1000 de zile în Romsilva (III)

Despre incompetență și impostură în administrația silvică


Ar­ti­co­le­le mele des­pre Rom­sil­va pro­duc re­ac­ții. Foar­te bine, asta era și in­ten­ția. Mai mul­te voci mi-au re­pro­șat as­pri­mea to­nu­lui. Unii chiar au zis că am ui­tat că mi‑a fost bine cât am fost în con­si­li­ul de ad­mi­nis­tra­ție și acum îmi de­mon­strez ne­re­cu­noș­tin­ța lo­vind în re­gie. Mi s‑a mai re­pro­șat că dis­trug ima­gi­nea Rom­sil­va atunci când vor­besc des­pre in­com­pe­ten­ța unor oa­meni care se află prin po­zi­ții de con­du­ce­re ale sil­vi­cul­tu­rii. Cred că toa­te aces­te afir­ma­ții ara­tă că este ne­vo­ie de niș­te cla­ri­fi­cări.

Pe­ri­oa­da în care am fost mem­bru în con­si­li­ul de ad­mi­nis­tra­ție nu a fost o si­ne­cu­ră. Știu că mulți așa per­cep aces­te po­zi­ții ad­mi­nis­tra­ti­ve și, dacă ne ui­tăm la is­to­ri­cul con­si­li­i­lor de ad­mi­nis­tra­ție de pe la mai toa­te fir­me­le de stat, chiar așa și este: pos­tu­ra de mem­bru al con­si­li­u­lui de ad­mi­nis­tra­ție este un loc căl­duț de unde iei niș­te bani fru­moși fără să-ți asumi răs­pun­deri prea mari. Ri­dici mâna după cum spu­ne ju­pâ­nul po­li­tic care te‑a tri­mis aco­lo, ești atent să nu-ți prinzi ure­chi­le în ches­tii care te-ar pu­tea duce la în­chi­soa­re sau răs­pun­de­re ma­te­ria­lă, ești am­bi­guu și ca­me­le­o­nic și toa­tă trea­ba mer­ge bine. În ca­zul meu nu a fost de­loc așa.

În pri­mul rând pen­tru că eu câștig mai mulți bani dacă nu-mi de­dic tim­pul re­gi­ei, cam de șase-șap­te ori mai mulți bani de­cât in­dem­ni­za­ția pri­mi­tă la con­si­li­ul de ad­mi­nis­tra­ție. Fi­e­ca­re zi de mun­că pier­du­tă m‑a cos­tat câ­te­va sute de euro. Iar la în­ce­pu­tul pre­zen­ței mele în con­si­liu am de­di­cat și câte o săp­tămâ­nă din fi­e­ca­re lună pen­tru Rom­sil­va, că­u­tând îm­pre­u­nă cu cei­lalți mem­bri și cu di­rec­to­rul ge­ne­ral so­lu­ții pen­tru un ma­na­ge­ment de ca­li­ta­te. Deci dacă fa­cem o ba­lan­ță în­tre ce am câști­gat și ce am pier­dut, n‑aș spu­ne că m‑am um­plut de bani de pe urma re­gi­ei. E drept, nici nu cred că am ie­șit în pier­de­re per to­tal. Dar cred că fi­e­ca­re leu care mi s‑a plătit l‑am în­tors prin se­ri­o­zi­ta­tea cu care mi-am tra­tat mi­siu­nea și prin stră­da­nia de a îm­bu­nă­tăți lu­cru­ri­le ală­tu­ri de co­le­gii mei. Cu alte cu­vin­te nu re­gia mi‑a fă­cut un fa­vor mie, ci eu i‑am fă­cut un ser­vi­ciu pu­nân­du-mi la dis­po­zi­ție ide­i­le, com­pe­ten­țe­le și tim­pul. Iar eu sunt re­cu­nos­că­tor pen­tru oport­u­ni­ta­tea de a con­tri­bui la is­to­ria ei.

Pro­ba­bil că pen­tru unii ce spun aici sună a or­go­liu și in­fa­tu­a­re, dar vă asi­gur că nu des­pre asta e vor­ba. Sunt un bun pro­fe­si­o­nist în anu­mi­te do­me­nii, am o ex­pe­rien­ță sem­ni­fi­ca­ti­vă de ma­na­ge­ment și am o gân­di­re foar­te struc­tu­ra­tă, iar dacă nu mă cre­deți pe mine vă pot spu­ne nu­me­le a cel pu­țin 20 de oa­meni foar­te re­le­vanți cu care am co­la­bo­rat și care vă pot asi­gu­ra că nu exa­ge­rez. Puse cap la cap toa­te aces­te ca­li­tăți sunt de fo­los unei or­ga­ni­za­ții că­re­ia îi lip­seș­te di­rec­ția stra­te­gi­că și pri­ce­pe­rea ope­ra­țio­na­lă.

În al doi­lea rând eu sunt ori­ce, dar nu am­bi­guu și ca­me­le­o­nic. Cei care mă cu­nosc per­so­nal și au lu­crat cu mine știu că “su­făr de pă­reri” pe care le ex­prim cu voce tare, că nu mă je­nez să spun lu­cru­ri­lor pe nume și că nici­o­da­tă nu m‑am dat după cum a bă­tut vân­tul. O fi bine, o fi rău, nu știu, dar eu așa sunt. Fe­lul ăsta de a fi mi‑a adus și apre­ci­eri, și ne­ca­zuri – eu, însă, nu m‑am schim­bat.

Cât des­pre ima­gi­nea re­gi­ei și fe­lul în care eu o pă­tez cu afir­ma­ți­i­le mele, am de spus câ­te­va vor­be. Eu vor­besc mai ales des­pre oa­meni și des­pre com­por­ta­men­te­le lor. În mod stra­niu, mulți cred că a‑i cri­ti­ca pe ei este echi­va­lent cu a cri­ti­ca Rom­sil­va. Lo­gi­ca asta am văzut‑o de cu­rând și la ac­tu­a­lii gu­ver­nanți: cine vor­beș­te de rău des­pre ei, de­fă­i­mea­ză țara. Cu alte cu­vin­te ei sunt țara. Si­mi­lar, sil­vi­cii de azi sunt Rom­sil­va. Atâ­ta doar că eu, și într-un caz și în ce­lă­lalt, văd lu­cru­ri­le di­fe­rit.

Fi­e­ca­re pă­du­rar, teh­ni­cian sau in­gi­ner sil­vic din Rom­sil­va este doar un vre­mel­nic slu­ji­tor al unei me­se­rii no­bi­le, al că­rei rost este să păs­tre­ze pen­tru toți ro­mâ­nii (și poa­te chiar mai mult de­cât atât) un me­diu na­tu­ral să­nă­tos și du­ra­bil. Te­me­i­ni­cia și pa­siu­nea cu care își fac me­se­ria dau mă­su­ra re­u­și­te­lor lor, dar chiar și atunci când eșu­ea­ză – cu sau fără vi­no­vă­ție – nu in­sti­tu­ția este cea care a dat greș, ci ei în­șiși. Dacă mâi­ne printr‑o tra­gi­că și ne­do­ri­tă în­tor­să­tu­ră a sor­ții ar dis­pă­rea toți an­ga­ja­ții re­gi­ei, Rom­sil­va ar con­ti­nua să exis­te. Alți oa­meni le-ar lua lo­cul, poa­te mai pu­țin pri­ce­puți și ex­pe­ri­men­tați la în­ce­put, dar via­ța și-ar con­ti­nua cur­sul. Rom­sil­va ar con­ti­nua să exis­te.

Așa­dar, dra­gii mei con­frați, nu noi sun­tem Rom­sil­va. Noi ne re­pre­zen­tăm pe noi în­și­ne, ge­ne­ra­ții tre­că­toa­re de sil­vi­cul­tori ale că­ror bune și rele le va ju­de­ca tim­pul, pro­fe­si­o­niști mai per­for­manți sau nu, ale că­ror re­zul­ta­te vor in­flu­en­ța soar­ta pă­du­rii ro­mâ­nești. Cei ce ne cri­ti­că, pe noi ne do­je­nesc, nu re­gia. Căci Rom­sil­va – în for­ma ac­tu­a­lă ori poa­te alta pe care tim­pul și po­li­ti­cie­nii o vor mo­de­la – va con­ti­nua să exis­te. Pen­tru că esen­ța ei, ra­țiu­nea pen­tru care exis­tă nu sunt sil­vi­cul­to­rii, ci pă­du­rea. Așa­dar nici­o­da­tă vor­be­le mele as­pre nu vor atin­ge re­gia, căci nu ea, nu pă­du­rea i‑a în­dem­nat să de­vi­nă sil­vi­cul­tori pe cei ce nu sunt demni de me­se­ria asta.

Am spus că unii din­tre cei aflați în con­du­ce­ri­le in­sti­tu­ți­i­lor din sil­vi­cul­tu­ră su­fe­ră de in­com­pe­ten­ță. Și pro­ba­bil că mulți se vor fi sim­țit ofen­sați. Dar ade­vă­rul e că nu e nici o jig­ni­re în a fi in­com­pe­tent. Ome­ni­rea a ajuns acum să des­chi­dă ne­nu­mă­ra­te do­me­nii de cu­noaș­te­re, de la sil­vi­cul­tu­ră la as­tro­nau­ti­că, de la fi­zi­ca new­to­ni­a­nă la teh­no­lo­gia in­for­ma­ți­ei. E im­po­si­bil ca ci­ne­va să le cu­prin­dă pe toa­te. În con­se­cin­ță fi­e­ca­re din­tre noi pu­tem face o lis­tă de zece pa­gini cu do­me­ni­i­le în care sun­tem in­com­pe­tenți. Ceea ce e grav, ceea ce eu con­si­der că nu poa­te fi scu­zat, este fap­tul că oa­me­nii de ge­nul ăsta ac­cep­tă res­pon­sa­bi­li­tăți pen­tru care știu că le lip­sesc com­pe­ten­țe­le și pe care știu că nu le vor pu­tea în­de­plini la nive­lul de per­for­man­ță de care ar fi ne­vo­ie. Asta nu poa­te fi tre­cut cu ve­de­rea. Ni­meni nu îi obli­gă să ocu­pe un sca­un de di­rec­tor atunci când știu că nu au cu­noș­tin­țe ele­men­ta­re de ma­na­ge­ment. Iar dacă to­tuși cred că știu, că sunt pre­gă­tiți să con­du­că pe al­ții și să in­flu­en­țe­ze soar­ta in­sti­tu­ți­ei, de­par­ta­men­tu­lui, di­rec­ți­ei sau oco­lu­lui – cu alte cu­vin­te dacă nu știu că nu știu – sunt obli­gați să pri­veas­că cu un ochi cri­tic pro­pria pri­ce­pe­re și să o tes­te­ze te­o­re­tic și prac­tic până când so­co­tesc că s‑au echi­pat cu toa­te ar­me­le pen­tru a face o trea­bă bună.

Alt­min­teri nu vor fi nici­o­da­tă de­cât niș­te bieți im­pos­tori cu ifo­se de mari ma­na­geri.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: