Trebuie interzise tăierile rase?

Despre confuzia dintre tratamentul tăierilor rase și defrișări.


N‑o să gă­siți un spri­ji­ni­tor mai con­vins de­cât mine când vine vor­ba de pă­du­re. Am scris de mai mul­te ori des­pre su­biec­tul ăsta pen­tru că mă in­te­re­sea­ză și n‑o să-mi fie nici­o­da­tă in­di­fe­rent. Am po­ves­tit aici des­pre ja­ful din pă­duri pa­tro­nat de po­li­ti­cieni, des­pre im­po­si­bi­li­ta­tea de a face sil­vi­cul­tu­ră de ca­li­ta­te pe su­pra­fe­țe mici, des­pre ide­ea vân­ză­rii lem­nu­lui în ram­pe sau des­pre ex­ploa­ta­re ca ser­vi­ciu plătit. Fap­tul că am o for­ma­ție de sil­vi­cul­tor nu m‑a îm­pie­di­cat nici­o­da­tă să văd co­rup­ția ce­lor din aceas­tă brea­slă și, în mare mă­su­ră, din acest mo­tiv am și pă­ră­sit me­se­ria. În ini­ma mea nu m‑am des­păr­țit nici­o­da­tă însă de pă­du­re, că­re­ia îi port ace­eași dra­gos­te ca atunci când o ale­se­sem să-mi fie pro­fe­sie.

De ace­ea voi fi în­tot­dea­u­na de par­tea ce­lor care o apă­ră. Îmi do­resc să se audă vo­cea lor tot mai pu­ter­nic și să de­ter­mi­năm sta­tul ro­mân să ia mă­su­ri­le ne­ce­sa­re pen­tru ca ceea ce se în­tâm­plă azi – dez­as­trul des­cris în toa­tă pre­sa – să se opreas­că și să nu mai fie po­si­bil să se re­pe­te. Și-mi este lim­pe­de că nu pu­tem îna­in­ta că­tre un ast­fel de obiec­tiv dacă nu por­nim de la niș­te pre­mi­se re­a­lis­te. Din pă­ca­te văd tot mai des că oa­meni care prac­ti­că un fel de ide­a­lism eco­lo­gic se pro­nun­ță în nu­me­le ce­lor ce vor bi­ne­le pă­du­rii, iar afir­ma­ți­i­le lor com­plet exa­ge­ra­te de­cre­di­bi­li­zea­ză pe toți cei­lalți tri­mițând tot efor­tul în de­ri­zo­riu.

Nu pu­tem ple­ca de la pre­mi­za că pă­du­ri­le tre­bu­ie să de­vi­nă toa­te vir­gi­ne. De alt­fel nici nu se mai poa­te așa ceva – in­ter­ven­ția uma­nă e deja des­tul de pro­fun­dă și ar dura pro­ba­bil se­co­le până le-am adu­ce din noul la sta­di­ul lor na­tu­ral ini­țial. Ar în­sem­na să re­nun­țăm com­plet la ide­ea de in­dus­trie a lem­nu­lui și – lasă lo­cu­ri­le de mun­că pier­du­te în di­ver­se fa­brici mai mari sau mai mici – cum vom face cu toa­te obiec­te­le de lemn care ne po­pu­lea­ză via­ța? Sun­tem gata să re­nun­țăm la ori­ce obiect din lemn – mo­bi­li­er, uși, fe­res­tre, struc­turi de case – doar pen­tru a avea pă­duri per­fect na­tu­ra­le? E de­si­gur o exa­ge­ra­re, im­po­si­bil de re­a­li­zat prac­tic. Tre­bu­ie deci să ad­mi­tem că vom face în con­ti­nu­a­re sil­vi­cul­tu­ră cla­si­că, că vom ex­ploa­ta ra­țio­nal lem­nul și‑l vom uti­li­za in­dus­tri­al.

Dar nu tre­bu­ie să în­țe­le­gem că asta în­seam­nă dis­tru­ge­rea pă­du­rii. Dim­po­tri­vă, dis­tru­ge­ri­le se în­tâm­plă doar atunci când se în­cal­că re­gu­li­le sil­vi­cul­tu­rii. Pu­țin știu că sil­vi­cul­tu­ra, ca me­se­rie, nu in­clu­de re­col­ta­rea lem­nu­lui. A tăia și scoa­te lem­nul din pă­du­re este un alt do­me­niu, cel al ex­ploa­tă­ri­lor fo­res­ti­e­re și – în cele mai mul­te ca­zuri – este o ac­ti­vi­ta­te pres­ta­tă de fir­me com­plet se­pa­ra­te față de oco­lul sil­vic. Re­gu­li­le pe care o fir­mă de ex­ploa­ta­re tre­bu­ie să le res­pec­te în pă­du­re sunt foar­te stric­te, une­ori im­po­si­bil de res­pec­tat, iar ros­tul lor este de a evi­ta dis­tru­geri ire­pa­ra­bi­le adu­se so­lu­lui și ve­ge­ta­ți­ei.

Însă ade­sea, deși apa­rent ceea ce se în­tâm­plă pare greșit pen­tru un ne­spe­cia­list, nu e nici pe de­par­te în­drep­tat îm­po­tri­va pă­du­rii. E și ca­zul tă­ie­ri­lor rase, că­ro­ra azi li se cere in­ter­zi­ce­rea to­ta­lă, ca și cum asta ar fi so­lu­ția mi­ra­cu­loa­să pen­tru a sto­pa ho­ții de lem­ne. Nici vor­bă. Tă­ie­ri­le rase – mă re­fer la tra­ta­men­tul sil­vic exe­cu­tat le­gal – re­pre­zin­tă poa­te vreo 5% din to­ta­lul su­pra­fe­țe­lor ex­ploa­ta­te în Ro­mâ­nia, se fac nu­mai în anu­mi­te pă­duri1, din ra­țiuni foar­te pre­ci­se și fun­damen­ta­te ști­in­ți­fic și sunt li­mi­ta­te la o su­pra­fa­ță ma­xi­mă de 3 ha. In­ter­zi­ce­rea lor nu va avea nici un efect asu­pra fur­tu­ri­lor prin tă­ieri in­te­gra­le ili­ci­te, fă­cu­te cu lar­gul con­curs al pro­pri­e­ta­ru­lui care mai în­tot­dea­u­na este pri­vat.

Să nu con­fun­dăm tă­ie­ri­le rase cu tă­ie­ri­le ile­ga­le. E ade­vă­rat că atunci când se taie ile­gal de cele mai mul­te ori se taie toți ar­bo­rii de pe o anu­mi­tă su­pra­fa­ță, dar ace­lea nu sunt tă­ieri rase, ci mă­ce­luri. A cere in­ter­zi­ce­rea tă­ie­ri­lor ile­ga­le e fi­resc, dar e re­dun­dant, căci sunt deja in­ter­zi­se – pro­ble­ma nu e le­gea, ci res­pec­ta­rea ei. A cere sto­pa­rea tă­ie­ri­lor rase e o pros­tie. Sus­ținând acest punct de ve­de­re greșit dăm oca­zia gu­ver­nan­ți­lor să ne ca­ta­lo­ghe­ze drept in­com­pe­tenți în ma­te­rie de sil­vi­cul­tu­ră, îndreptățindu‑i să ne ig­no­re opi­ni­i­le. Adi­că exact ceea ce nu ne do­rim. Fă­când o pa­ra­le­lă cu tra­fi­cul, ar fi ca și cum am cere să se desfi­in­țe­ze sem­nul ru­ti­er de ce­dea­ză tre­ce­rea pen­tru că unii nu‑i res­pec­tă sem­ni­fi­ca­ția.

Ade­vă­ra­te­le pro­ble­me sunt ne­a­pli­ca­rea sil­vi­cul­tu­rii, ig­no­ra­rea ame­na­ja­men­te­lor în pă­du­ri­le pri­va­te, ne­în­toc­mi­rea sau în­toc­mi­rea lor su­per­fi­ci­a­lă, pla­nu­ri­le de­ce­na­le2 care nu ur­mă­resc bi­ne­le pă­du­rii, ci bu­năs­ta­rea pro­pri­e­ta­ru­lui, co­rup­ția per­so­na­lu­lui sil­vic îm­pins de la spa­te de po­li­ti­cieni și cli­en­te­le­le lor. Cu as­tea tre­bu­ie să ne răz­bo­im, nu cu ma­nu­a­le­le de sil­vi­cul­tu­ră. De ace­ea, vă rog, re­nun­țați la ati­tu­di­ni­le de tip eco­na­zism, ra­di­ca­lis­mul ste­ril și fără sorți de iz­bân­dă. Lup­tați pen­tru ca­u­ze re­a­lis­te, nu du­ceți bă­tă­li­i­le gata pier­du­te, stâr­ni­te de eco­lo­giști de car­ton care vor­besc în lim­ba abs­trac­tă a bi­o­lo­gi­ei te­o­re­ti­ce. Pă­du­rea are ne­vo­ie de res­pec­ta­rea le­gii, de sil­vi­cul­tu­ră fă­cu­tă cu cre­din­ță și pri­ce­pe­re, nu de pro­tes­te ab­sur­de și de pe­ti­ții inu­ti­le.

  1. Pă­duri de mo­lid din zona de mun­te și cul­turi de plopi eu­ra­me­ri­cani sau săl­cii se­lec­țio­na­te din lun­ci­le inun­da­bi­le ale râu­ri­lor. []
  2. Ame­na­ja­men­te­le sil­vi­ce sunt pla­nuri amă­nu­n­ți­te de lu­crări de în­gri­ji­re a pă­du­rii pe ur­mă­to­rii zece ani. []

Un comentariu

Sorin Nucu Buculei 5 mai 2015 Răspunde

To­tal de acord . Cind am in­va­tat eu ‚ex­ploa­ta­rea era con­si­de­rat act sil­vi­cul­tu­ral cum ar tre­bui sa fie si as­tazi (ta­ie­ri­le de­fi­ni­ti­ve ).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: