­ni­cian si pă­du­ra­rul, iar cu altă ma­și­nă au ve­nit câ­ți­va mi­li­țieni din zonă. Am ajuns la gura văii pe în­se­rat și ne-am ho­tă­rât să aș­tep­tăm în­toar­ce­rea că­ru­țe­lor, căci era lim­pe­de că nu vor în­nop­ta iar­na pe-afa­ră. Am avut drep­ta­te, după vreo ju­mă­ta­te de oră au în­ce­put să apa­ră. Una, două, trei… am nu­mă­rat până la trei­zeci și șap­te, apoi ne-am oprit în­gro­ziți de nu­mă­rul lor. În fi­e­ca­re că­ru­ță era cam doi oa­meni. Ne-au vă­zut, s‑au oprit să se gru­pe­ze și apoi au lă­sat că­ru­țe­le în urmă și au por­nit spre noi pe jos, cu to­poa­re­le ri­di­ca­te. Vreo cinci­zeci de oa­meni, cel pu­țin. N‑am ris­cat nici unii să de­ve­nim eroi. Ne-am suit în ma­șini și am fu­git. Aveam arme, dar le­gi­sla­ția nu ne per­mi­tea să le folosim.

Cam așa s‑or fi sim­țit și jan­dar­mii ăș­tia care au fost ata­cați, nu­mai că de data asta au avut le­gea de par­tea lor și au pu­tut fo­lo­si ar­me­le. Dar gân­diți-vă că ade­sea în­tâl­ni­ri­le as­tea de gra­dul III le au pă­du­ra­rii. Ce poți să faci de unul sin­gur în fața unui grup or­ga­ni­zat și vi­o­lent? Vă mai mi­rați atunci că unii bat pal­ma cu ho­ții și îi în­dru­mă de unde și cum să fure? Pro­ba­bil că își spun că, de­cât să-și riș­te via­ța, mai bine fac o mică afa­ce­re. Nu‑i scuz. În­cerc doar să ex­plic cum se ajun­ge une­ori la com­pro­mi­suri care din ex­te­ri­or par inacceptabile.

Nu știu dacă ați fost atenți la știri în ul­ti­ma vre­me, dar în sil­vi­cul­tu­ră s‑a în­tâm­plat o re­vo­lu­ție de cu­rând: Co­dul Sil­vic s‑a mo­di­fi­cat și a fost eli­mi­na­tă în mare mă­su­ră răs­pun­de­rea ges­tio­na­ră a pă­du­ra­ru­lui față de pa­gu­be­le din can­to­nul său. Am fost ui­mit de fap­tul că o ast­fel de idee a ajuns să fie pro­pu­să și adop­ta­tă așa de ra­pid. Nu pen­tru că e ne­o­biș­nu­i­tă – asta e nor­ma­li­ta­tea în toa­te sta­te­le eu­ro­pe­ne – ci pen­tru că pă­rea o schim­ba­re greu de pro­mo­vat și sus­ți­nut în con­tex­tul ac­tu­al. Și m‑am în­tre­bat: o fi sil­vi­cul­tu­ra ro­mâ­neas­că pre­gă­ti­tă pen­tru schim­ba­rea asta?

Dacă nu știți des­pre ce e vor­ba, hai să vă ex­plic in ce con­stă schim­ba­rea. Îna­in­te ori­ce ar­bo­re tă­i­at fără jus­ti­fi­ca­re care era des­co­pe­rit la vre­un con­trol era im­pu­tat pă­du­ra­ru­lui. Din­tr-un sa­la­riu foar­te mic, pă­du­ra­rul tre­bu­ia să su­porte și pa­gu­be­le fă­cu­te de hoți. Acum el are doar obli­ga­ția să anun­țe oco­lul în ter­men de 24 de ore de la data des­co­pe­ri­rii pa­gu­bei, iar șe­ful de ocol tre­bu­ie să anun­țe po­li­ția sau jan­dar­me­ria în alte 24 de ore. De aici în­co­lo e trea­ba po­li­ți­ei să in­ves­ti­ghe­ze cine a furat.

Bi­ne­în­țe­les că pri­ma sus­pi­ciu­ne este că pă­du­ra­rul va tri­mi­te ho­ții să fure, apoi el va “con­sta­ta” pa­gu­ba, o va ra­por­ta con­form le­gii și n‑au de­cât să-și bată ca­pul po­li­țiș­tii cu des­co­pe­ri­rea ho­ți­lor. Dacă ho­ții sunt din sat, un șef de post di­baci și ne­co­rupt va afla în doi timpi și trei miș­cări cine are lem­ne noi adu­se în bă­tă­tu­ră. Dar câți șefi de post sunt di­baci și ne­co­rupți? Iar dacă ho­ții sunt de la cinci sate mai în­co­lo, s‑ar pu­tea să nu prea mai afle ni­meni.  Dar dacă fur­tul se face în par­che­te­le de ex­ploa­ta­re, prin tă­ie­rea mai mul­tor ar­bori de­cât cei mar­cați? Păi aco­lo trea­ba va fi sim­plă, se știe cine a fost în par­chet, iar in­ves­ti­ga­ți­i­le vor fi des­tul de ușoa­re. Dar, din nou, pre­su­pun niș­te po­li­țiști har­nici și ne­co­rupți. Să spe­răm că avem des­tui din ăș­tia prin țară.

Sunt o mul­ți­me de în­tre­bări la care nu avem azi un răs­puns. Cum vor re­ac­țio­na po­li­țiș­tii? Au ei cu­noș­tin­țe­le ne­ce­sa­re să in­ves­ti­ghe­ze fur­tu­ri­le din pă­du­re? Ce în­seam­nă aces­te mă­suri pen­tru sil­vi­cul­tu­ră în ge­ne­ral? Va fi ne­vo­ie de mai pu­țini pă­du­rari de vre­me ce au fost exo­ne­rați de res­pon­sa­bi­li­ta­tea ges­tio­na­ră? Va de­ve­ni me­se­ria de pă­du­rar mai atrac­ti­vă pen­tru că un mare in­con­ve­nient dis­pa­re? Vor fi ten­ta­te per­soa­ne cu stu­dii su­pe­ri­oa­re să pre­ia mai mul­te can­toa­ne în res­pon­sa­bi­li­ta­te și să câști­ge ast­fel mai bine? Se va pu­tea fle­xi­bi­li­za în vre­un fel struc­tu­ra foar­te ri­gi­dă a dis­tric­te­lor și can­toa­ne­lor silvice?

Nu știu să răs­pund la aces­te în­tre­bări și cred că ni­meni nu știe în acest mo­ment. E o ade­vă­ra­tă re­vo­lu­ție a pă­du­ra­ri­lor. Și ca ori­ce re­vo­lu­ție are ne­vo­ie de timp ca să-și ara­te roa­de­le. Până atunci s‑ar pu­tea să asis­tăm la vre­muri tul­buri, la con­fu­zii și pro­ble­me. Dar, din­co­lo de toa­te, cu toa­te sa­cri­fi­ci­i­le care s‑ar pu­tea să tre­bu­ias­că să le fa­cem, eu cred cu con­vin­ge­re că e o schim­ba­re ne­ce­sa­ră pen­tru Ro­mâ­nia. Poa­te era mai bine să ne pre­gă­tim îna­in­te, dar hai să fim cin­stiți: când au fost ro­mâ­nii ma­eș­trii pre­gă­ti­ri­lor te­me­i­ni­ce? La noi to­tul se în­tâm­plă ad-hoc, pe ne­pu­să masă. Și la toa­te sur­pri­ze­le as­tea noi avem o re­țe­tă in­fa­i­li­bi­lă: ne des­cur­căm. Să spe­răm că și de data asta o s‑o fa­cem, în sen­sul bun.

PS Doar un gând de fi­nal: nu știu care e trea­ba cu Ar­ge­șul ăsta, dar o gră­ma­dă de ches­tii ne­cu­ra­te se în­tâm­plă pe-aco­lo. Și cu per­mi­se­le auto au fost po­vești in­cre­di­bi­le, și cu fu­ra­tul lem­ne­lor sunt pe lo­cul I în țară. Mă în­treb ce‑o fi în min­tea oa­me­ni­lor de pe acolo…