Să oprim exploatarea pădurilor (I)

Despre stoparea exploatărilor forestiere ca instrument pentru protejarea pădurilor, conservarea biodiversității și lupta împotriva schimbărilor climatice.


Se vor­beș­te tot mai mult în ul­ti­ma vre­me des­pre ide­ea con­ser­vă­rii pă­du­ri­lor, des­pre pă­duri vir­gi­ne, par­curi na­țio­na­le și na­tu­ra­le, des­pre arii pro­te­ja­te. Și, trep­tat, dez­ba­te­rea pu­bli­că s‑a în­drep­tat (sau a fost în­drep­ta­tă cu mul­tă abi­li­ta­te) spre ide­ea de sto­pa­re com­ple­tă a ex­ploa­tă­rii pă­du­ri­lor, cel pu­țin pen­tru o pe­ri­oa­dă de timp. În apa­ren­ță o ast­fel de mă­su­ră este foar­te bună și opi­nia pu­bli­că – mai ales cei pre­o­cu­pați de pro­ble­me­le de me­diu – a în­ce­put să o sus­ți­nă tot mai pu­ter­nic. Este într-ade­văr o so­lu­ție vi­a­bi­lă?

Să în­ce­pem prin a ne în­tre­ba: de ce vrem să nu mai ex­ploa­tăm lemn? Răs­pun­sul evi­dent este: pen­tru că vrem să păs­trăm pă­du­ri­le, pen­tru că ele sunt esen­ți­a­le pen­tru un me­diu mai cu­rat, mai să­nă­tos. Vrem un aer mai bun în con­tex­tul po­luă­rii in­dus­tri­a­le și ur­ba­ne tot mai ac­cen­tu­a­te. Și mi se pare o do­rin­ță cât se poa­te de le­gi­ti­mă. În mod la fel de evi­dent de­cla­răm că re­nun­țăm la be­ne­fi­ci­i­le eco­no­mi­ce ale pă­du­rii, în spe­cial lem­nul, afir­mând ast­fel că e mai im­por­tant să avem aer cu­rat de­cât buș­te­ni și che­res­tea. Până aici ni­mic ne­o­biș­nu­it sau în ne­re­gu­lă – aș­tep­tă­ri­le sunt fi­rești și, mai spun o dată, le­gi­ti­me.

Să pre­su­pu­nem că re­u­șim să im­pu­nem par­la­men­ta­ri­lor să trea­că o lege care in­ter­zi­ce ex­ploa­tă­ri­le. Ima­gi­nați-vă că sun­tem a doua zi după ce le­gea a in­trat în vi­goa­re și ne fe­li­ci­tăm re­ci­proc pen­tru aceas­tă mare vic­to­rie a so­ci­e­tă­ții ci­vi­le. Hai­deți acum să ana­li­zăm care sunt con­se­cin­țe­le ime­di­a­te pen­tru fi­e­ca­re din­tre noi.

În pri­mul rând tre­bu­ie amin­tit că po­pu­la­ția Ro­mâ­ni­ei are o ten­din­ță ac­cen­tu­a­tă de ur­ba­ni­za­re. Ne con­cen­trăm tot mai mult spre ma­ri­le ora­șe, aco­lo unde exis­tă oport­u­ni­tă­ți­le eco­no­mi­ce și unde gă­sim con­for­tul vie­ții mo­der­ne. Pu­ți­nă lume își mai do­reș­te azi să lo­cu­ias­că la țară, de­par­te de co­mo­di­tă­ți­le tra­i­u­lui ur­ban, iar dacă mai sunt per­soa­ne din aces­tea ele apar­țin mai de­gra­bă ge­ne­ra­ți­i­lor în vâr­stă de­cât ti­ne­ri­lor. Așa­dar ne aflăm cei mai mulți din­tre noi în ca­pi­ta­le de ju­de­țe, dacă nu cum­va în ora­șe­le mari și foar­te mari pre­cum Bu­cu­rești, Cluj, Iași, Ti­mi­șoa­ra, Con­stan­ța sau Bra­șov. Din când în când, când avem timp ne mai du­cem pe la nea­mu­ri­le de la țară sau fa­cem o ex­cur­sie spre munți și con­sta­tăm bin­e­fa­ce­ri­le ace­lor me­lea­guri: aer cu­rat, mân­ca­re eco­lo­gi­că. Și tân­jim după ele, dar dacă am pune în ba­lan­ță con­for­tul zil­nic al ora­șu­lui cu aces­te avan­ta­je, tot nu ne-am muta la țară. Și dacă nu mă cre­deți pe mine, ui­tați-vă la com­po­nen­ța gru­pu­ri­lor de eco­lo­giști din re­țe­le­le so­ci­a­le: ma­jo­ri­ta­tea sunt din ora­șe mari, nu din la sate de mun­te. De ce e ca­li­ta­tea vie­ții mai bună în zo­ne­le de deal și mun­te? Pen­tru că aco­lo e pă­du­re, e aer cu­rat. Pen­tru că își pro­duc sin­guri mân­ca­rea (deși asta se în­tâm­plă din ce în ce mai pu­țin). Deci dacă ai pă­du­re, e mai bine – ne spu­nem în min­tea noas­tră.

Atâ­ta doar că, după cum ob­ser­văm, oxi­ge­nul pro­dus de pă­du­ri­le de la mun­te nu prea ajun­ge în ma­ri­le noas­tre ora­șe. Ex­pli­ca­ția co­pi­lă­reas­că ar fi “pen­tru că se taie pă­du­ri­le”. Răs­pun­sul ra­țio­nal, de adult care ana­li­zea­ză se­ri­os pro­ble­ma, este di­fe­ri­tă: pen­tru că oxi­ge­nul se di­si­pea­ză în at­mosfe­ra te­res­tră și este trans­por­tat la mari dis­tan­țe în func­ție de fron­tu­ri­le at­mosfe­ri­ce care tra­ver­sea­ză Ro­mâ­nia. Oxi­ge­nul su­pli­men­tar este re­sim­țit pe o rază mică în ju­rul pă­du­ri­lor, în lo­ca­li­tă­ți­le din apro­pi­e­re, dar în nici un caz nu re­u­șim să avem aer mai cu­rat în Bu­cu­rești sau Cluj doar pen­tru că nu mai ex­ploa­tăm lemn în mun­ții Fă­gă­raș. Deci dacă pen­tru aer cu­rat în Bu­cu­rești vrem să oprim ex­ploa­tă­ri­le, am o ves­te proas­tă: ae­rul din ora­șe nu se va îm­bu­nă­tăți așa.

Pe de altă par­te cred că sun­tem cu to­ții adepți ai dezvol­tă­rii eco­no­mi­ce. Vrem să fa­cem afa­ceri, să fie lo­curi de mun­că, să pros­pe­răm. Vrem să ne asi­gu­răm tra­i­ul de zi cu zi. Iar lem­nul este par­te in­te­gran­tă din toa­te as­tea. De la che­res­tea­ua uti­li­za­tă în con­struc­ții și până la hâr­tia de am­ba­la­je, de la pa­le­ții fo­lo­siți la trans­port și până la mo­bi­lă, de la lem­nul de foc și până la ba­na­le­le chi­bri­turi, uti­li­zăm lemn la aproa­pe fi­e­ca­re pas al vie­ții noas­tre. Dacă oprim ex­ploa­ta­rea pă­du­ri­lor noas­tre nu în­seam­nă că oprim și ne­vo­i­le noas­tre de lemn. Iar dacă lem­nul nu mai pro­vi­ne din pă­du­ri­le noas­tre, atunci o să fie adus din pă­du­ri­le al­to­ra. Care ni‑l vor vin­de pe bani fru­moși. Pen­tru că de lemn vom con­ti­nua să avem ne­vo­ie. Deci ve­ni­tu­ri­le noas­tre vor fi zero, iar chel­tu­ie­li­le vor fi cel pu­țin ace­leași, dacă nu cum­va mai mari. Nu e toc­mai o afa­ce­re foar­te bună. Dar mă­car din punct de ve­de­re eco­lo­gic va fi mai bine?

Păi, nu prea. Pen­tru că lem­nul de care avem noi ne­vo­ie și care acum se taie din pă­du­ri­le noas­tre, va fi tă­i­at din pă­du­ri­le al­to­ra, ale unor țări care nu opresc ex­ploa­ta­rea pă­du­ri­lor. Deci per an­sam­blu, la nivel mondi­al si­tu­a­ția va fi tot proas­tă. Iar noi nu ne pu­tem izo­la  de res­tul lu­mii… fron­tu­ri­le at­mosfe­ri­ce care poar­tă ae­rul pe dea­su­pra noas­tră… vă amin­tiți de ele?!?

Să re­ca­pi­tu­lăm: dacă oprim ex­ploa­ta­rea le­ga­lă a pă­du­ri­lor din Ro­mâ­nia nu o să avem un aer mai mai bun, dar o să ne cos­te des­tul de scump la nivel de eco­no­mie na­țio­na­lă să im­por­tăm tot ne­ce­sa­rul de lemn. Până aici nu mi se pare că am fă­cut o afa­ce­re prea bună.

Deo­cam­da­tă atât. În epi­so­dul ur­mă­tor voi con­ti­nua cu alte per­spec­ti­ve.

* * *

Ține min­te – dra­gă ci­ti­to­ru­le – că ni­mic din cele de mai sus nu con­tra­zi­ce ide­ea de a pur­ta de gri­jă me­diu­lui și mai ales pă­du­ri­lor. Ceea ce e im­por­tant să re­ții este că tre­bu­ie ca toți să în­țe­le­gem foar­te bine pro­ble­ma ca să pu­tem găsi o so­lu­ție cu ade­vă­rat va­lo­roa­să. Alt­min­teri vom fi con­dam­nați la o per­pe­tuă agi­ta­ție care nu va pro­du­ce nici un fel de efec­te. Cam cum s‑a în­tâm­plat și până acum: mult zgo­mot, nici un re­zul­tat.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: