1000 de zile în Romsilva (II)

Despre cine și mai ales cum conduce silvicultura românească de stat


Sil­vi­cul­tu­ra este o co­ra­bie în de­ri­vă și asta nu de azi, de ieri, ci de acum 30 de ani. Di­ver­se per­so­na­je au râv­nit să ajun­gă la con­du­ce­rea ei, dar nici unul din­tre ele nu a avut min­tea și pu­te­rea de a se ri­di­ca la nive­lul unui ade­vă­rat li­der. Mai toți s‑au mul­țu­mit să fie ma­rio­ne­te mai mult sau mai pu­țin obe­dien­te ale pu­te­rii po­li­ti­ce care i‑a ur­cat pe sca­u­ne­le mi­nis­te­ri­a­le sau di­rec­to­ri­a­le, con­vinși poa­te în si­nea lor că, de fapt, asta în­seam­nă să îți iei res­pon­sa­bi­li­ta­tea ad­mi­nis­tră­rii a mi­li­oa­ne de hec­ta­re de pă­du­re, adi­că a plămâ­nu­lui ver­de al Ro­mâ­ni­ei. In­com­pe­ten­ța ma­na­ge­men­tu­lui a in­flu­en­țat ma­jor soar­ta sil­vi­cul­tu­rii și a fost prin­tre prin­ci­pa­le­le ca­u­ze pen­tru mul­ti­ple­le pro­ble­me cu care pă­du­rea și sec­to­rul fo­res­ti­er se con­frun­tă acum.

O lă­mu­ri­re su­pli­men­ta­ră: sil­vi­cul­tu­ra în co­mu­nism nu a fost mai brea­ză din punct de ve­de­re ma­na­ge­ri­al, dar a re­u­șit să men­ți­nă (prin fri­că) o dis­ci­pli­nă des­tul de stric­tă. În plus, lip­sa sec­to­ru­lui pri­vat, deci a îm­bo­gă­ți­rii ex­ce­si­ve pe spa­te­le pă­du­rii, fă­cea ca ma­ri­le abu­zuri să fie lip­si­te de sens. De ce să des­pă­du­rești su­pra­fe­țe mari sau să fal­si­fici gro­so­lan acte de pu­ne­re în va­loa­re dacă ba­nii nu ajung la tine, iar pe­deap­sa era aproa­pe si­gu­ră? Asta nu în­seam­nă că era mai bine în co­mu­nism, ci doar că oa­me­nii sunt pre­ca­uți: nu fură de­cât când li se pare că nu vor fi prinși. Și când sunt în­cu­ra­jați să fure de că­tre un sis­tem com­plet dez­or­ga­ni­zat.

* * *

Ca să faci ma­na­ge­ment per­for­mant ai ne­vo­ie de niș­te obiec­ti­ve cla­re, de au­to­ri­ta­tea de a lua de­ci­zii și res­pon­sa­bi­li­ta­tea de a‑ți asu­ma con­se­cin­țe­le lor. Și mai ai ne­vo­ie de un sis­tem care să mă­soa­re per­for­man­ța ac­țiu­ni­lor pe care le în­tre­prinzi, o mo­da­li­ta­te de a cu­an­ti­fi­ca cât de bine ai de­cis și ai im­ple­men­tat. Pare sim­plu și lo­gic, dar din pă­ca­te exact lu­cru­ri­le as­tea lip­sesc în sil­vi­cul­tu­ră de 30 de ani. Nici­o­da­tă nu a fost clar ce obiec­ti­ve se ur­mă­resc. Cei ce au avut au­to­ri­ta­tea de­ci­zio­na­lă au în­cer­cat să sca­pe de ori­ce res­pon­sa­bi­li­ta­te și s‑o mute pe ume­rii al­to­ra. Iar de mă­su­rat, nu s‑a mă­su­rat nici­o­da­tă ni­mic. Ni­mic re­le­vant.

Mi­nis­te­rul a fost cam­pi­o­nul con­fu­zi­ei. Zeci de ani s‑a tot dis­cu­tat des­pre ela­bo­ra­rea unei stra­te­gii fo­res­ti­e­re na­țio­na­le și ni­mic nu s‑a în­tâm­plat. De cu­rând a apă­rut un ast­fel de do­cu­ment care re­la­tea­ză o sumă de pla­ti­tu­dini într-un lim­baj bi­ro­cra­tic, de lemn. Ni­mic util nu se poa­te ex­tra­ge din acel do­cu­ment. Ce ur­mă­rim la nivel na­țio­nal din punct de ve­de­re al do­me­ni­u­lui fo­res­ti­er? Un fel de să fa­cem să fie bine, ca să nu fie rău. Nici nu e de mi­ra­re că lu­cru­ri­le stau așa când per­so­na­je­le care po­pu­lea­ză mi­nis­te­rul sunt apro­xi­ma­tiv ace­leași fi­guri me­di­o­cre, lip­si­te de idei și per­spec­ti­vă, care nu în­țe­leg mi­siu­nea in­sti­tu­ți­ei în care se află și sunt pre­o­cu­pa­te mai de­gra­bă de con­so­li­da­rea pro­pri­u­lui sca­un și spo­ri­rea pri­vi­le­gi­i­lor pe care le-ar pu­tea avea.

Ra­re­ori au fost mi­niș­tri cu o mi­ni­mă în­țe­le­ge­re a do­me­ni­u­lui, de cele mai mul­te ori în frun­tea mi­nis­te­ru­lui au ajuns di­verși po­li­truci bol­navi de su­fi­cien­ță și co­rup­ție, in­ca­pa­bili să în­țe­lea­gă sub­ti­li­tă­ți­le unei po­li­tici fo­res­ti­e­re, in­com­pe­tenți din punct de ve­de­re ma­na­ge­ri­al. Con­si­li­ul de ad­mi­nis­tra­ție al Rom­sil­va, prin­ci­pa­lul in­stru­ment pe care l‑ar fi avut la în­demâ­nă pen­tru a pune în prac­ti­că o po­li­ti­că fo­res­ti­e­ră, mă­car în pă­du­ri­le de stat, a ră­mas ne­fo­lo­sit. Fi­e­ca­re mi­nis­tru a în­cer­cat cu mai mult sau mai pu­țin suc­ces să-și im­pu­nă un di­rec­tor ge­ne­ral la Rom­sil­va, care să‑l ser­veas­că cu lo­ia­li­ta­te. Iar di­rec­to­rii ge­ne­rali și-au cre­at la rân­dul lor me­ca­nis­mul de va­li­da­re ofi­ci­a­lă al pro­pri­i­lor de­ci­zii: un con­si­liu de ad­mi­nis­tra­ție for­mat din su­bal­terni, care să sus­ți­nă fără să crâc­neas­că toa­te ide­i­le și ini­ția­ti­ve­le șe­fu­lui su­prem. Ori­ce porcă­rie ar fi fost co­mi­să nu pu­tea fi vina di­rec­to­ru­lui pen­tru că fu­se­se apro­ba­tă de con­si­li­ul de ad­mi­nis­tra­ție. Iar res­pon­sa­bi­li­ta­tea con­si­li­i­lor de ad­mi­nis­tra­ție nu a fost nici­o­da­tă lu­a­tă în dis­cu­ție. Mai rău, mo­de­lul aces­ta de dez­or­ga­ni­za­re stu­di­ată a fost co­pi­at și la nive­lul di­rec­ți­i­lor sil­vi­ce.

Așa se face că Rom­sil­va a fă­cut de‑a lun­gul a 30 de ani tot so­i­ul de in­ves­ti­ții aiu­ris­ti­ce în obiec­ti­ve com­plet inu­ti­le: ca­ba­ne ne­ter­mi­na­te, fa­brici de su­curi care n‑au func­țio­nat nici­o­da­tă, in­sta­la­ții pe care nu le‑a fo­lo­sit ni­meni vreo­da­tă. Su­me­le iro­si­te ajung la va­lori ire­a­le atunci când aduni tot ce s‑a dus pe apa sâm­be­tei, dar aproa­pe nici una din­tre aces­te chel­tu­ieli nu a fost fă­cu­tă din pură pros­tie. De fi­e­ca­re dată ci­ne­va a avut ceva de câști­gat. Poa­te vre­un sil­vic cu func­ție, poa­te vre­un de­pu­tat, poa­te vre­un spon­sor im­por­tant al vre­u­nui par­tid po­li­tic. Pe acte to­tul e ok, nu se poa­te de­mon­stra nici o vi­no­vă­ție, lu­cră­tu­ri­le sunt per­fect aco­pe­ri­te le­gal, cu pro­ce­se ver­ba­le și e im­po­si­bil să mai des­câl­cești ițe­le com­pli­ca­te ale aces­tor afa­ceri du­bi­oa­se. Ca pes­te tot în ad­mi­nis­tra­ția ro­mâ­neas­că de stat exis­tă o ex­tra­or­di­na­ră ști­in­ță de a aco­peri sau de a face in­vi­zi­bi­lă co­rup­ția și in­com­pe­ten­ța prin meș­te­șu­gi­te țe­să­turi de acte, ho­tă­râri de gu­vern și or­di­ne de mi­nis­tru. Care, dacă în­cerci să le de­slu­șești, îți iro­sesc tim­pul și ener­gia până la punc­tul la care fie aban­do­nezi, fie de­vii la fel de con­fuz ca și ele.

La în­ce­pu­tul lui 2016 lu­cru­ri­le s‑au schim­bat. Pen­tru pri­ma oară con­si­li­ul de ad­mi­nis­tra­ție nu a mai fost for­mat din oa­meni din in­te­ri­o­rul Rom­sil­va, ci din in­gi­neri sil­vici din afa­ra in­sti­tu­ți­ei. Pen­tru pri­ma oară a fost an­ga­jat un di­rec­tor ge­ne­ral pe bază de con­curs – și vă asi­gur că nu a fost de­loc un con­curs ușor. Pen­tru pri­ma oară con­si­li­ul de ad­mi­nis­tra­ție a avut un man­dat real de ad­mi­nis­tra­re a re­gi­ei din par­tea mi­nis­te­ru­lui, con­cre­ti­zat într-un sis­tem de in­di­ca­tori de per­for­man­ță cum nu mai exis­ta­se până atunci: creș­te­re eco­no­mi­că sus­te­na­bi­lă, pre­o­cu­pa­re pen­tru func­ți­i­le eco­lo­gi­ce și so­ci­a­le ale pă­du­rii, co­mu­ni­ca­re și trans­pa­ren­ță. Urmă să pu­nem în prac­ti­că toa­te aces­te bune in­ten­ții. Ce a ur­mat a fost un fel de duș rece al re­a­li­tă­ții.

E de­mo­ra­li­zant să ajungi în con­si­li­ul de ad­mi­nis­tra­ție, să vrei să faci lu­cru­ri­le bine și să con­stați că ai în fața ta ta­blo­ul unui dez­as­tru ma­na­ge­ri­al to­tal. Pur și sim­plu nu știi nici de unde s‑o iei. To­tul ar tre­bui re­pa­rat, pre­mi­ze­le ar tre­bui schim­ba­te, in­stru­men­te­le lip­sesc cu de­să­vâr­și­re. Dar ceea ce e mai grav, pu­țini din­tre cei aflați la con­du­ce­rea de­par­ta­men­te­lor, di­rec­ți­i­lor și ocoa­le­lor îți sunt ali­ați. Pe fon­dul de­ban­da­dei le­gi­sla­ti­vă și a in­ten­ți­i­lor one­roa­se ale mul­tor po­li­ti­cieni, co­rup­ția a ros cu râv­nă în fi­bra mo­ra­lă a sil­vi­cul­to­ri­lor ro­mâni, transformându‑i pe mulți din­tre cei care au ju­rat să ape­re pă­du­rea în niș­te in­di­vizi care tră­iesc în zona gri a le­ga­li­tă­ții. Și de fapt pri­mul lu­cru pe care tre­bu­ie să‑l schim­bi în Rom­sil­va e men­ta­li­ta­tea oa­me­ni­lor. Iar asta e un lu­cru te­ri­bil de com­pli­cat.

Nu am dez­ar­mat, ci am pro­ce­dat me­to­dic, pas cu pas, în­cer­când să fa­cem or­di­ne ca într‑o casă: ca­me­ră cu ca­me­ră, du­lap cu du­lap, ser­tar cu ser­tar. Am pus în cen­tru tu­tu­ror lu­cru­ri­lor man­da­tul de ad­mi­nis­tra­re și obiec­ti­ve­le sale și am în­ce­put să ali­ni­em as­pec­te­le ope­ra­țio­na­le: con­struc­ția unei stra­te­gii co­mer­ci­a­le, a unei po­li­tici de re­sur­se uma­ne, in­tro­du­ce­rea unor pri­me pre­o­cu­pări de mar­ke­ting, cre­a­rea unei struc­turi pro­fe­sio­na­le de co­mu­ni­ca­re. Pro­gre­se­le au exis­tat, dar au fost len­te, pen­tru că în Rom­sil­va aces­te com­pe­ten­țe esen­ți­a­le pen­tru ori­ce or­ga­ni­za­ție se­ri­oa­să lip­sesc cu de­să­vâr­și­re. Iar atra­ge­rea de com­pe­ten­ță din ex­te­ri­or este foar­te di­fi­ci­lă din ca­u­za sa­la­ri­i­lor ne­com­pe­ti­ti­ve din re­gie (față de pia­ța pri­va­tă de mun­că) sau din ca­u­za le­gi­sla­ți­ei stu­pi­de.

Sunt legi și re­guli ofi­ci­a­le, dar mai ales exis­tă cu­tu­ma de a ocu­pa ori­ce post din ma­na­ge­ment cu in­gi­neri sil­vici. Exis­tă un fel de fe­tiș al in­gi­ne­ru­lui sil­vic care e bun și de co­mer­ci­ant, și de mar­ke­ting, și de spe­cia­list HR, și de ori­ce alt­ce­va ți-ar tre­ce prin cap. În re­a­li­ta­te mai toți acești oa­meni co­che­tea­ză cu im­pos­tu­ra pro­fe­sio­na­lă, n‑au nici un fel de pre­gă­ti­re te­o­re­ti­că pen­tru mun­ca pe care o fac și, pe dea­su­pra, su­fe­ră de sin­dro­mul Du­n­ning-Kru­ger: sunt atât de in­com­pe­tenți în­cât nici mă­car nu-și dau sea­ma ce in­com­pe­tenți sunt. Așa cum e de aș­tep­tat, in­com­pe­ten­ța ge­ne­rea­ză și re­zis­ten­ță la schim­ba­re: când nu stă­pâ­nești pro­fe­sia pe care tre­bu­ie s‑o faci, după ce de-abia ai re­u­șit să vop­sești gar­dul și să dai im­pre­sia că ești în con­trol, nu vrei să se schim­be lu­cru­ri­le și iar să treci prin spai­me­le de­con­spi­ră­rii pro­pri­ei ne­pri­ce­peri. Așa că te opui. Ori­ce idee de schim­ba­re e fie o pros­tie, fie im­po­si­bi­lă le­gi­sla­tiv. Iar oa­me­nii ăș­tia au un an­tre­na­ment ex­tra­or­di­nar să-ți ex­pli­ce de ce ceva nu poa­te fi fă­cut, re­ci­tând pe ne­ră­su­fla­te ar­ti­co­le de legi, haș-ge-uri și or­di­ne mi­nis­te­ri­a­le. Din ne­fe­ri­ci­re hă­ți­șul ge­ne­rat de tâm­pe­ni­i­le le­gi­sla­ți­ei ro­mâ­nești îi aju­tă din plin.

Dar, cu per­se­ve­ren­ță și cu spri­ji­nul di­rec­to­ru­lui ge­ne­ral și (par­ți­al) al echi­pei sale, am îna­in­tat câte pu­țin în fi­e­ca­re lună. Sunt mul­țu­mit cu ceea am re­a­li­zat? Cu si­gu­ran­ță, nu. Aș fi vrut mult mai mult, mult mai re­pe­de. Dar dacă mă în­tre­bați cum s‑ar fi pu­tut alt­fel, în con­di­ți­i­le date, v‑aș răs­pun­de că am fă­cut aproa­pe tot ce era le­gal po­si­bil. Când te uiți din ex­te­ri­or, având mă­car o idee des­pre cât de mul­te tre­bu­ie schim­ba­te, tot ceea ce a re­u­șit în 1000 de zile con­si­li­ul de ad­mi­nis­tra­ție din care am fă­cut par­te pare foar­te pu­țin. Și chiar e pu­țin. Dar dacă în­țe­legi am­ploa­rea și di­fi­cul­ta­tea schim­bă­ri­lor ne­ce­sa­re în sil­vi­cul­tu­ra ro­mâ­neas­că, re­a­li­zezi că ni­mic nu poa­te fi în­drep­tat doar din Rom­sil­va și în nici un caz pes­te noap­te. E ne­vo­ie de sus­ți­ne­rea mi­nis­te­ru­lui, de anu­la­rea ac­te­lor nor­ma­ti­ve stu­pi­de, de re­fa­ce­rea unor legi și ho­tă­râri de gu­vern. E un efort con­cer­tat. Doar un con­si­liu de ad­mi­nis­tra­ție nu va re­u­și nici­o­da­tă să schim­be în bine lu­cru­ri­le.

Ce în­seam­nă bine pen­tru sil­vi­cul­tu­ra din Ro­mâ­nia? Am să vă ex­pun punc­tul meu de ve­de­re în epi­soa­de­le ur­mă­toa­re.

* * *

P.S. Sunt in­sis­tent în­dem­nat de unii cu­nos­cuți ai mei să co­men­tez (într‑o notă pe care pro­ba­bil că ei și-ar dori‑o ne­ga­ti­vă) des­pre pres­ta­ția anu­mi­tor mem­bri ai con­si­li­u­lui de ad­mi­nis­tra­ție, des­pre care exis­tă du­bii pri­vind mo­ra­li­ta­tea lor. Nu am să fac asta din două mo­ti­ve.

Pri­mul este că aces­te tex­te nu sunt bâr­fe des­pre niș­te oa­meni. Țin­ta mea e mai sus, mi-ar pla­ce să aduc în dis­cu­ție niș­te prin­ci­pii și niș­te po­si­bi­le schim­bări de pa­ra­dig­mă în sil­vi­cul­tu­ră. Nu cred că tre­bu­ie să că­u­tăm vi­no­vați, ci so­lu­ții.

Al doi­lea mo­tiv este că, in­di­fe­rent cât de mul­te vor fi fi­ind acu­za­ți­i­le de com­por­ta­men­te imo­ra­le din tre­cu­tul lor, toți mem­brii con­si­li­u­lui de ad­mi­nis­tra­ție au avut cel pu­țin o pres­ta­ție co­rec­tă cât am lu­crat îm­pre­u­nă. Nu am avut nici­o­da­tă sen­ti­men­tul unor agen­de as­cun­se, ni­meni nu a în­cer­cat să ma­ni­pu­le­ze de­ci­zi­i­le con­si­li­u­lui, nu au exis­tat in­ter­ven­ții sau in­flu­en­țe po­li­ti­ce. Iar cei care mă cu­nosc în ipos­ta­ze ma­na­ge­ri­a­le știu că sunt un in­di­vid greu de pă­că­lit. 

3 comentarii

Clara Matei 26 ianuarie 2019 Răspunde

Un pic mai atent la uti­li­za­rea lim­bii ro­ma­ne și mai mul­tă eloc­cin­ta in une­le ca­zuri. In rest, este foar­te util de­mer­sul. Îl sus­țin!

Sorin Sfirlogea 26 ianuarie 2019 Răspunde

Poa­te am mai scă­pat pe ici, pe colo vreo vir­gu­lă ne­la­lo­cul ei. Scu­ze. Cât des­pre eloc­cin­ță, nici nu știu ce e aia. 🙂

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: