Cum exploatăm pădurile

Îmi amin­tesc că în vre­mea când am fă­cut stu­dii sil­vi­ce, li­ceu și fa­cul­ta­te, am au­zit de ne­nu­mă­ra­te ori ex­pre­sia “ex­ploa­ta­rea face par­te din ac­tul de re­ge­ne­ra­re a pă­du­rii”. Atunci cre­deam că e doar un slo­gan me­nit să ne bage în cap niș­te no­țiuni. Mult mai târ­ziu am în­țe­les, com­pa­rând cum ex­ploa­tăm pă­du­ri­le la noi față de alte țări, că nu era doar o sin­tag­mă aca­de­mi­că, ci ex­pre­sia unor con­cep­te cu im­pli­ca­ții prac­ti­ce foar­te con­cre­te. Tra­ta­men­te­le sil­vi­ce pe care le apli­căm în pă­duri con­duc spre niș­te re­guli de ex­ploa­ta­re mult mai com­pli­ca­te și mai so­fis­ti­ca­te de­cât prin alte păr­ți. E o con­sta­ta­re obiec­ti­vă, nici­de­cum o ju­de­ca­tă critică.

To­tul por­neș­te de la ide­ea de a fa­vo­ri­za re­ge­ne­ra­rea na­tu­ra­lă. Ar­bo­rii va­lo­roși sunt lă­sați să îm­prăș­tie se­min­țe în jur, iar în­lă­tu­ra­rea pă­du­rii bă­trâ­ne se face după teh­nici care țin de foar­te mul­te cri­te­rii: spe­ci­i­le exis­ten­te, pan­tă, ex­po­zi­ție, vân­turi pre­do­mi­nan­te etc. Un sil­vi­cul­tor bun tre­bu­ie să știe o mul­ți­me de lu­cruri îna­in­te de bate cu cio­ca­nul un ar­bo­re. Fa­cem trea­bă bună? Se pare că da, pen­tru că – așa cum spu­neam de­u­năzi – vin cer­ce­tă­tori stră­ini și con­fun­dă pă­du­ri­le fă­cu­te de noi cu une­le na­tu­ra­le. Nu‑i nici o mi­nu­ne, sil­vi­cul­tu­ra ro­mâ­neas­că se ba­zea­ză mult pe în­cu­ra­ja­rea na­tu­rii în a‑și con­ti­nua cur­sul fi­resc. Nu sun­tem sin­gu­rii care pro­ce­dăm așa, dar poa­te că la noi pro­cen­tul de apli­ca­re a aces­tor con­cep­te e mai mare de­cât prin alte păr­ți. În plus, sla­vă Dom­nu­lui, na­tu­ra de la noi e bi­ne­vo­itoa­re și încă pu­ter­ni­că, așa că mai aco­pe­ră și ea gre­șe­li­le pe care le mai fa­cem cu sau fără voia noastră.

Dar ni­mic nu e gra­tis pe lu­mea asta. Aceas­tă ale­ge­re me­to­do­lo­gi­că pe care am făcut‑o acum mulți ani o plătim prin com­pli­ca­ți­i­le ex­ploa­tă­rii fo­res­ti­e­re. Să do­bori ar­bori și să‑i tragi la cel mai apro­pi­at drum fo­res­ti­er fără să dis­trugi se­min­ți­șul deja in­sta­lat și ar­bo­rii ră­mași în pi­cioa­re, nu e sim­plu și nici ieftin. Re­gu­li­le sunt des­tul de se­ve­re și, dacă ar fi să fie res­pec­ta­te 100%, cos­tu­ri­le ar creș­te și mai mult. Ai ne­vo­ie de trac­toa­re pu­ter­ni­ce, dar nu foar­te mari, nu poți fo­lo­si com­bi­ne fo­res­ti­e­re, e ne­vo­ie de mul­tă mun­că ma­nu­a­lă și de mun­ci­tori pri­ce­puți. Câ­teo­da­tă nu e altă so­lu­ție de­cât ape­lul la so­lu­ți­i­le ru­di­men­ta­re: caii sau boii și țapina.

După ’90 s‑a vor­bit des­tul de mult, cel pu­țin o vre­me, des­pre me­ca­ni­za­rea ex­ploa­tă­rii fo­res­ti­e­re și des­pre ne­vo­ia de pro­duc­ti­vi­ta­te. Două obs­ta­co­le ma­jo­re au stat în ca­lea aces­tor dezi­de­ra­te ale sec­to­ru­lui de ex­ploa­ta­re: oro­gra­fia re­li­e­fu­lui din Ro­mâ­nia și tra­ta­men­te­le sil­vi­ce. E foar­te com­pli­cat să fo­lo­sești echi­pa­men­te de mare pro­duc­ti­vi­ta­te pe co­cla­u­ri­le noas­tre, cu pan­te ade­sea mari și re­li­ef frămân­tat. Iar tra­ta­men­te­le sil­vi­ce ar tre­bui schim­ba­te din te­me­lii pen­tru a ajun­ge la o ex­ploa­ta­re iefti­nă și ra­pi­dă, ceea ce sil­vi­cul­to­rii ro­mâni au re­fu­zat me­reu cu o lă­u­da­bi­lă în­că­pă­țâ­na­re. Și chiar dacă aces­te două obs­ta­co­le ar fi sur­monta­te, cos­tu­ri­le nu ar dis­pă­rea, ci s‑ar muta la re­ge­ne­ra­rea și ca­li­ta­tea pă­du­ri­lor vi­i­toa­re. Ne-ar cos­ta in­fi­nit mai mult să creăm niș­te pă­duri noi, iar ele nu ar mai avea un as­pect cva­si-na­tu­ral. Asta e una din­tre pro­ble­me în mul­te țări din oc­ci­dent: au mul­te ar­bo­re­te ar­ti­fi­ci­a­le, cu pro­ble­me de sta­bi­li­ta­te a eco­sis­te­me­lor toc­mai pen­tru că au vrut să facă ex­ploa­ta­ție fo­res­ti­e­ră pro­fi­ta­bi­lă în da­u­na păs­tră­rii ca­rac­te­ru­lui natural.

Deci, ăsta e ta­blo­ul ge­ne­ral. Dacă ai un bu­si­ne­ss în ex­ploa­ta­rea lem­nu­lui, tre­bu­ie să ții foar­te bine cos­tu­ri­le sub con­trol. Amen­zi­le și des­pă­gu­bi­ri­le pen­tru even­tu­a­le­le gre­șeli te pot pe­na­li­za se­ver din punct de ve­de­re al pro­fi­tu­lui. Vre­mea te poa­te pune în mare în­cur­că­tu­ră atunci când plo­uă in­tens și, te­o­re­tic, nu mai poți scoa­te lem­nul din pă­du­re. Un an­tre­pre­nor care con­du­ce o ast­fel de afa­ce­re tre­bu­ie să răs­pun­dă la câ­te­va în­tre­bări foar­te grele:

• Cum să men­ți­nă în via­ță o com­pa­nie când pro­fi­tul e pe mu­chie de cuțit, iar ac­ce­sul la cre­di­te este foar­te scă­zut pen­tru că nu ai o pre­dic­ti­bi­li­ta­te a vo­lu­mu­lui de afaceri?
• Cum să-ți asi­guri sta­bi­li­ta­tea unor mun­ci­tori com­pe­tenți când po­pu­la­ția mi­grea­ză tot mai mult spre ora­șe­le mari, iar mare par­te din for­ța de mun­că din me­di­ul ru­ral plea­că la mun­că în stră­i­nă­ta­te pe bani mai mulți și mun­că mai ușoară?
• Cum să asi­guri lea­fa unor mun­ci­tori tot anul când nu ai me­reu front de lucru?
• Cum să-ți cum­peri și în­tre­ții uti­la­je bune când su­me­le dis­po­ni­bi­le pen­tru in­ves­ti­ții și men­te­nan­ță sunt foar­te limitate?

Ade­vă­rul este că pen­tru pro­ble­me de o ase­me­nea an­ver­gu­ră un an­tre­pre­nor nu poa­te găsi so­lu­ții de unul sin­gur. Lă­sa­te să se des­cur­ce cum or pu­tea, com­pa­ni­i­le din acest sec­tor au fo­lo­sit pro­pri­i­le lor me­to­de pen­tru a su­pra­vie­țui, iar mul­te din­tre aces­te me­to­de au con­dus în timp la com­por­ta­men­te și con­se­cin­țe gra­ve. Acum sun­tem ne­mul­țu­miți de efec­te, dar mulți ani de zile în­trea­ga so­ci­e­ta­te a ig­no­rat com­plet acest do­me­niu, iar cla­sa po­li­ti­că l‑a pa­ra­zi­tat cu ne­ru­și­na­re pro­fi­tând de am­bi­gu­i­tă­ți­le le­gi­sla­ti­ve pe care tot ea le în­tre­ți­nea. Și, din pă­ca­te, exis­tă o lege ne­scri­să a sec­to­ru­lui fo­res­ti­er: atunci când oa­me­nii gre­șesc in­ten­țio­nat sau nu, în­tot­dea­u­na cea care plă­teș­te  este pădurea.

Tre­bu­iau acești an­tre­pre­nori să re­nun­țe la com­pa­nii și să le lase să fa­li­men­te­ze? Nu. Nici ei n‑ar fi vrut asta și, de fapt, nici noi n‑ar tre­bui să ne do­rim așa ceva. Nu pu­tem re­nun­ța la ex­ploa­ta­rea pă­du­ri­lor pen­tru că doar așa ob­ți­nem avan­ta­je­le eco­no­mi­ce și creăm pre­mi­ze­le re­ge­ne­ră­rii. Deci e ab­so­lut ne­ce­sar să re­zol­văm pro­ble­me­le pe care le-am evi­tat de atâ­ția ani. Am să în­cerc în câ­te­va epi­soa­de con­se­cu­ti­ve să in­ven­ta­ri­ez aces­te pro­ble­me ale sec­to­ru­lui de ex­ploa­ta­re fo­res­ti­e­ră, con­se­cin­țe­le ne­re­zol­vă­rii lor în ul­ti­mii 30 de ani și so­lu­ți­i­le care cred că sunt posibile.