Romsilva: cu sau fără autonomie financiară

Romsilva își perde autonomia financiară și va primi bani din bugetul de stat pentru că nu-și mai poate susține salariile din vânzarea de lemn. Iar această schimbare va avea semnificative implicații viitoare.


Nu foar­te mul­tă lume a ob­ser­vat că re­cen­te­le mo­di­fi­cări ale co­du­lui sil­vic au in­tro­dus o mică schim­ba­re, apa­rent in­sig­ni­fi­an­tă, re­fe­ri­toa­re la ve­ni­tu­ri­le Rom­sil­va. Pe lân­gă lis­ta de po­si­bi­le sur­se de ve­nit – care cu­prin­dea în ge­ne­ral ac­ti­vi­tăți co­mer­ci­a­le, pres­tări de ser­vi­cii și com­pen­sa­ții – a fost in­tro­du­să po­si­i­li­ta­tea de alo­ca­re de sume din bu­ge­tul de stat. Deși n‑ai zice la pri­ma ve­de­re, acest de­ta­liu mă­runt des­chi­de o în­trea­gă pa­le­tă de po­si­bi­le dis­cu­ții și evo­lu­ții ul­te­ri­oa­re. Pen­tru că re­la­ția aces­tei re­gii cu mi­nis­te­rul me­diu­lui și cu so­ci­e­ta­tea în ge­ne­ral se nu­an­țea­ză în mod sem­ni­fi­ca­tiv. S‑ar pu­tea ca pu­țini să re­a­li­ze­ze asta, acum. Trep­tat, va de­ve­ni din ce în ce mai vi­zi­bi­lă aceas­tă schim­ba­re.

Con­form ac­tu­lui nor­ma­tiv de or­ga­ni­za­re, Rom­sil­va este o re­gie auto­no­mă. Auto­no­mia nu se re­fe­ră la abi­li­ta­tea de a de­ci­de asu­pra pă­du­rii de stat, ci la auto­no­mia fi­nan­ci­a­ră. Lo­gi­ca de în­fi­in­ța­re a aces­tei re­gii a fost ace­ea de a fi­nan­ța cos­tu­ri­le de ad­mi­nis­tra­re din ve­ni­tu­ri­le co­mer­ci­a­le re­a­li­za­te din vân­za­rea lem­nu­lui. Ba chiar se poa­te afir­ma că sil­vi­cul­to­rii din re­gie au fost în­tot­dea­u­na mân­dri că nu stau cu mâna în­tin­să că­tre bu­ge­tul sta­tu­lui, ci re­a­li­zea­ză ve­ni­turi fru­moa­se și dau și sta­tu­lui un pro­fit con­sis­tent. Ni­mic mai ade­vă­rat. Doar că, așa cum se în­tâm­plă în­tot­dea­u­na când nu ai me­ca­nis­me de con­trol bine gân­di­te, ac­ce­sul di­rect la ve­ni­tu­ri­le din co­mer­ci­a­li­za­rea lem­nu­lui con­du­ce la in­e­vi­ta­bi­le con­se­cin­țe ne­ga­ti­ve. Som­nul ra­țiu­nii naș­te monș­tri.

Pri­ma con­se­cin­ță ne­ga­ti­vă este ab­sen­ța unui me­ca­nism de con­trol asu­pra ci­frei de per­so­nal. Deși fon­dul fo­res­ti­er ad­mi­nis­trat de re­gie a scă­zut de la 6 la 3 mi­li­oa­ne ha, per­so­na­lul nu a scă­zut de­loc. Rom­sil­va avea acum 20 de ani pes­te 16 mii de an­ga­jați și la fel are și acum. De ce? Pen­tru că se poa­te, de vre­me ce ai ve­ni­tu­ri­le din co­mer­ci­a­li­za­rea lem­nu­lui pe mână și poți să-ți tai o fe­lie ori­cât de groa­să din ele pen­tru a plăti sa­la­rii. As­tăzi pes­te ju­mă­ta­te din cos­tu­ri­le re­gi­ei sunt sa­la­ri­i­le an­ga­ja­ți­lor. Iar acest ac­ces dis­cre­țio­nar la fon­duri pen­tru sa­la­rii a dus la rân­dul lui la altă ne­do­ri­tă evo­lu­ție: lip­sa ori­că­ror pre­o­cu­pări pen­tru per­for­man­ța mun­cii. În Rom­sil­va gra­da­ți­i­le și creș­te­ri­le sa­la­ri­a­le vin ca o con­se­cin­ță a tre­ce­rii tim­pu­lui, nu a me­ri­te­lor pro­fe­sio­na­le. An­ga­ja­ții nu sunt sti­mu­lați în nici un fel să per­for­meze mai bine pen­tru că este loc pen­tru toa­tă lu­mea și sunt me­reu bani pen­tru creș­teri sa­la­ri­a­le. Sau, mai bine zis, erau bani.

A doua con­se­cin­ță ne­ga­ti­vă a fost con­cen­tra­rea aten­ți­ei spre co­mer­ci­a­li­za­rea lem­nu­lui. Dacă aces­te ve­ni­turi sunt cele care-ți plă­tesc sa­la­ri­ul, atunci când mergi în pă­du­re să faci mar­ca­re pen­tru ex­ploa­ta­re te uiți după bani. Pe care ar­bori să‑i mar­chezi ca să aibă va­loa­re lem­nul, deci să în­ca­sezi o sumă mai mare? Știu si­gur că in­gi­ne­rii din re­gie ar sări să-mi spu­nă că nor­me­le teh­ni­ce ex­pli­că cum tre­bu­ie fă­cu­tă mar­ca­rea și că nu am drep­ta­te. Dar dacă sunt așa de con­vinși că eu n‑am drep­ta­te când afirm că sunt mâ­nați de cri­te­rii fi­nan­ci­a­re, îi in­vit să mer­gem pe te­ren la câ­te­va mar­cări de suc­ce­si­ve sau pro­gre­si­ve și să ve­dem cum ara­tă lu­cru­ri­le în re­a­li­ta­te. Sil­vi­cul­to­rii și-au în­su­șit par­ți­al o ati­tu­di­ne de sam­sar de lem­ne, care ade­sea uită că e ad­mi­nis­tra­tor al unui eco­sis­tem fo­res­ti­er.

Însă ni­mic nu du­rea­ză la nesfâr­șit. Pia­ța lem­nu­lui în con­ti­nuă scă­de­re din ul­ti­mii ani, pes­te care au ve­nit și efec­te­le eco­no­mi­ce ale cri­zei Co­vid, au dus Rom­sil­va în fața co­lap­su­lui fi­nan­ci­ar pen­tru pri­ma oară în exis­ten­ța ei. Nu sunt bani su­fi­cienți nici ca să plă­teas­că sa­la­ri­i­le în fi­e­ca­re lună. Cre­di­te­le ban­ca­re se acu­mu­lea­ză, nu poți să plă­tești sa­la­rii la nesfâr­șit din îm­pru­mu­turi. Pen­tru pri­ma oară se vor­beș­te în Rom­sil­va de re­du­ce­rea per­so­na­lu­lui, doar că, pen­tru că nu au făcut‑o în mod con­ști­ent și or­ga­ni­zat când ar fi tre­bu­it, tre­bu­ie să o facă acum pe fugă și într-un mod mult mai du­re­ros. Sin­di­ca­tul re­gi­ei, care s‑a spe­cia­li­zat în ob­ți­ne­rea de noi și noi avan­ta­je pen­tru per­so­nal fără a se pre­o­cu­pa de ca­li­ta­tea pro­fe­sio­na­lă și îm­bă­trâ­ni­rea aces­tu­ia, a în­ce­put să stri­ge după aju­tor că­tre bu­ge­tul sta­tu­lui.

Și iată că acest aju­tor vine. Ve­ni­tu­ri­le re­gi­ei pot fi com­ple­ta­te cu alo­ca­ții de la bu­ge­tul de stat. Sil­vi­cul­to­rii vor fi, mă­car în par­te, bu­ge­tari. Mai pu­tem vor­bi de auto­no­mie fi­nan­ci­a­ră? Nu. Dacă nu mai vor­bim de auto­no­mie fi­nan­ci­a­ră, ci tră­iești și din ba­nii pe care ți‑i dă gu­ver­nul (deci so­ci­e­ta­tea), nu e lo­gic să aibă și al­ții ceva de spus des­pre sa­la­ri­i­le pe care le pri­mești? Des­pre câți an­ga­jați ai? Deo­cam­da­tă ni­meni nu vor­beș­te des­pre asta. Dar nu va tre­ce mult timp până când aces­te în­tre­bări vor apa­re.

Ves­tea bună este că exis­tă so­lu­ții re­zo­na­bi­le, nu e dra­cul chiar așa de ne­gru, însă nu poa­te fi în nici un caz vor­ba de per­pe­tu­a­rea mo­de­lu­lui ac­tu­al. Aces­te so­lu­ții tre­bu­ie apli­ca­te cât mai cu­rând, pe baza unui plan in­te­li­gent, în așa fel în­cât toți cei dis­po­ni­bi­li­zați să-și gă­seas­că o re­zol­va­re re­zo­na­bi­lă pen­tru lo­cu­ri­le lor de mun­că, iar ad­mi­nis­tra­rea pă­du­rii de stat să con­ti­nu­ie fără con­se­cin­țe gra­ve. Deo­cam­da­tă însă, din pă­ca­te, ni­meni nu pare să se gân­deas­că la so­lu­ții pe ter­men lung, ci la pe­ti­ci­rea gră­bi­tă a co­du­lui sil­vic.

Categorii: administrație silvică

Etichete: #

Un comentariu

Ciprian 27 august 2020 Răspunde

Este vor­ba des­pre ba­nii de sa­la­rii deci. Bi­ne­in­te­les ca in ma­te­rie de per­so­nal, la ROMSILVA este o si­tu­a­tie ana­cro­ni­ca, ce nu se re­ga­seste in nici o struc­tu­ra de stat din ta­ri­le Eu­ro­pei ci­vi­li­za­te.
Cal­cul sim­plu:
1. Sa zi­cem cir­ca 1000 de so­feri!?
2.Sa mai ada­ogam cir­ca 500 de se­cre­ta­re!?
3.Sa luam in cal­cul pes­te 1000 de ne­po­ti, ne­poa­te, cum­nati, cum­na­te si alte ru­be­de­nii, cu stu­dii de alta spe­cia­li­ta­te de­cat sil­vi­ca, pi­ti­ti prin tot fe­lul de pos­turi cal­du­te, prin ser­vi­cii in care nu fac niciun “ser­vi­ciu” (a se citi nu fac ni­mic pen­tru ca n‑au ni­mic de fa­cut).
Pe de alta par­te, daca vor­bim des­pre si­tu­a­tia fi­nan­ci­a­ra pre­ca­ra in care se ga­seste ROMSILVA, tre­bu­ie sa vor­bim si des­pre “ga­u­ri­le ne­gre” pe care le-au cre­at nis­te “spe­cia­listi” in dre­nat bani spre bu­zu­na­re­le pro­prii. Vezi mo­dul in care func­tio­nea­za Com­plex Sil­va. Vezi in­ves­ti­tii sti­in­ti­fi­co-fan­tas­ti­ce, de mi­li­oa­ne de euro, gen “fa­bri­ca de pu­ieti” de la Bis­tri­ta, vezi achi­zi­ti­i­le suc­ce­si­ve de ma­sini, vezi ba­nii “in­gro­pati” cu mare mes­te­sug in dru­mu­ri­le fo­res­ti­e­re, vezi “cas­ca­do­ri­i­le” fa­cu­te in ge­ne­ral cu achi­zi­ti­i­le de bu­nuri si ser­vi­cii si, se poa­te con­ti­nua. In ipo­te­za ca toa­te aces­te “mi­nu­na­te lu­cruri” in­si­ra­te mai sus ar dis­pa­rea, in­ce­pand cu toti aces­ti an­ga­jati de pri­sos si ter­mi­nand cu ho­ti­i­le ce­le­lal­te, re­gia ar avea o si­tu­a­tie fi­nan­ci­a­ra de in­vi­di­at si, am cu­ra­jul sa spun, ar pu­tea asi­gu­ra drep­turi sa­la­ri­a­le chiar mai mari, pana si in ac­tu­a­la si­tu­a­tie de cri­za…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: