Dacă ai curiozitatea să citești, dar nu știi ce este Inventarul Forestier Național (IFN), găsești la finalul articolului câteva informații lămuritoare. Important pentru moment este să știi că e o sursă foarte importantă și serioasă de date și informații în ceea ce privește pădurea. La fiecare 5 ani IFN parcurge toate suprafețele de probă din teren, face măsurători exacte, extrapolează rezultatele la nivel național și ne oferă un nou set de informații despre starea pădurii din România. Al doilea ciclu de inventar s‑a încheiat anul trecut, iar rezultatele sunt… să le numim spectaculoase! Vă pun aici doar un sumar al câtorva date pe baza cărora putem să discutăm mai departe:
Suprafața totală a pădurilor
În 2013: 7.046.056 ha
În 2018: 7.037.607 ha
Evoluție: ‑0,12%
Volumul de lemn din păduri
În 2013: 2.221.593.469 mc
În 2018: 2.354.789.867 mc
Evoluție: +6%
Volumul mediu la hectar
În 2013: 322 mc/ha
În 2018: 340 mc/ha
Evoluție: +5,57%
Creșterea anuală a pădurii
În 2013: n/a
În 2018: 8,46 mc / an-ha
Evoluție: n/a
Prima veste bună este că suprafața pădurilor nu s‑a micșorat semnificativ, în ciuda impresiei că peste tot “se defrișează”. Pentru că defrișarea asta înseamnă: să tai pădurea cu intenția de trece terenul respectiv spre o altă folosință, de pildă pentru construcții sau pentru drumuri. Cele 8.500 de hectare scoase din fond forestier s‑au dus probabil pe astfel de lucrări, pentru că ne place foarte mult în ultima vreme să ne jucăm de‑a Transbucegii, Transrarăul și alte trans-uri din astea care îl dau posibilitatea lui Mitică și Georgică să facă grătare chiar sub nasul urșilor. Că asta înseamnă pentru noi să ne bucurăm de natură: nu mișcare în aer curat, ci mici și bere ca în curte.
Al doilea lucru și mai îmbucurător este că volumul de lemn din păduri a crescut cu 6% și aproape la fel și volumul mediu la hectar. Avem peste 2 miliarde de metri cubi de lemn în păduri și probabil că peste 5 ani vom ajunge la 2,5 miliarde. Ochiul unui silvicultor observă totuși o problemă: repartiția pădurii pe clase de vârstă.
Acum avem vreo 500.000 ha de păduri care au ajuns la vârsta de tăiere. Peste 20 de ani urmează vreo 670.000 ha. Apoi volumele încep să crească: 1,34 mil ha peste 40 de ani, 1,42 mil ha peste 60 de ani șamd. Asta înseamnă variații mari ale volumului de lemn pus pe piață, deci oscilații de preț, apariția și dispariția de locuri de muncă, investiții în afaceri care apoi nu se vor mai susține pentru că va scădea iar volumul de lemn etc. O politică forestieră serioasă ar trebui să ia în considerare aceste aspecte și să se gândească la măsurile necesare. La noi n‑are cine. Avem la păduri un ministru care e electrician de meserie. Ce‑o fi pricepând el din asta? Probabil nimic, așa că noaptea doarme liniștit, nu‑l frământă gânduri despre responsabilitățile la care s‑a angajat intrând în guvern. Ignoranța e o binecuvântare.
Surpriza totală vine abia la ultima informație: creșterea anuală la hectar. Cifra asta e foarte importantă pentru că ea este folosită la stabilirea volumului anual de lemn exploatat în România. Până acum toată lumea considera că avem o creștere medie de 5,2–5,6 mc pe an și pe ha. Și pentru că avem aproape 7 milioane de ha de pădure înseamnă că am putea tăia vreo 36–40 mil mc pe an fără să rămânem vreodată fără lemn. N‑aș putea să spun foarte sigur de unde și cum s‑a ajuns la această creștere medie, dar ea este probabil izvorâtă din cercetări ale fostului ICAS (institutul de cercetări în silvicultură), actualmente INCDS. Nimeni n‑a avut vreo altă modalitate de calcul, așa că toți au luat de bună opinia cercetătorilor. Până acum.
Inventarul național ne spune că avem o creștere anuală mai mare. Ceea ce înseamnă că am putea tăia mai mult, fără a epuiza capacitatea de producție a pădurilor. Adică am putea tăia 8,5 mc /an-ha x 7 mil ha = ~60 mil mc. De două ori mai mult! Care o fi adevărul? Au dreptate cercetătorii de acum 40–50 de ani care au folosit modele matematice și date statistice culese o singură dată din teren? Sau au dreptate cei de la inventarul național forestier care măsoară efectiv toți arborii din 25.000 de suprafețe de probă din toată țara, la fiecare 5 ani? Sau adevărul o fi pe la mijloc? Indiferent cum ar fi, un lucru e clar: am putea exploata mai mult lemn.
Dar surpriza nu se oprește aici. Dacă am fi putut tăia mai mult, dar n‑am făcut‑o, înseamnă că lemnul netăiat s‑a acumulat în pădure. E logic, nu? În 5 ani creșterea pădurii a fost de 5 x 60 mil mc = 300 mil mc. Noi am tăiat vreo 18 mil mc pe an, deci 90 mil mc. Asta înseamnă că avem o acumulare de 210 mil mc. Ooops! Nu prea e așa, pentru că inventarul național ne spune că avem o creștere de volum a lemnului de doar 133 mil mc. Unde sunt 78 mil mc în cei 5 ani, adică vreo 15 mil mc/an? S‑or fi evaporat? Sau sunt în economia neagră, scăpați de sub controlul statului, chiar dacă avem radarul pădurilor și inspectorul pădurilor și toate celelalte birocrații care se dovedesc inutile? Piața neagră a lemnului pare să fie egală cu cea oficială. La fiecare metru cub tăiat legal, există și unul tăiat fără acte.
Mereu a existat un soi de neclaritate în privința lemnului de foc în România. Există vreo 3,5 milioane de gospodării care se încălzesc cu lemn. Să zicem că fiecare are nevoie de doar 5 mc de lemn de foc în fiecare iarnă (în realitate poate și mai mult). Asta înseamnă că România arde în fiecare an vreo 18 milioane mc de lemn. Dar 18 milioane mc înseamnă tot lemnul exploatat oficial. Și atunci de unde e lemnul din industrie și din exporturi? E clar că cifra oficială e greșită, dar nimeni n‑a avut până acum curajul să ia taurul de coarne. Dintr-un motiv simplu: dacă umblăm la legalitatea lemnului de foc o să avem surprize mari cu administratorii de păduri, firmele de exploatare și de transport. Și dacă vom continua pe fir, ajungem de cele mai multe ori la politicieni. Lemnul la negru face bani mulți și cu ei se cumpără voturi, se fac vile, se fac averi.
O notă de final: cifrele de mai sus au un grad de aproximație. Nu am stat să fac calcule super-precise pentru că nu ăsta era scopul. Dar imaginea pe care am zugrăvit‑o nu e denaturată de aceste mici inexactități. Lucrurile stau așa cum le-am prezentat.
Și încă ceva: ați auzit vreun mare apărător al pădurii spunând ceva despre subiectul ăsta spinos? Poate pe WWF? Sau Greenpeace? Sau Agent Green, salvatorii pădurilor? Credeți că poate e din cauza lipsei de cunoaștere a acestui domeniu? Că nici ei nu pricep mai multe decât ministrul electrician? Mă întreb…
UPDATE 7 ian: Am aflat ulterior că Agent Green a adresat o scrisoare deschisă către Președinție și primul ministru pe această temă. Fac amendamentul necesar, cu precizarea că informațiile prezentate sunt însă în mare parte eronate sau aiuristice după părerea mea. Nu sunt surprins pentru că am observat că acesta este stilul lor: un pic de adevăr îmbrăcat într‑o grămadă de manipulări și exagerări.
* * *
Am promis o clarificare despre Inventarul Național Forestier. Este un instrument de verificare a resurselor forestiere dintr‑o țară și nu este o invenție românească, toate țările civilizate au așa ceva. Se bazează pe un sistem de suprafețe de probă amplasate într‑o rețea națională de 4x4 km la deal și munte și de 2x2 km la câmpie. În total sunt vreo 25.000 de suprafețe de probă. La fiecare 5 ani se revine pe ele și se fac măsurători exacte. Apoi urmează un proces de extrapolare la nivel național (nu cunosc toate detaliile tehnice).
Interesant e că acest inventar este, de fapt, un instrument managerial. Ca în orice gestiune, managementul trebuie să facă periodic un inventar. La pădure e mai complicat pentru că nu poți inventaria arbore cu arbore, deci trebuie folosite metode statistice. Dar ceea ce este important e că această preocupare trebuie s‑o aibă managerii pădurii românești. Pe cine a desemnat societatea ca manager? Ministerul Apelor și Pădurilor, bineînțeles. Și atunci ce caută inventarul forestier la cercetare? De ce un instrument managerial se găsește în subordinea unor cercetători? Răspunsul e simplu: pentru că trăim în România și aici toate sunt anapoda și alandala. Așa că ne descurcăm, că la asta ne pricepem cel mai bine.
Dacă vreți detalii mai multe și toate rezultatele celor două cicluri de inventar, le găsiți aici.
11 comentarii
Mai mult decât cantitatea contează locul defrișării ; s‑a defrișat puțin pentru cai de comunicații , in schimb s‑a defrișat “ la ras” in Maramureș , Apuseni etc. . Dovezile video există .
Altfel , despădurirea Europei a fost calea civilizării ( din sălbăticie ) dar și a dezastrelor ( Grecia , Cipru , Creta , Anglia , Irlanda …)
Aurea mediocritas !
După cum am spus și în articol, în Maramureș – ca și în multe alte părți – nu s‑a defrișat, ci s‑au tăiat ras păduri de molid ale privaților. Nimeni nu a schimbat destinația terenului, e tot teren forestier. Cu un pic de efort s‑ar putea foarte ușor reinstala pădurea acolo și dezastrul ar fi limitat. În 20 de ani nimeni n‑ar mai ști că a fost o nenorocire. Același lucru e valabil și în zona Vidraru, de pildă.
O voce din off : Poate pentru ca inventarul ar trebui facut de unii care nu au interese economice directe in problema, cam ca auditul, asa…si acolo au fost gasiti. Care e problema de a utiliza, in management, un serviciu expert externalizat? “Practicienii operativi ” – si nici termenii ‚nici ghilimelele nu au vreun sens peiorativ aici, din mai toate domeniile, considera ca cercetarea ar trebui sa se ocupe de ” efectul razelor de luna asupra anemonelor”, ca e bine ca institutele de cercetare ” departamentale” care intotdeauna s ‑au ocupat de cercetare aplicata si au putut rezolva probleme practice de stricta specialitate la un nivel de expertiza care, din motive obiective este greu de cerut unitatilor operative,. Ca este bine ca aceste institute au fost excluse din sectoarele departamentale respective si trimise la ministerul cercetarii unde, pe de o parte sunt rupte de situatia concreta de teren, cu posibilitati reduse de o sesiza – cu nivelul de expertiza de specialitate pe care il au- dinamica, tendintele, de a evalua riscurile, de a evalua masurile de atenuare , etc, iar pe de alta parte sunt condamnate ca opinia lor sa fie tot mai slab auzita la firul ierbii, acolo unde ea ar putea schimba ceva, fiind apreciate, nu dupa impactul pe care activitatea lor l‑ar avea acolo, la firul ierbii, unde conteaza, ci dupa factorul de impact al revistelor in care isi publica acele rezultate si concluzii. Asta nu s a intamplat doar cu cercetatorii padurii, ci si cu cei ai pamantului si a zacamintelor, si cu cei din sanatate, etc . Mai devreme sau mai tarziu, aceste lucruri se vor razbuna, ma tem ca mai devreme. In rest, numai de bine s‑auzim si de mai putine paduri taiate la ras pe versanti unde ele nu sunt defrisate, pentru ca acolo nu se pot construi vile.
Ministerul Apelor și Pădurilor nu are interes economic direct, deci poate foarte bine să aibă un instrument de inventariere periodică. Un astfel de instrument le-ar da posibilitatea să aprecieze starea pădurii și calitatea practicii silvice, iar pe baza concluziilor să ajusteze politica forestieră. Deci e cât se poate de logic ca IFN să fie acolo.
Cât despre cercetare, e o altă poveste. De zeci de ani de zile cercetarea silvică a avut ocazia să fie aproape de teren, de personalul silvic. Rezultatul e că silvicultura românească e arhaică în metode și instrumente. Nimic nou n‑a pătruns de foarte multă vreme. Pentru că cercetarea a funcționat de cele mai multe ori după principiul copy-paste (îl știu chiar de la niște cercetători): cărțile din cărți se scriu și referatele din referate se fac. Din punctul meu de vedere cercetarea silvică a murit de multă vreme. Au supraviețuit doar niște cercetători dezorganizați și confuzi care sunt conduși de niște inși orgolioși și habotnici.
exista totusi locuri unde este vizibila subtierea padurii, ca sa nu mai spunem de locurile unde au avut loc viituri si alunecari de teren in aval de zone taiate complet. O exploatare corecta, dar si înlesnirea formelor legale ale exploatarii corecte, pentru a nu tenta exploatari neregulamentare(taierea copacilor tineri fiind cea mai lesne neregula pentru caruțasi dar cea mai daunatoare pentru producerea de masa lemnoasa in padure), ar fi ideal.(Eu am taiat un copac matur inclinat la 45”, in oras, care risca sa cada pe acoperis. S‑ar fi pretat sa il fac cherestea ‑modalitatea superioara de valorificare, dar camionistul cu macara mi‑a spus sa rezolv cu acte in regula. Birocratia ar fi fost tripla, cu tot cu taxe de marcare si deplasare, plus deoarece in curtea interioara era proprietar si primaria cu 10%, erau necesare semnaturi suplimentare, aprobari, acte si/sau imputerniciri de la toti proprietarii, unii plecati, si in final am facut lemn de foc, deoarece as fi ajuns mai scump ca la piața de lemne, si cu munca si timp pierdut)
AgentGreen a spus public si a atentionat autoritatile ca s‑a furat inca odata pe cat s‑a exploatat legal inca din noiembrie… dar poate n‑ati fost dvs. pe faza:
https://www.agentgreen.ro/scrisoare-deschisa-adresata-presedintelui-romaniei-cu-privire-la-inventarul-forestier-national-si-nivelul-exploatarilor-forestiere-ilegale/
Eu nu am reușit să găsesc această scrisoare deschisă. Acum, că o citesc, constat că sunt în dezacord cu concluziile ei. Sunt tendențioase.
Lucrurile sunt mai complicate, fondul forestier nu este normal amenajistic vorbind. Situația pe clase de vârstă este cum ați prezentat, deci nu se poate tăia cât este creșterea. Nu e chiar asa de simplu. Posibilitatea este data de amenajamentele care încearcă sa facă acest lucru. Sa aducă fondul forestier la o distribuție normala pe clase de vârstă. Plus, mai exista parcurile naționale, naturale și toate ariile protejate . Calculele sunt mult mai complicate.
Iar politizarea unui instrument de o asa importanță este o greșeală imensă. Un asa instrument trebuie sa fie mânuit de oameni care nu sunt numiți politic, nu sunt schimbați la fiecare alegeri sau mai repede și care au cunoștințe în domeniul ăst(vezi în ce e licențiat ministrul mediului) . Nici una dintre aceste condiții nu e îndeplinită de un minister. Plus pe lângă munca bine știuta a inventarului se mai desfășoară și activități de cercetare în cadrul IFN, care abordează îmbunătățirea metodei și corectitudinea rezultatelor. Nu vad un minister făcând asta.
Amenajamentele nu se străduiesc să facă nimic, doar rostogolesc mai departe aceleași modalități de gestiune a pădurii. Dacă s‑ar fi străduit să omogenizeze clasele de vârstă am fi văzut asta până acum, dar normele și legislația împiedică acest lucru. Zonele de protecție integrală din ariile protejate nu reprezintă o suprafață semnificativă la nivel național. Iar aducerea IFN în mâna managerului nu este politizare, este pura normalitate: dacă vrei să controlez, dă-mi instrumente cu care să măsor. Pentru că ce nu măsori, nu controlezi. Iar îmbunătățirea metodei de măsurare nu este cercetare, este simpla optimizare a unui instrument. Vă imaginați că în diverse companii care au sisteme de măsurare a performanțelor nu se fac optimizări? Ba da și nimeni nu le consideră cercetare. Cred că suferim de un mit al cercetătorului în silvicultură, ne închipuim că numai niște aleși dintre aleși pot să gândească. Și numai dacă sunt dintr‑o anume instituție. Să fim serioși, nivelul de calitate al cercetării silvice românești e atât de jos încât putem spune că nu prea avem nici o cercetare, doar niște cercetători.
Amenajamentele aplică aceleași metode din 1940 1950 cu mai multe schimbări pe parcursul acestor aproximativ 80 de ani. Este normal ca aceste metode sa nu schimbe direcția radical având în vedere ca obiectul muncii este pădurea. Aceste metode rostogolite sunt aceleași ca cele aplicate cam în toate tarile europene. Diferența se face în aplicarea amenajamentului. Normalizarea nu se face hocus pocus in 10 ani 50 sau 100 mai ales ca exista o continua dinamica la nivelul claselor de vârstă din pricina tăierilor ilegale și a altor factori. Și niciodată nu se va reuși normalizarea deoarece cerințele și necesitățile societății se schimbă permanent, dar se încearcă apropierea acesteia de normalitate. Problema nu este a metodei de amenajare ci a aplicării. Zonele de protecție integrala nu reprezinta o pondere foarte importantă la nivelul tarii dar pe lângă acestea din parcurile naturale și nationale mai sunt pădurile încadrate ca păduri de protectie, mai mult de jumătate din pădurile României. În acestea se executa lucrări dar nu ca cele de producție. Un alt motiv care nu susține calculele dvs de mai sus. Dacă am trăii în o fără interese atunci v as da dreptate dar asa cum am văzut și ați descris și dvs în alte articole managerul nu este de buna credință. Optimizarea este optimizare iar cercetarea fundamentează optimizarea unui proces. Până să se ajungă la optimizarea telefoanelor mobile de la o cărămidă la un pachet de țigări niște cercetători au cercetat cât și ce presupune acesta optimizare. Poate ca dacă practica ținea cont de acești cercetători aleși sau ne alesi eram aproape de o normalizare claselor de producție, poate aveam metode mai avansate de amenajare și poate avem o cercetare mai performanta. Dar nu se întâmplă și nu s a întâmplat asta pentru ca ne place sa facem treaba asa cum credem noi ca e mai bine și sa nu ascultam de un ales sau mai multi. Prin cercetare ajungi la inovare prin inavare ajungi la dezvoltare dar ce rost își au acestea într‑o tara unde cercetarea și cercetătorul nu este luat în seamă.
Nu pot decât să mă bucur că nu am ales să practic meseria asta parcă prea nobilă pentru mine din simplul motiv că aș fi ajuns la nebuni până acum, ori viața mea ar fi fost degeaba!