7 perspective asupra pădurii

Pădurea privită prin ochii celor care depind într-un fel sau altul de ea.


Când spu­nem pă­du­re fi­e­ca­re din­tre noi avem o re­pre­zen­ta­re per­so­na­lă a în­țe­le­su­lui aces­tui cu­vânt. Și fi­e­că­ru­ia din­tre noi ni se pare că a noas­tră e cea mai exac­tă, că des­crie com­plet toa­te un­ghiu­ri­le din care poți pri­vi pă­du­rea, că e cea pe care ar tre­bui s‑o îm­bră­ți­șe­ze toți cei­lalți. Însă nu e de­loc așa. Ori­un­de ne-am afla din punct de ve­de­re so­ci­al și pro­fe­sio­nal, ne este greu să pri­vim acest su­biect din toa­te per­spec­ti­ve­le po­si­bi­le – une­ori pen­tru că nu ac­cep­tăm punc­te­le al­to­ra de ve­de­re, al­te­ori pen­tru că nu le cu­noaș­tem. M‑am gân­dit să vă in­vit la o scur­tă plim­ba­re prin pă­du­rea ro­mâ­neas­că, pri­vi­tă prin ochii tu­tu­ror ce­lor care au un in­te­res le­gat de ea, in­di­fe­rent care ar fi ace­la. Veți în­țe­le­ge mai bine poa­te de ce exis­tă anu­mi­te con­flic­te și de ce une­ori ni se pare că vor­bim unii al­to­ra ca la pereți.

Dar îna­in­te de a porni la acest drum, vă fac aceas­tă pro­vo­ca­re: în­cer­cați să păs­trați o min­te des­chi­să și să lă­sați pen­tru mo­ment de­o­par­te pro­pri­i­le voas­tre con­vin­geri. Pri­viți fi­e­ca­re punct de ve­de­re cu ră­cea­la lo­gi­cii și nu cu fi­er­bin­țe­a­la tem­pe­ra­men­tu­lui vos­tru – gân­diți-vă că sun­teți în pos­tu­ra ce­lui care apar­ți­ne ace­lei ca­te­go­rii pro­fe­sio­na­le sau so­ci­a­le și în­tre­bați-vă: cum aș gân­di dacă aș fi în si­tu­a­ția ace­ea? Apoi răs­pun­deți cu sin­ce­ri­ta­te. Cu foar­te mul­tă sin­ce­ri­ta­te. Cu toa­tă sinceritatea.

Sil­vi­cul­to­rii din sis­te­mul de stat
Am să în­cep cu cei care și-au ales pă­du­rea ca pro­fe­sie. Sil­vi­cii pri­vesc pă­du­rea ca pe o ga­ran­ție a vi­i­to­ru­lui lor, căci știu că brea­sla lor va în­ce­ta să exis­te atunci când nu vor mai fi pă­duri. Cu toa­te pă­ca­te­le lor, veți con­sta­ta în­tot­dea­u­na că nu-și do­resc dis­pa­ri­ția pă­du­ri­lor, mă­car pen­tru mo­ti­vul că și-ar pier­de lo­cul de mun­că și sur­se­le de ve­nit. Cu to­tul alt­fel pri­vesc lem­nul ca pro­dus al pă­du­rii: ten­ta­ția unui pro­fit per­so­nal de pe urma pă­du­rii exis­tă și va exis­ta me­reu. Și pro­ba­bil că mulți din­tre ei nu se gân­desc că, epu­i­zând ra­pid lem­nul ex­ploa­ta­bil, nu va mai fi din ce să se fi­nan­țe­ze ul­te­ri­or mul­ți­mea de chel­tu­ieli pe care o pă­du­re le ne­ce­si­tă până a de­ve­ni ex­ploa­ta­bi­lă, mai ales în pă­du­ri­le pri­va­te: îm­pă­du­riri, de­ga­jări, cu­ră­țiri, ră­ri­turi și igie­nă, plus sa­la­ri­i­le ce­lor care se ocu­pă de toa­te astea.

Sil­vi­cii din sis­te­mul de stat sunt cap­tivi într-un sis­tem co­rupt. Nu au unde să se ducă să se an­ga­je­ze, dacă mâi­ne ar fi dați afa­ră – lo­cu­ri­le la ocoa­le­le pri­va­te sunt pu­ți­ne și deja ocu­pa­te. Aceas­tă de­pen­den­ță naș­te un soi de obe­dien­ță față de cei ce orches­trea­ză ho­ți­i­le cu lemn, până aco­lo în­cât de­vin com­plici. Trep­tat, cei ce nu su­por­tă aceas­tă com­pli­ci­ta­te plea­că spre alte me­se­rii, iar cei ră­mași de­vin tot mai adap­tați sis­te­mu­lui, obiș­nu­iți cu im­pli­ca­rea po­li­ti­cu­lui până la nivel de pă­du­rar, îm­pă­cați cu ide­ea că tre­bu­ie să se afle de par­tea unei anu­mi­te for­țe po­li­ti­ce ceea ce îi va ri­di­ca și co­bo­rî în func­ții după cum pa­tro­nii lor po­li­tici sunt la pu­te­re sau în opoziție.

Și în­tre­ba­rea la care nici unul din­tre ei nu în­drăz­neș­te să răs­pun­dă este: dacă sis­te­mul co­rup­ți­ei va fi în­de­păr­tat, dacă po­li­ti­cul va dis­pa­re din sil­vi­cul­tu­ră, vor mai fi ca­pa­bili să re­vi­nă la de­on­to­lo­gia pro­fe­si­ei pe care spun că o iu­besc? Vor re­ve­ni la sta­tu­tul lor de apă­ră­tori ai pădurii?

Sil­vi­cul­to­rii din ocoa­le­le pri­va­te
Pe sil­vi­cii ce lu­crea­ză pen­tru pro­pri­e­tari pri­vați i‑am pus într‑o ca­te­go­rie se­pa­ra­tă. În pri­mul rând pen­tru că po­li­ti­cul și in­flu­en­țe­le sale nu îi in­flu­en­țea­ză sem­ni­fi­ca­tiv. Se poa­te spu­ne că ei sunt în si­tu­a­ția fe­ri­ci­tă de a‑și pu­tea face me­se­ria cu con­ști­in­cio­zi­ta­te. Exis­ten­ța pă­du­rii este esen­ți­a­lă pen­tru ei, ca să aibă și mâi­ne și po­imâi­ne un loc de mun­că. Dar, pen­tru că în­tot­dea­u­na exis­tă un dar, de­pind to­tuși de an­ga­ja­to­rul lor: pri­mă­ria, obș­tea, co­mu­ni­ta­tea, mi­tro­po­lia sau chiar per­soa­na fi­zi­că ce de­ți­ne pă­du­rea pe care o ad­mi­nis­trea­ză. Pe cât de la­com este pro­pri­e­ta­rul pe atât de greu îi este unui sil­vi­cul­tor din zona pri­va­tă să-și facă me­se­ria cu pro­fe­sio­na­lism. Și, pa­ra­do­xal, cu cât mai tâ­nă­ră este pă­du­rea ad­mi­nis­tra­tă, cu atât mai mici sa­la­ri­i­le. Pen­tru că dacă lemn nu e, nici sa­la­riu nu prea e.

Spun mulți că si­tu­a­ția în ocoa­le­le pri­va­te este mult mai bună de­cât la stat, că aco­lo se face me­se­rie cu ade­vă­rat. Nu sunt con­vins că pu­tem ge­ne­ra­li­za. De­fri­șări­le ma­si­ve din ul­ti­ma vre­me s‑au pro­dus în spe­cial în pă­du­ri­le pri­va­te, deci ori sil­vi­cii sunt sla­bi și obe­dienți, ori sunt com­pli­cii unor pro­pri­e­tari in­con­ști­enți și la­comi. Ori ambele.

Fir­me­le de ex­ploa­ta­re a lem­nu­lui
Ma­jo­ri­ta­tea fir­me­lor care ex­ploa­tea­ză lem­nul din pă­du­re sunt con­du­se sau de­ți­nu­te de per­soa­ne cu ca­li­fi­ca­re fo­res­ti­e­ră1. Ei știu bine care sunt ri­go­ri­le stric­te ale re­col­tă­rii lem­nu­lui pen­tru că le-au în­vă­țat la școa­lă la fel ca și cei ce lu­crea­ză în sil­vi­cul­tu­ră, dar di­fi­cul­tă­ți­le pe care aces­te ri­gori le ge­ne­rea­ză zi de zi – care se tra­duc în chel­tu­ieli mai mari pen­tru fir­ma lor – îi de­ter­mi­nă să-și schim­be trep­tat punc­tul de ve­de­re. Nu se în­tâm­plă pes­te noap­te, dar la un mo­ment dat de­vin des­tul de con­vinși că re­gu­li­le as­tea de ex­ploa­ta­re sunt cam exa­ge­ra­te, că ar pu­tea fi îm­blân­zi­te ca să fie mai iefti­nă ex­ploa­ta­rea. Pri­vi­tă din per­spec­ti­va lor, pă­du­rea e mai în­tâi o sur­să de lemn și de venituri.

Ade­sea aces­te fir­me for­mea­ză niș­te mici sau mai mari cla­nuri care fac în­țe­le­geri one­roa­se pen­tru a se aju­ta re­ci­proc în scă­de­rea pre­țu­lui plătit la li­ci­ta­ți­i­le de masă lem­noa­să. Li­ci­ta­ți­i­le sunt mă­slu­i­te, în sen­sul că cei ce li­ci­tea­ză se în­tâl­nesc în pre­a­la­bil și se în­țe­leg cine ce va cum­pă­ra, iar la pro­ce­du­ra pro­priu-zisă pri­ma ofer­tă se face fic­tiv, foar­te pu­țin pes­te pre­țul de por­ni­re, iar cel care e câști­gă­to­rul pres­ta­bi­lit mai plu­sea­ză pu­țin. Apoi ni­meni nu mai li­ci­tea­ză și vân­za­rea e rezolvată.

Pro­iec­tul de vân­za­re a lem­nu­lui din ram­pe2 îi lo­veș­te foar­te pu­ter­nic, pen­tru că azi ei sunt in­ter­me­di­ari în lan­țul de vân­za­re a lem­nu­lui. Ei nu pres­tea­ză doar un ser­vi­ciu con­tra cost – așa cum pro­pu­ne pro­iec­tul de care vă spun – ci cum­pă­ră lem­nul din pă­du­re, chel­tu­ie cu ex­ploa­ta­rea lui și câști­gă vânzându‑l mai de­par­te. Les­ne de în­țe­les că a‑i trans­for­ma în fur­ni­zori de ser­vi­cii de ex­ploa­ta­re va fi greu de ac­cep­tat pen­tru ei – ar fi puși în si­tu­a­ția de a es­ti­ma cos­tu­ri­le lu­cră­ri­lor, ceea ce e di­fi­cil și ris­cant: dacă nu te în­ca­drezi în cos­tu­ri­le pen­tru care ai sem­nat con­trac­tul, ieși în pier­de­re și nu ai de unde să-ți re­cu­pe­rezi pa­gu­ba. E o cu to­tul altă lo­gi­că a afa­ce­rii și pu­țini din­tre ei ar face față unei ast­fel de schimbări.

Pro­pri­e­ta­rii pri­vați de pă­du­re
Exis­tă mai mul­te ca­te­go­rii de pro­pri­e­tari de pă­du­re. Exis­tă pro­pri­e­tari per­soa­ne fi­zi­ce care de­țin su­pra­fe­țe mici, pen­tru care în­gri­ji­rea pă­du­rii e mai de­gra­bă o po­va­ră pen­tru că n‑au bani de in­ves­tit. Dacă pă­du­rea e mai bă­trâ­nă, de­vi­ne o gri­jă, pen­tru că se tem că vor fi fu­rați. Unii au tăiat‑o ile­gal și au pre­tins că au fost fu­rați. Al­ții au tăiat‑o, tot ile­gal, și au plătit o amen­dă mo­di­că. Cum s‑ar zice, au adop­tat prin­ci­pi­ul că, de­cât să‑i duci gri­ja, mai bine îi duci dorul.

Al­ții, foar­te pu­țini, s‑au aso­ci­at cu cei­lalți pro­pri­e­tari din jur și au sem­nat un con­tract cu Rom­sil­va pen­tru pază și ad­mi­nis­tra­re. Mul­te ast­fel de aso­ci­a­ții sunt mă­ci­na­te de con­flic­te in­ter­ne, de ne­mul­țu­mi­ri și sus­pi­ciuni di­ver­se, căci e greu să îm­paci câ­te­va zeci sau sute de oa­meni atunci când vine vor­ba de pro­pri­e­tăți mici care nu ge­ne­rea­ză pro­fit su­fi­cient pen­tru a mul­țumi pe toți. Sil­vi­cul­tu­ra nu se poa­te face pe câ­ți­va me­tri pă­trați. Dacă tra­tezi în­trea­ga aso­ci­a­ție ca pe un tot, atunci anul ăsta se va ex­ploa­ta din­tr-un loc, la anul din al­tul, iar lem­nul ex­ploa­tat (sau va­loa­rea lui) ar tre­bui îm­păr­țit în­tre toți – aici apar ade­sea cer­tu­ri­le, pen­tru că cel care de­ți­ne bu­că­ți­ca de pe care s‑a tă­i­at în anul cu­rent vrea să ia el tot, iar cei­lalți de­vin ne­mul­țu­miți pen­tru că nu li se pare fi­resc să îm­par­tă chel­tu­ie­li­le la toa­tă lu­mea și câști­gu­ri­le să le în­ca­se­ze doar unii.

Exis­tă apoi pro­pri­e­ta­rii de su­pra­fe­țe mai mari: pri­mă­rii, obști, co­mu­ni­tăți, mâ­năs­tiri, mi­tro­po­lii sau chiar per­soa­ne fi­zi­ce. Ei s‑au or­ga­ni­zat cu ocoa­le sil­vi­ce, au an­ga­jat per­so­nal sil­vic și fac o sil­vi­cul­tu­ră or­ga­ni­za­tă. Mi‑e greu să spun cât de mult pri­vesc pă­du­rea ca pe un or­ga­nism viu și cât ca pe o sur­să de ve­ni­turi – exis­tă cu si­gu­ran­ță exem­ple din am­be­le si­tu­a­ții – pot doar să con­stat că cele mai mul­te de­fri­șări ma­si­ve s‑au în­tâm­plat în pă­du­ri­le pri­va­te. Nu‑i chiar sim­plu să ig­nori ba­nii pe care îi poți scoa­te din vân­za­rea de lemn de dra­gul pă­du­rii. Așa că pen­tru acești pro­pri­e­tari pă­du­rea e mai în­tâi de toa­te o sur­să de câștiguri.

In­dus­tria de se­mi­fa­bri­ca­te și mo­bi­lă
Deși nu ajung nici­o­da­tă în pă­du­re, fa­bri­ci­le de che­res­tea și de mo­bi­lă joa­că un rol foar­te im­por­tant în în­tre­gul ta­blou. Fe­lul în care ei in­flu­en­țea­ză pia­ța lem­nu­lui an­tre­nea­ză în­tre­gul do­me­niu fo­res­ti­er în com­por­ta­men­te mai mult sau mai pu­țin fa­vo­ra­bi­le pă­du­rii. Un lu­cru e lim­pe­de: pen­tru ei pă­du­rea în­seam­nă lemn. Toa­te lu­cră­ri­le de în­fi­in­ța­re și în­gri­ji­re a pă­du­rii sunt mai pu­țin im­por­tan­te, pen­tru că ori­zon­tul lor de pla­ni­fi­ca­re este de or­di­nul a 5–10 ani, iar ceea ce se plan­tea­ză azi se va ex­ploa­ta pes­te 100 de ani. Ni­meni nu-și face pla­nuri atât de îndepărtate.

Teh­no­lo­gi­i­le pe care le dezvol­tă in­flu­en­țea­ză ma­jor dezvol­ta­rea pă­du­rii. Fap­tul că în ul­ti­ma vre­me exis­tă po­si­bi­li­ta­tea de a îm­bi­na che­res­tea­ua în pie­se late sau foar­te lungi prin me­to­de in­dus­tri­a­le eli­mi­nă ne­vo­ia de buș­te­ni groși din care să se de­bi­te­ze che­res­tea lată. La fel, uti­li­za­rea pe sca­ră lar­gă a plă­ci­lor aglo­me­ra­te din lemn, bi­ne­cu­nos­cu­tul PAL fă­cut din aș­chii și cle­iuri, re­du­ce ne­vo­ia de lemn de di­men­siuni mari. Și ast­fel se naș­te în­tre­ba­rea: de ce să gos­po­dă­rim pă­du­rea în ci­cluri lungi de 100–120 de ani dacă nu ne tre­bu­ie lemn de di­men­siuni mari? De ce să nu re­du­cem ci­clul de ex­ploa­ta­re la 50–60 de ani? În­tre­ba­rea e va­li­dă din punct de ve­de­re in­dus­tri­al. Este oare va­li­dă și din punct de ve­de­re biologic?

Ima­gi­nați-vă ce s‑ar în­tâm­pla dacă mâi­ne Ro­mâ­nia ar ac­cep­ta să schim­be ci­clul de ex­ploa­ta­re, scurtându‑l la 60 de ani de pil­dă. Brusc vreo 40% din pă­du­ri­le noas­tre ar de­ve­ni ex­ploa­ta­bi­le. Lem­nul ar in­va­da pia­ța, s‑ar ieftini ex­tra­or­di­nar de mult. Cine câști­gă din asta? In­dus­tria, cu si­gu­ran­ță, pen­tru că pri­meș­te ma­te­rie pri­mă mul­tă și iefti­nă. Pro­pri­e­ta­rii? Apa­rent da, dar de fapt vor vin­de pe ni­mic lem­nul. Sil­vi­cii? Le-ar fi egal, dacă pă­du­rea ar con­ti­nua să exis­te. Fir­me­le de ex­ploa­ta­re? Nu prea, ar fi su­pra­so­li­ci­ta­te iar va­loa­rea scoa­să din vân­za­rea lem­nu­lui ar fi mult mai mică în timp ce efor­tul de ex­ploa­ta­re ar cos­ta la fel.

De­si­gur, in­dus­tri­a­șii lem­nu­lui și-ar dori să aibă ac­ces di­rect la lem­nul din ram­pe, să nu mai exis­te in­ter­me­di­ari în­tre ei și pă­du­re. Ei spun că lem­nul este foar­te scump  – IKEA și‑a de­lo­ca­li­zat toa­tă pro­duc­ția din Ro­mâ­nia ba­za­tă pe lemn de ră­și­noa­se din acest mo­tiv și, dacă pre­țul la fag va con­ti­nua să cre­as­că, va face ace­lași lu­cru și cu ca­pa­ci­tă­ți­le afe­ren­te aces­tui lemn. Acu­za prin­ci­pa­lă mer­ge că­tre Rom­sil­va, des­pre care spun că își as­cun­de ine­fi­cien­ța în pre­țu­ri­le cu care se vin­de lemnul.

Sta­tul ro­mân
Pri­vi­tă din per­spec­ti­va pu­te­rii cen­tra­le și lo­ca­le – gu­vern, par­la­ment, pri­mă­rii și pre­fec­turi – pă­du­rea este în pri­mul rând o re­sur­să va­lo­roa­să care an­tre­nea­ză afa­ceri și ge­ne­rea­ză taxe. Abia apoi, în mult mai mică mă­su­ră și doar de cu­rând pă­du­rea este ofi­ci­al pri­vi­tă ca un eco­sis­tem de care de­pin­de ca­li­ta­tea vie­ții ce­tă­țe­ni­lor, pen­tru care me­ri­tă și tre­bu­ie să chel­tu­iești bani ca să‑i asi­guri con­ti­nu­i­ta­tea. Gu­ver­nul vede pă­du­rea ca pe o sur­să de ve­nit la bu­get, par­la­men­ta­rii, pre­fec­ții și pri­ma­rii ca pe un in­stru­ment de mo­ti­va­re a vo­tu­ri­lor din zo­ne­le ru­ra­le, unde lem­nul joa­că un rol im­por­tant în exis­ten­ța oa­me­ni­lor. Deși rit­mul în care a pă­truns ga­zul me­tan în mul­te lo­ca­li­tăți di­mi­nu­ea­ză tot mai mult ne­vo­ia de lemn pen­tru încălzire.

Nici una din­tre au­to­ri­tăți nu pri­veș­te cu ade­vă­rat pă­du­rea ca pe o sur­să de să­nă­ta­te, ca pe o ne­pre­țu­i­tă di­ver­si­ta­te bi­o­lo­gi­că ce adu­ce ser­vi­cii so­ci­e­tă­ții din­co­lo de ceea ce per­ce­pem cu ochiul li­ber. No­roc că am sem­nat tot fe­lul de tra­ta­te in­ter­națio­na­le și sun­tem obli­gați – mă­car de ochii lu­mii – să res­pec­tăm niș­te nor­me eco­lo­gi­ce. Alt­min­teri nu se știe ce se în­tâm­pla până acum.

În res­pon­sa­bi­li­ta­tea sta­tu­lui stă cam 54% din tot fon­dul fo­res­ti­er. Cât de efi­cient îl ad­mi­nis­trea­ză? Mulți – prin­tre care mă nu­măr și eu – spun că foar­te ine­fi­cient, că își mas­chea­ză lip­sa de or­ga­ni­za­re și efi­cien­ță prin cos­tu­ri­le mari pe care le pune în sea­ma pă­du­rii, vân­zând lem­nul scump. În apă­ra­rea sa sta­tul, adi­că Rom­sil­va, ara­tă cu de­ge­tul spre fir­me­le de ex­ploa­ta­re care mă­slu­iesc li­ci­ta­ți­i­le, obligându‑i ast­fel să ri­di­ce pre­țul de por­ni­re pen­tru a ob­ține ve­ni­tu­ri­le ne­ce­sa­re în­gri­ji­rii pădurii.

Iar pă­du­rea de stat e în ace­lași timp su­bex­ploa­ta­tă și su­pra­ex­ploa­ta­tă – pen­tru că se exa­ge­rea­ză cu ex­ploa­tă­ri­le în zo­ne­le ac­ce­si­bi­le și nu se fac lu­cră­ri­le ne­ce­sa­re aco­lo unde nu exis­tă dru­muri de ac­ces pen­tru trans­por­tul lem­nu­lui ex­ploa­tat. Sta­tul nu e în sta­re să facă autos­trăzi, ce pre­ten­ții să mai avem la dru­muri forestiere…

Ro­mâ­nii
Dacă vrem să fim cin­stiți cu noi în­și­ne tre­bu­ie să re­cu­noaș­tem că sin­tag­ma “codru‑i fra­te cu ro­mâ­nul” nu mai are aco­pe­ri­re prac­ti­că. Au tre­cut vre­mu­ri­le când de­pin­deam eco­no­mic de pă­du­re. Azi, ro­mâ­nul me­diu pri­veș­te pă­du­rea ca pe un loc unde e în­drep­tă­țit să aibă ac­ces ne­li­mi­tat – chiar și în cele pri­va­te – pen­tru a face ori­ce își do­reș­te: să cu­lea­gă fruc­te, să rupă flori, să facă pic­nic, să aprin­dă un foc sau un gră­tar, să se dea cu mo­to­rul. Se re­vol­tă tea­tral la veș­ti­le des­pre abu­zu­ri­le în pă­du­re, dar n‑ar zice nu dacă i s‑ar oferi niș­te lemn ieftin, pro­ve­nit din tă­ieri ile­ga­le. Nu exis­tă o cul­tu­ră a com­por­ta­men­tu­lui ci­vi­li­zat – în pă­du­re to­tul e per­mis, după bu­nul plac.

Sunt câ­te­va gru­puri mici, for­ma­te mai ales din iu­bi­tori de dru­me­ții monta­ne, care pri­vesc pă­du­rea ca pe o sur­să de aer cu­rat, de li­niș­te și na­tu­ră. Lem­nul, ca re­sur­să in­dus­tri­a­lă, nu e atât de im­por­tant pen­tru ei. De­si­gur, asta e o vi­ziu­ne idi­li­că și ușor co­pi­lă­roa­să. Aju­nși aca­să după ce co­bo­a­ră de pe mun­te, mun­țo­ma­ni­lor le face și lor tre­bu­in­ță du­la­pul din lemn, sca­u­nul din lemn, masa din lemn, ușa din lemn, bi­ro­ul din lemn…

Și mai exis­tă o ca­te­go­rie mică for­ma­tă din eco­na­ziști. Sunt di­ver­se per­soa­ne, ge­nul tree hu­ggers, care au îm­bră­ți­șat o fi­lo­zo­fie ex­tre­mis­tă în care pă­du­rea e mai im­por­tan­tă de­cât so­ci­e­ta­tea uma­nă și vor să scoa­tă com­plet oa­me­nii din mi­nu­na­tul, de­li­ca­tul și prea-fru­mo­sul eco­sis­tem fo­res­ti­er. Dacă îi pri­vești cu mai mul­tă aten­ție re­a­li­zezi că, de fapt, nu e vor­ba de iu­bi­rea de pă­du­re, cât e vor­ba de dis­pre­țul față de se­me­nii lor.

* * *

Cam ăsta‑i ta­blo­ul ge­ne­ral. Fi­e­ca­re din­tre aces­te ca­te­go­rii so­ci­a­le și pro­fe­sio­na­le sunt cum­va le­ga­te de pă­du­re. Fi­e­ca­re din­tre ele lup­tă cu pro­pri­i­le mij­loa­ce pen­tru a‑i în­vin­ge pe cei­lalți și a le dic­ta re­gu­li­le sale – unii nu vor ajun­ge nici­o­da­tă în vâr­ful pi­ra­mi­dei pen­tru a‑și ve­dea obiec­ti­ve­le îm­pli­ni­te. E lim­pe­de că pe acest drum al dez­bi­nă­rii și scan­da­lu­lui nu se va ajun­ge ni­că­ieri, nici­o­da­tă, că va fi doar un ca­ru­sel ne­con­te­nit de mă­suri, pro­tes­te, pe­ti­ții și or­do­nan­țe de gu­vern care vor în­cli­na ba­lan­ța într‑o par­te sau alta, dar nici­o­da­tă în fa­voa­rea pă­du­rii. Până când toa­te aces­te gru­puri nu se vor așe­za îm­pre­u­nă la masa tra­ta­ti­ve­lor pen­tru a găsi un com­pro­mis re­zo­na­bil și mai ales du­ra­bil, vom asis­ta la un nesfâr­șit tărăboi.

Pă­du­rea are însă ne­vo­ie de pace și înțelepciune.

  1. Ex­ploa­ta­rea pă­du­ri­lor este o sec­ție a ace­leași fa­cul­tăți. De fapt fa­cul­ta­tea se nu­meș­te de sil­vi­cul­tu­ră și ex­ploa­tări fo­res­ti­e­re. []
  2. S‑a avan­sat la un mo­ment dat ide­ea de a nu se mai vin­de ar­bo­rii din pă­du­re, ci lem­nul ex­ploa­tat și adus în ram­pe, la mar­gi­nea dru­mu­lui fo­res­ti­er. Fir­me­le de ex­ploa­ta­re de­ve­neau ast­fel doar pres­ta­tori ai ser­vi­ci­u­lui de re­col­ta­re, fără să mai cum­pe­re lem­nul. []

3 comentarii

Camelia Voicu 14 mai 2015 Răspunde

Ex­tra­or­di­nar! Si ar­ti­co­lul si impresia/amprenta lasata.

Alex 14 mai 2015 Răspunde

bun scris. in caz ca nu l‑ati va­zut, exis­ta si un do­cu­men­tar din 2011: http://www.dailymotion.com/video/x108ij4_romania-te-iubesc-marea-defrisare-cine-se-afla-in-spatele-dezastrului-din-paduri-2011_shortfilms

Geo 14 mai 2015 Răspunde

“Ma­slu­i­rea li­ci­ta­ti­i­lor” sau car­te­lul, este o mo­da­li­ta­te foar­te buna pen­tru a ob­ti­ne pre­tul con­ve­na­bil la o li­ci­ta­tie. Ast­fel am­be­le parti, atat agen­tii eco­no­mici cat si Rom­sil­va sunt mul­tu­mi­ti de­o­a­re­ce pre­tu­ri­le ini­ti­a­le pro­pu­se au la baza un cal­cul care cu­prin­de toa­te chel­tu­ie­li­le ne­ce­sa­re pro­ce­su­lui teh­no­lo­goc de ex­ploa­ta­re fo­res­ti­e­ra. Daca prin pre­tul de aju­de­ca­re agen­tul eco­no­mic nu va re­u­si sa faca pro­fit, ba mai mult iese in pier­de­re, cine poa­te fi mul­tu­mit? Rom­sil­va nu, pen­tru ca pier­de un po­si­bil cum­pa­ra­tor, noi nu, pen­tru ca din mo­ti­ve­le aces­tea este po­si­bil sa ur­meze in­cal­ca­rea co­du­lui silvic(taieri ile­ga­le) pen­tru re­cu­pe­ra­rea ba­ni­lor in­ves­ti­ti gre­sit, iar com­pa­nia cu si­gu­ran­ta nu!

Dă-i un răspuns lui Alex Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: