Cine taie ilegal pădurile?

Aproa­pe în fi­e­ca­re zi apar pe in­ter­net fe­lu­ri­te fo­to­gra­fii cu tă­ieri în pă­du­ri­le monta­ne, une­le re­lu­a­te de ne­nu­mă­ra­te ori, pur­tând ală­tu­ri de ele me­sa­je­le in­dig­nă­rii, re­vol­tei sau dez­a­mă­gi­rii ce­lor care le pos­tea­ză. Și aproa­pe in­va­ri­a­bil ne­mul­țu­mi­rea se în­dreap­tă spre sta­tul ro­mân și re­pre­zen­tan­ții săi, că­ro­ra li se re­pro­șea­ză că nu fac ni­mic să opreas­că tă­ie­ri­le sau chiar că sunt la ori­gi­nea lor. Des­pre sil­vi­cul­to­rii de la stat se vor­beș­te cel mai mult și cel mai des, dar ra­re­ori se po­me­neș­te ceva de bine. Opi­nia pu­bli­că sau cel pu­țin o par­te a ei s‑a obiș­nu­it să‑i con­si­de­re prin­ci­pa­lii vi­no­vați de tă­ie­ri­le ile­ga­le. Dar oare așa sunt? Cred că ar fi bine să știți ceva mai mul­te des­pre ei, așa că vă in­vit să le fa­cem por­tre­tul robot.

Sil­vi­cul­to­rul ti­pic e mai de­gra­bă băr­bat, cu o edu­ca­ție me­die, tre­cut prin­tr-un li­ceu sil­vic sau o fa­cul­ta­te sil­vi­că, care sunt am­be­le re­la­tiv ac­ce­si­bi­le cui­va cu o in­te­li­gen­ță me­die și un dram de do­rin­ță de stu­diu. E la vâr­sta ma­tu­ri­tă­ții, un pic pes­te 40 de ani, că­să­to­rit și de obi­cei cu unul sau doi co­pii. Are o vi­ziu­ne mai de­gra­bă eta­tis­tă asu­pra so­ci­e­tă­ții, e un sus­ți­nă­tor al mo­du­lui tra­di­țio­nal de a trăi, are ușoa­re ac­cen­te de na­țio­na­lism și cre­de că pă­du­ri­le ar fi tre­bu­it să nu fie nici­o­da­tă pri­va­ti­za­te pen­tru că di­vi­za­rea lor și lip­sa mâi­nii pro­fe­si­o­nis­tu­lui au fost ca­u­ze­le dis­tru­ge­rii lor. E în­cre­din­țat că se face cam mult caz des­pre pă­du­ri­le vir­gi­ne și ari­i­le pro­te­ja­te, că pă­du­rea tre­bu­ie ex­ploa­ta­tă în mod ra­țio­nal și că în ul­ti­ma vre­me sunt o gră­ma­dă de ne­pri­ce­puți care-și dau cu pă­re­rea fără să aibă cu­noș­tin­țe­le ne­ce­sa­re des­pre silvicultură.

Sil­vi­cul­to­rul ti­pic e mân­dru de me­se­ria lui și cre­de cu con­vin­ge­re că me­ri­tă mai mult res­pect din par­tea so­ci­e­tă­ții. Și mai mulți bani la sa­la­riu, dar nu se plân­ge prea tare de asta. Are o ave­re per­so­na­lă ceva mai bună de­cât ar arăta‑o ve­ni­tu­ri­le ofi­ci­a­le, o casă per­so­na­lă con­stru­i­tă de‑a lun­gul mai mul­tor ani, ri­di­ca­tă într‑o lo­ca­li­ta­te din raza oco­lu­lui sil­vic unde lu­crea­ză. Pen­tru că sil­vi­cul­to­rul ti­pic este sta­bil, își schim­bă foar­te rar sau nici­o­da­tă re­șe­din­ța. Lo­cul de mun­că este foar­te im­por­tant pen­tru el, căci de aces­ta se lea­gă tot vi­i­to­rul său – pen­tru sil­vi­cul­tori nu exis­tă prea mul­te op­țiuni de mun­că în afa­ra ocoa­le­lor sil­vi­ce. De ace­ea una din gri­ji­le sale cele mai im­por­tan­te este se­cu­ri­za­rea lo­cu­lui de mun­că. Iar schim­bă­ri­le, ori­ca­re ar fi ele, nu îi sunt mai nici­o­da­tă pe plac.

N‑am fă­cut aceas­tă des­cri­e­re nici cu iro­nie, nici cu ad­mi­ra­ție – am în­cer­cat doar să re­dau cât de obiec­tiv am pu­tut prin­ci­pa­le­le ca­rac­te­ris­tici ale aces­tui per­so­naj des­pre care se vor­beș­te atât de mult în me­di­ul pu­blic. Așa că lu­ați aceas­tă des­cri­e­re ca pe per­cep­ția unu­ia care cu­noaș­te des­tul de bine aceas­tă ca­te­go­rie pro­fe­sio­na­lă și în­cer­cați să o su­pra­pu­neți pes­te ima­gi­nea voas­tră des­pre sil­vici. Și dacă nu se po­tri­veș­te, dacă voi îl per­ce­peți ca pe un om ră­u­vo­i­tor, pus pe fu­rat și dis­trus, în­cer­cați să vă răs­pun­deți la câ­te­va în­tre­bări simple:

• de ce ar tăia o pă­du­re pe care o are în res­pon­sa­bi­li­ta­te, fără să o re­ge­ne­re­ze mai apoi, ci­ne­va al că­rui vi­i­tor de­pin­de de exis­ten­ța ei?
• de ce ar tăia ile­gal o pă­du­re ci­ne­va care știe si­gur că exis­tă nu­me­roa­se ve­ri­fi­cări fă­cu­te de di­ver­se per­soa­ne cu res­pon­sa­bi­li­tăți de con­trol care ar pu­tea des­co­peri fur­tul și pe care nu le poa­te pe toa­te mitui?
• de ce ar fura într-un mod atât de vă­dit pros­tesc pre­cum o tă­ie­re ile­ga­lă de pă­du­re, un om pen­tru care ser­vi­ci­ul este atât de important?
• de ce ar ris­ca ci­ne­va to­tul pen­tru un câștig de mo­ment, când me­se­ria in sine îi poa­te adu­ce mult mai mul­te avan­ta­je pe ter­men lung?

Sil­vi­cul­to­rii nu sunt uși de bi­se­ri­că. O știți și voi, o știu și ei. Dar nu sunt nici pe de­par­te du­ș­ma­nii pă­du­ri­lor, dim­po­tri­vă. Când unii din­tre ei aleg să-și rot­u­n­jeas­că ve­ni­tu­ri­le prin me­to­de nu toc­mai or­to­do­xe, nu se apu­că de de­fri­șat ile­gal hec­ta­re în­tregi de pă­du­re. Pen­tru că asta ar fi o pros­tie. Exis­tă me­to­de mai sim­ple, mai ușor de ca­mu­flat și cu si­gu­ran­ță mai eco­lo­gi­ce, căci re­gu­la pen­tru ori­ce sil­vi­cul­tor este ca în urmă să rămâ­nă în­tot­dea­u­na pă­du­re. De pil­dă, când se pre­gă­teș­te un par­chet pen­tru ex­ploa­ta­re, e des­tul de sim­plu să su­bes­ti­mezi nițel vo­lu­mul de masă lem­noa­să și să-ți faci par­te la câștig – dacă par­che­tul are de pil­dă 1.000 mc, pe hâr­tie apar 850 mc pe care îi în­ca­sea­ză sta­tul, iar di­fe­ren­ța se îm­par­te în­tre cei care sunt im­pli­cați. Dar re­ți­neți: asta nu în­seam­nă că tă­ie­rea nu e fă­cu­tă la mo­men­tul po­tri­vit, poa­te cu un an-doi mai de­vre­me și poa­te o in­ten­si­ta­te ceva mai mare de­cât cea ide­a­lă. Și cu si­gu­ran­ță se asi­gu­ră re­ge­ne­ra­rea pă­du­rii. Cât des­pre as­pec­te­le teh­ni­ce, n‑are rost să vă po­ves­tesc cât de ușor e să ma­ni­pu­lezi vo­lu­mul unui par­chet le­gal de ex­ploa­ta­re. E su­fi­cient să po­tri­vești câ­te­va ci­fre aco­lo unde tre­bu­ie și vo­lu­mul to­tal se schim­bă ime­di­at. Însă de când cu in­spec­to­rul pă­du­ri­lor me­to­de­le as­tea au de­ve­nit tot mai greu de apli­cat, din fe­ri­ci­re, pen­tru că nu mai poți trans­por­ta lemn a că­rui pro­ve­nien­ță nu o poți ex­pli­ca cu acte în regulă.

Unii din­tre sil­vi­cul­tori, sper că des­tul de pu­țini, sunt nițel mai la­comi de­cât am po­ves­tit până acum și-și mai fac rost de un câștig su­pli­men­tar, fă­cân­du-și fir­me de ex­ploa­ta­re a lem­nu­lui, mas­ca­te pe nu­me­le nea­mu­ri­lor sau pri­e­te­ni­lor. Și așa mai câști­gă ceva și din vân­za­rea lem­nu­lui. Dar, din nou, când vor­bim de pă­du­rea de stat, e tă­i­a­tă le­gal con­form ame­na­ja­men­tu­lui sil­vic și re­ge­ne­ra­tă ime­di­at după ex­ploa­ta­re, pen­tru că dacă ți-ai fă­cut fir­mă și vrei să faci bani pe ter­men lung nu-ți riști toa­tă afa­ce­rea fă­când ho­ții pros­tești la lu­mi­na zi­lei, cu care poți fi ușor prins printr‑o re­cla­ma­ție bine ti­clu­i­tă de vre­un du­ș­man per­so­nal. Căci afa­ce­ri­le cu lemn, când te bagi în ele, nu-ți aduc prea mulți pri­e­te­ni, dar cu si­gu­ran­ță îți fac rost de des­tui ina­mici de care tre­bu­ie să te ferești.

Să nu în­țe­le­geți în mod greșit că aprob aces­te apu­că­tu­ri. Exis­ten­ța lor este unul din­tre mo­ti­ve­le pen­tru care am ales să pă­ră­sesc sil­vi­cul­tu­ra acum mai bine de 15 ani –  nu m‑am pu­tut îm­pă­ca cu gân­dul aces­tor fur­ti­șa­guri pe care unii din­tre co­le­gii mei de atunci le prac­ti­cau. As­tăzi, din po­zi­ția în care mă aflu, în­cerc să aduc schim­bă­ri­le ne­ce­sa­re pen­tru că ele să dis­pa­ră. Nu e chiar așa de ușor cum ar pă­rea la pri­ma ve­de­re. Vi le des­criu însă din toa­te per­spec­ti­ve­le, in­clu­siv cele eco­lo­gi­ce, ca să în­țe­le­geți cum stau lu­cru­ri­le în re­a­li­ta­te și care sunt di­men­siu­ni­le și im­pli­ca­ți­i­le lor re­a­le. N‑am nici un fel de sta­tis­ti­că asu­pra gra­du­lui de co­rup­ție din sil­vi­cul­tu­ră – unii spun că sunt des­tul de pu­țini cei care prac­ti­că ast­fel de ma­tra­pa­z­lâ­curi, al­ții sunt mai pe­si­miști și spun că sunt des­tul de mulți sil­vi­cul­tori in­co­recți. Per­so­nal eu sunt mai de­gra­bă de par­tea op­ti­miș­ti­lor, dar une­ori mă tem că lu­cru­ri­le nu evo­lu­ea­ză spre bine.

De­si­gur că tot ce vă spun eu aici nu e 100% ade­vă­rat. Exis­tă pro­ba­bil și câ­te­va ex­cep­ții, sil­vici care au fost sau sunt prea proști sau prea la­comi ca să se ab­ți­nă de la tâm­pe­nii ma­jo­re. Câ­teo­da­tă mai ci­tim des­pre ei prin pre­să. Dar exis­tă un prin­ci­piu foar­te sim­plu pe care mai toa­tă lu­mea îl știe: nu-ți faci ne­vo­i­le aco­lo unde mă­nânci. Nu e igie­nic. Și mai de­vre­me sau mai târ­ziu te va afec­ta di­rect. Iar sil­vi­cul­to­rii știu și ei foar­te bine aceas­tă regulă.

Așa că ori de câte ori ve­deți o pă­du­re rasă, tun­să și fre­za­tă, fără nici o re­ge­ne­ra­re în urmă, pu­teți fi des­tul de si­guri că nu e mâna vre­u­nui sil­vi­cul­tor. Aco­lo e aproa­pe si­gur pro­pri­e­ta­te pri­va­tă și e mâna ma­fi­ei lem­nu­lui. Ăia de care de obi­cei nu ați au­zit ni­mic prin pre­să sau pe in­ter­net, pe care ni­meni nu‑i în­ju­ră și pe care ni­meni nu‑i po­me­neș­te vreo­da­tă. Ăia care tac și fac. Adi­că taie și lasă în urmă prăpăd.