Cum exploatăm pădurile

Silvicultura românească are particularitățile ei în privința felului în care conduce pădurile, iar unele dintre acestea au legătură directă cu exploatarea forestieră. Cât de simplă și de profitabilă este o afacere de exploatare a lemnului?


Îmi amin­tesc că în vre­mea când am fă­cut stu­dii sil­vi­ce, li­ceu și fa­cul­ta­te, am au­zit de ne­nu­mă­ra­te ori ex­pre­sia “ex­ploa­ta­rea face par­te din ac­tul de re­ge­ne­ra­re a pă­du­rii”. Atunci cre­deam că e doar un slo­gan me­nit să ne bage în cap niș­te no­țiuni. Mult mai târ­ziu am în­țe­les, com­pa­rând cum ex­ploa­tăm pă­du­ri­le la noi față de alte țări, că nu era doar o sin­tag­mă aca­de­mi­că, ci ex­pre­sia unor con­cep­te cu im­pli­ca­ții prac­ti­ce foar­te con­cre­te. Tra­ta­men­te­le sil­vi­ce pe care le apli­căm în pă­duri con­duc spre niș­te re­guli de ex­ploa­ta­re mult mai com­pli­ca­te și mai so­fis­ti­ca­te de­cât prin alte păr­ți. E o con­sta­ta­re obiec­ti­vă, nici­de­cum o ju­de­ca­tă cri­ti­că.

To­tul por­neș­te de la ide­ea de a fa­vo­ri­za re­ge­ne­ra­rea na­tu­ra­lă. Ar­bo­rii va­lo­roși sunt lă­sați să îm­prăș­tie se­min­țe în jur, iar în­lă­tu­ra­rea pă­du­rii bă­trâ­ne se face după teh­nici care țin de foar­te mul­te cri­te­rii: spe­ci­i­le exis­ten­te, pan­tă, ex­po­zi­ție, vân­turi pre­do­mi­nan­te etc. Un sil­vi­cul­tor bun tre­bu­ie să știe o mul­ți­me de lu­cruri îna­in­te de bate cu cio­ca­nul un ar­bo­re. Fa­cem trea­bă bună? Se pare că da, pen­tru că – așa cum spu­neam de­u­năzi – vin cer­ce­tă­tori stră­ini și con­fun­dă pă­du­ri­le fă­cu­te de noi cu une­le na­tu­ra­le. Nu‑i nici o mi­nu­ne, sil­vi­cul­tu­ra ro­mâ­neas­că se ba­zea­ză mult pe în­cu­ra­ja­rea na­tu­rii în a‑și con­ti­nua cur­sul fi­resc. Nu sun­tem sin­gu­rii care pro­ce­dăm așa, dar poa­te că la noi pro­cen­tul de apli­ca­re a aces­tor con­cep­te e mai mare de­cât prin alte păr­ți. În plus, sla­vă Dom­nu­lui, na­tu­ra de la noi e bi­ne­vo­itoa­re și încă pu­ter­ni­că, așa că mai aco­pe­ră și ea gre­șe­li­le pe care le mai fa­cem cu sau fără voia noas­tră.

Dar ni­mic nu e gra­tis pe lu­mea asta. Aceas­tă ale­ge­re me­to­do­lo­gi­că pe care am făcut‑o acum mulți ani o plătim prin com­pli­ca­ți­i­le ex­ploa­tă­rii fo­res­ti­e­re. Să do­bori ar­bori și să‑i tragi la cel mai apro­pi­at drum fo­res­ti­er fără să dis­trugi se­min­ți­șul deja in­sta­lat și ar­bo­rii ră­mași în pi­cioa­re, nu e sim­plu și nici ieftin. Re­gu­li­le sunt des­tul de se­ve­re și, dacă ar fi să fie res­pec­ta­te 100%, cos­tu­ri­le ar creș­te și mai mult. Ai ne­vo­ie de trac­toa­re pu­ter­ni­ce, dar nu foar­te mari, nu poți fo­lo­si com­bi­ne fo­res­ti­e­re, e ne­vo­ie de mul­tă mun­că ma­nu­a­lă și de mun­ci­tori pri­ce­puți. Câ­teo­da­tă nu e altă so­lu­ție de­cât ape­lul la so­lu­ți­i­le ru­di­men­ta­re: caii sau boii și ța­pi­na.

După ’90 s‑a vor­bit des­tul de mult, cel pu­țin o vre­me, des­pre me­ca­ni­za­rea ex­ploa­tă­rii fo­res­ti­e­re și des­pre ne­vo­ia de pro­duc­ti­vi­ta­te. Două obs­ta­co­le ma­jo­re au stat în ca­lea aces­tor dezi­de­ra­te ale sec­to­ru­lui de ex­ploa­ta­re: oro­gra­fia re­li­e­fu­lui din Ro­mâ­nia și tra­ta­men­te­le sil­vi­ce. E foar­te com­pli­cat să fo­lo­sești echi­pa­men­te de mare pro­duc­ti­vi­ta­te pe co­cla­u­ri­le noas­tre, cu pan­te ade­sea mari și re­li­ef frămân­tat. Iar tra­ta­men­te­le sil­vi­ce ar tre­bui schim­ba­te din te­me­lii pen­tru a ajun­ge la o ex­ploa­ta­re iefti­nă și ra­pi­dă, ceea ce sil­vi­cul­to­rii ro­mâni au re­fu­zat me­reu cu o lă­u­da­bi­lă în­că­pă­țâ­na­re. Și chiar dacă aces­te două obs­ta­co­le ar fi sur­monta­te, cos­tu­ri­le nu ar dis­pă­rea, ci s‑ar muta la re­ge­ne­ra­rea și ca­li­ta­tea pă­du­ri­lor vi­i­toa­re. Ne-ar cos­ta in­fi­nit mai mult să creăm niș­te pă­duri noi, iar ele nu ar mai avea un as­pect cva­si-na­tu­ral. Asta e una din­tre pro­ble­me în mul­te țări din oc­ci­dent: au mul­te ar­bo­re­te ar­ti­fi­ci­a­le, cu pro­ble­me de sta­bi­li­ta­te a eco­sis­te­me­lor toc­mai pen­tru că au vrut să facă ex­ploa­ta­ție fo­res­ti­e­ră pro­fi­ta­bi­lă în da­u­na păs­tră­rii ca­rac­te­ru­lui na­tu­ral.

Deci, ăsta e ta­blo­ul ge­ne­ral. Dacă ai un bu­si­ne­ss în ex­ploa­ta­rea lem­nu­lui, tre­bu­ie să ții foar­te bine cos­tu­ri­le sub con­trol. Amen­zi­le și des­pă­gu­bi­ri­le pen­tru even­tu­a­le­le gre­șeli te pot pe­na­li­za se­ver din punct de ve­de­re al pro­fi­tu­lui. Vre­mea te poa­te pune în mare în­cur­că­tu­ră atunci când plo­uă in­tens și, te­o­re­tic, nu mai poți scoa­te lem­nul din pă­du­re. Un an­tre­pre­nor care con­du­ce o ast­fel de afa­ce­re tre­bu­ie să răs­pun­dă la câ­te­va în­tre­bări foar­te gre­le:

  • Cum să men­ți­nă în via­ță o com­pa­nie când pro­fi­tul e pe mu­chie de cuțit, iar ac­ce­sul la cre­di­te este foar­te scă­zut pen­tru că nu ai o pre­dic­ti­bi­li­ta­te a vo­lu­mu­lui de afa­ceri?
  • Cum să-ți asi­guri sta­bi­li­ta­tea unor mun­ci­tori com­pe­tenți când po­pu­la­ția mi­grea­ză tot mai mult spre ora­șe­le mari, iar mare par­te din for­ța de mun­că din me­di­ul ru­ral plea­că la mun­că în stră­i­nă­ta­te pe bani mai mulți și mun­că mai ușoa­ră?
  • Cum să asi­guri lea­fa unor mun­ci­tori tot anul când nu ai me­reu front de lu­cru?
  • Cum să-ți cum­peri și în­tre­ții uti­la­je bune când su­me­le dis­po­ni­bi­le pen­tru in­ves­ti­ții și men­te­nan­ță sunt foar­te li­mi­ta­te?

Ade­vă­rul este că pen­tru pro­ble­me de o ase­me­nea an­ver­gu­ră un an­tre­pre­nor nu poa­te găsi so­lu­ții de unul sin­gur. Lă­sa­te să se des­cur­ce cum or pu­tea, com­pa­ni­i­le din acest sec­tor au fo­lo­sit pro­pri­i­le lor me­to­de pen­tru a su­pra­vie­țui, iar mul­te din­tre aces­te me­to­de au con­dus în timp la com­por­ta­men­te și con­se­cin­țe gra­ve. Acum sun­tem ne­mul­țu­miți de efec­te, dar mulți ani de zile în­trea­ga so­ci­e­ta­te a ig­no­rat com­plet acest do­me­niu, iar cla­sa po­li­ti­că l‑a pa­ra­zi­tat cu ne­ru­și­na­re pro­fi­tând de am­bi­gu­i­tă­ți­le le­gi­sla­ti­ve pe care tot ea le în­tre­ți­nea. Și, din pă­ca­te, exis­tă o lege ne­scri­să a sec­to­ru­lui fo­res­ti­er: atunci când oa­me­nii gre­șesc in­ten­țio­nat sau nu, în­tot­dea­u­na cea care plă­teș­te  este pă­du­rea.

Tre­bu­iau acești an­tre­pre­nori să re­nun­țe la com­pa­nii și să le lase să fa­li­men­te­ze? Nu. Nici ei n‑ar fi vrut asta și, de fapt, nici noi n‑ar tre­bui să ne do­rim așa ceva. Nu pu­tem re­nun­ța la ex­ploa­ta­rea pă­du­ri­lor pen­tru că doar așa ob­ți­nem avan­ta­je­le eco­no­mi­ce și creăm pre­mi­ze­le re­ge­ne­ră­rii. Deci e ab­so­lut ne­ce­sar să re­zol­văm pro­ble­me­le pe care le-am evi­tat de atâ­ția ani. Am să în­cerc în câ­te­va epi­soa­de con­se­cu­ti­ve să in­ven­ta­ri­ez aces­te pro­ble­me ale sec­to­ru­lui de ex­ploa­ta­re fo­res­ti­e­ră, con­se­cin­țe­le ne­re­zol­vă­rii lor în ul­ti­mii 30 de ani și so­lu­ți­i­le care cred că sunt po­si­bi­le.

Un comentariu

Timofte Adrian 26 iulie 2020 Răspunde

Mul­tu­mi­ri si fe­li­ci­tari pen­tru ar­ti­col!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: